Starea aceasta de surescitare ce ti-o dadea alarma prelungita, teama unui nou atac, i-a dus la paroxism pe multi dintre noi. In posturile de santinele, ce-1 mai mic zgomot, o imaginatie fantomatica, o umbra suspecta in lumina lunii, faceau sa se “descarce” 32 de “boabe” din PPS-urile santinelelor. Pe tot perimetrul de paza, au inceput sa moara impuscate: vitele, gastele, magarii, cainii si cam ori ce putea trece pe acolo. intr-o noapte, doua santinele cautandu-se, si-au petrecut baionetele unul prin celalalt. Accidente se intamplau pretutindeni. La incarcarea armelor, inainte de intrarea in post, careva s-a ciupit. A tipat si colegul lui cu care-si incarca arma. s-a speriat si l-a facut “sita”. in aceasta faza am trecut pe langa “jocul cu moartea” la Husi. Au mai fost si altele, bunaoara in primii ani de minerit, lucram intr-un abataj prin surpare. Lentila care “se golea” avusese, vreo 200 de m diametru. Acum era deasupra capului un hau de acele dimensiuni in care se mai gaseau ceva lemne, ceva minereu. Armaturile trosneau ca arsicele. Prin fata mea, “a coborat” un lemn. care uzual se folosea de armatura. Mi-au mai ramas cativa… centimetri… de viata. Un alt soc a fost cand trimis de seful meu. m-am aflat singur cu un front de lucru incarcat, legat, gata sa fie puscat… probabil mai erau in mine… cateva clipe de viata.
Dupa fiecare asemenea situatie limita, devenim mai meditativi, uneori mai oameni.
Aceasta stare pe unii ne poate tine o viata, pe altii pana-i lasa memoria sau sufletul fiecaruia. Daca toate acestea erau intamplari, care PUTEAU duce la pierderea vietii, ultima intamplare, a venit sa-mi spuna ca: “De fapt mi-a sosit PUNCTUL vietii”.
Se stie ca bolnavii de inima, au un somn profund si lung. Eu fiind dupa un infarct ma inscriu in acest fel de somn. Duminica mai ales trandaveam in pat pana pe la 9-10. in acea dimineata de Duminica, fara a fi visat ceva, fara sa se declanseze vreun zgomot, m-am trezit pur si simplu la ora 6. CINEVA m-a trezit! Ma uit prin casa, toti dormeau cu exceptia sotiei care trebaluia in bucatarie. Nu simteam nici o durere, nici-un simptom si cu toate acestea simteam ca traiesc ceva special (cat urasc vorba asta). M-am dus in bucatarie si am luat putin otet (preferam otetul decat aspirina). Va mai plictisesc repetandu-va ca nu aveam nici-un simptom, care sa ma alerteze. Intrand in camera, ma gandesc ca, n-ar fi rau sa iau totusi o aspirina (subtie sangele). Sa fi trecut, patru, cinci minute cu plimbarile mele. Am luat aspirina si m-am pus in pat, sa-mi continui somnul. Atunci a inceput, cu-o rara violenta, fazele binecunoscute deja de mine, care preced un infarct, faze cunoscute cand Dumnezeu mi-a mai oferit o sansa.
Acum lucrurile se precipitau dureros de repede. Transpiratia, cauzata de suferinta inimii sau a insuficientei respiratorii, sau poate de frica, abunda. Patul de jur imprejurul meu, era leoarca. Ma uitam la ceasul preferat si imi numaram secundele ramase. La sase si jumatate, cheagul de sange imi dadea angina specifica in asemenea momente, radiind durerea pana la coloana. Senzatia ca-mi sta ceva in gat, se amplifica, nu mai puteam inghiti. 40 de minute-i trebuia aspirinei sa “intre in functie”. Nevasta-mea, ca un ultim portret daruit mie, trecea spre baie. Respiratia devenea din ce in ce mai sacadata, inima de vreo doua ori a inceput sa “bata in dunga” dand semne evidente ca cedeaza. Eram constient ca a sosit momentul sa pasesc DINCOLO. Fotogramele vietii mi se succedau fulminant prin “ochii mintii”. Lucrurile care mie mi s-au parut importante si nu le va mai face nimeni altul, si ca sa vedeti ca omul chiar in cele mai imposibile situatii, are particularitatile sale, ce mi-a tunat in ultimele minute ce le mai aveam, sa-mi dau nota pentru viata mea. Mi-am dat nota sase, pentru tot ce-am infaptuit pe aceasta lume. Nu v-a trece mult si “altcineva” ma nota. Nu aveam spaime sau aversiune fata de moarte, care de fapt nu exista, este doar o minuscula fractiune de timp. Aveam ceva regrete, care apartineau umbrei mele si nu mie, si se refereau o parte din aceste regrete si la unele lucruri, care tin direct de persoana fiecaruia, si evident disparitia lui, duce la disparitia acelor lucruri sau fapte. Mai aveam inca un regret, disparitia umbrei mele va duce la disparitia puterii nevestei, cauzandu-i neplaceri cu anumite persoane care “acum” ar incerca, ce nu s-a putut pana azi. S-ar putea ca nici copiii sa nu mai fie aceiasi, care au fost cand aveau tata…
Respiratia nu mai semana deloc cu ceea ce defineste acest cuvant. Pentru o fractiune de secunda, tot corpul s-a imobilizat. Deci asta este TRECEREA. Cu coada ochiului am mai vazut odata ceasul, era 6,47. Respiratia si-a dat drumul. Angina a disparut ca o minune.