Intr-o zi, incepu el, veneam acasa de la serviciu, cand un amic imi taie calea, taman cand treceam prin fata sediului unui partid. Amicul era foarte agitat.
– Gica draga, unde fugi, asa de agitat?!
– Uite aici, la astia. Dar tu n-ai aflat inca?
– Ce era, ma rog frumos, de aflat?
– Chiar nu stii?! Cade guvernul!
– Fugi d-aci! Vorbesti prostii, astia abia s-au instalat!
– Cade! iti spun eu, se duce! Am informatii, sigure!
– Bine, domnule si care sunt acele informatii irefutabile?
– Ha, nici nu ma crezi?! Pai, sa ti-le spun, neicusorule, si atunci sa vad ce mai zici!
– Hai, sunt gata sa te ascult.
– Pai fi atent domnule: sa-ti mearga liftul, sa avem apa calda, incalzire si gaz, nu s-a mai intamplat, de douazeci de ani! Asta-i semn sigur ca se duc… E clar?
Puteam eu sa-1 contrazic?
S-a ras, s-a ras si acum, dar s-a ras c-o grimasa. De multe lucruri, necesare si utile totodata, eram inca privati. Realitatea vietii nu ne permitea inca, o destindere totala…
– Nu va suparati, dar va tineti de brasoave! Astea-s apa de ploaie! Va spun eu una, interveni un tip mai inalt.
– O fi fiind ceva? il lua altul in raspar.
– Putina pasenta. Va dumiriti indata.
– Tu ne povestesti, ori ne prelucrezi? isi “auzi” de la un ascultator.
– Pe vremea mult-amintitului… ca vad ca nici aici nu scap de el… o delegatie de studenti romani, au primit o invitatie in SUA, asa cum era moda pe atunci.
– D-apoi nu-i sigur ca acum s-a schimbat, gandi unul, cu voce tare.
– Da tot ce se poate, ca sa fie chemati unii si sa plece altii! Ei bine in aceasta delegatie “reprezentativa”, cum era si firesc, intre cei mai “buni” s-a nimerit ca unul sa fie balbait. Asa se brodise, asa a fost constituit “colectivul” ce va reprezenta Romania.
I-au vaccinat, instruit “acolo” si cu-n avion au plecat la New York.
Americanii, atenti cu ei, i-au asteptat si, pentru a le da posibilitatea de-a vedea panorama New York-ului, i-au cazat intr-un hotel cu vreo suta de etaje, si evident, camerele lor erau la ultimul etaj.
insotitorul, americanul, se straduia sa le dezvaluie din obiceiurile locului. Printre altele a mentionat ca, pentru linistea colocatarilor, dupa ora 24 lifturile se opresc.
Oamenii nostri, dupa ce s-au instalat si s-au vazut fara “coada” si fara “dadaca” dornici de-a cunoaste cat mai multe din “rapacele” capitalism, si pretuind enorm de mult libertatea de-a dispune singur de persoanele lor, de timpul lor, au plecat in recunoasterea megaloposului american.
Pentru cine doreste sa cunoasca oameni si locuri indepartate, cat mai mult posibil din ele, cel mai potrivit lucru este plimbarea. Asa a hotarat si delegatia noastra si s-a aruncat in “iuresul” New York-ului, care a prins-o si dus-o pe fel de fel de strazi, una mai frumoasa ca alta, numai ca in loc de nume strazile purtau doar cifre. Probabil ca americanii, stat tanar, inca n-or fi avut atatia eroi sa-si boteze strazile cu ei, noi daca-i avem ii folosim, chiar daca nu ne consideram atat de patrioti ca si ei.
Reclamele luminoase nu-ti dadeau posibilitatea sa sti daca-i zi sau noapte. Magazinele aveau de toate si mai multe decat iti puteai inchipui, si toate atragator ambalate. Pentru ai nostri era un basm incredibil. Visau cu ochii deschisi… vise… spulberate de-o privire pe ceas care spunea ca-i… 0,46. Erau necajiti ca au .vazut atat de putine din minunatiile Americii, fata de dorintele lor niciodata satisfacute, si-ar fi haladuit zi si noapte sa resoarba cat de mult din Orasul Minune, sa-1 simta, sa poata macar in vis sa-si satisfaca poftele.
Frica ce o aveau ca s-ar putea sa fie supravegheati, sa-si vada o patalama legata la spate, i-a facut sa se intoarca, pitulati, sa nu-i observe cineva, sau receptionerul hotelului… Asa s-au strecurat pe scari, obsedandu-i doar gandul ca au gafat din prima zi, si cu toate acestea sperau sa nu-i stie nimenea.