Tag-Archive for » online «

April 22nd, 2009 | Scriitor:

Într-o zi frumoasă sufletelor noaste, într-o luare de cuvânt a domnului Nistor Bud, a prezentat parametri virtuali ai răspândirii trudei noastre perpetue, Revista „Spinul”, în lume, prin posibilităţile nelimitate ale internetului. Faptul că unele persoane au devenit neîncrezătoare la auzirea cifrelor rostite de domnul Bud Nistor, ne-au impus o oarecare întrospecţie, destul de atentă la cele mai sus spuse şi după mai multe ore de cercetare s-au constatat următoarele:
-Siteul nostru, postat pe internet anul trecut în 29 iunie 2007, a ajuns ca aproape într-un an şi jumătate să se multiplice enorm de mult, fiind preluat de încă 230 de directori, unii dintre aceştia sunt continentali-India, alţii naţionali-Germania, Polonia etc. şi alţii locali cum ar fi- Suceava, Los Angels Nord şi Los Angels Sud şi alţii.
-De regulă, statisticile se fac pe „ultimile 35 de zile” şi se specifică câţi vizitatori unici au fost în această perioadă. În cei 23o de directori se adună într-o asemenea perioadă între 30-50000 de persoane care ne accesează siteurile la ipuri unice.
-În această perioadă, din site-ul „mamă” s-au format încă 9 siteuri de sine stătătoare ale revistei „Spinul”, site în care sunt reluate pagini întregi din revistă sau numai câte un articol ori o epigramă. Am întâlnit până acum pagina domnului Filip din numărul 7 al revistei, epigramele domnului Pop Ioan din Cluj-Napoca şi articolul omagial al domnului Nistor Bud, adresat domnului Ion M. Mihai la împlinirea vârstei de 80 de ani. Pe acest site de altfel este copiată întreagă noastră revistă. Formând numele unui epigramist pe G00GLE , în speţă al domnului Ioan Şiman, mi-au prezentat zece directori cu numele epigramistului cu specificaţia că încă mai sunt cinci site-uri unde i se pot afla din lucrările domniei sale.Pe domnul Adi Fârte, în afară de saiturile care se referă la clubul nostru, l-am aflat şi într-un ziar din Satu Mare şi într-un site pe care figurează doar domnia sa, dar şi pe cel al Aureliei Velea. Doamnei Găinariu în 12 siteuri i se prezintă realizările de la Chişinău, Buzău şi …Fersig. Domnului Bodnar i se dă şi adresa din Baia Sprie. Domnii Mureşan, Ţâncaş, şi-au aflat loc în site-ul Auricăi Velea. Aici intervine o mică precizare: numele trebuie să fie costant acelaşi altfel nu-l mai afli nicăieri. În speţă doamna Velea s-a scris şi cu Aurelia şi cu Aurica, calculatorul făcând corecturile de rigoare până acum. Domnul Micle a eşit din cele 230 de site-uri mai acumulând încă trei site-uri particulare. Acei care au site-uri separate au automat configuraţie mondială. Cred că toate orgoliile au fost satisfăcute cu asupra măsură. Şi acum aş spune:”Şi-a dorit cineva mai mult decât atât?” „ A visat cineva o asemenea publicitate pe acest pământ?”
Stimaţi colegi din câte vedeţi a sosit vremea să vă puneţi pe muncă. Lumea vă aşteaptă noutăţile. Nu-i dezamăgiţi ! Cu preţuire Toma

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off