Ţinută la data de 15 iunie 2004, a avut o prezenţă foarte slabă, frecvenţă care era susţinută doar de patru membrii ai cenaclului. S-ar fi putut motiva această frecvenţă slabă prin faptul că s-a brodit a avea aceiaş dată de desfăşurare şedinţa noastră, cu comemorarea morţii Marelui nostru Eminescu, eveniment care s-a bucurat de prezenţa unor persoane cu ştaif în cultura Judeţului nostru şi care erau invitaţi de domnul Fănăţean Dumitru la Baia Sprie. Domnul Fănăţean fiind directorul lăcaşului de cultură din acel oraş, a avut printre invitaţi şi pe domnul Mihai. Domnul Micle şi-a început periplul peste hotare, iar domnul Filip era deja la băi. Deci nu erau absenţe nemotivate acestea, erau doar absenţe. Domnul Şiman a prezentat ultima apariţiei a revistei „Epigrama”, publicaţie centrală, de capitală, unde îşi găsesc nu de puţine ori spaţiu de publicare şi membrii clubului nostru. De această dată, în revista „Epigrama” s-au publicat materiale semnate de domnii: Bud, Micle, Şiman şi doamna Găinariu. S-a mai anunţat de către domnul Şiman, în prezentarea care a făcut-o, cum că, revista îşi exploatează unele drepturi cum ar fi:ordinea şi cantitatea materialelor publicate, imixtiuni în text şi altele (de fapt mai multe nici nu trebuie dacă „se umblă la texte” toate epigramele pot fi ale unui singur autor)
Domnul Şiman a precizat că a primit o ofertă de:”Antologie a Epigramelor Judiciare Româneşti”, antologie care îi solicită pe epigramişti să-şi selecteze, şi să trimită aceste materiale la Buzău, preşedintelui cenaclului de acolo, Domnului Culicovschi. A prezentat materialele pe care apoi le-a lăsat pe masă pentru consultare. Menţionez că la această şedinţă au fost prezenţi : doamna Găinariu, Domnul Bud, Domnul Şiman şi Rocneanu care notează aceste lucruri.
Am aflat cu tristeţe că al nostru coleg „Baicu Capul”, umblă într-un picior (celălalt i-a fost amputat) ca să afle pe cineva care să-i ofere o proteză în locul piciorului lipsă.
S-au citit epigramele la temă, unde fără modestie m-am înfipt. Apoi şi-a prezentat producţia doamna Găinariu, Domnul Nistor Bud, care fiind invitatul „Simpozionului salvării castanetului”, simpozion de extindere internaţională, unde domnia sa a prezentat un material ce însuma 60 de pagini din care, cu zgârcenie ne-a prezentat lucruri inedite, în care dânsul este declarat excelenţă. După acest scurt excurs, în ce era şi ce nu mai este castanetul băimărean, ne-a prezentat şi epigramele domniei sale în număr de trei la tema dată. Apoi a reluat cuvântul domnul Şiman care şi-a citit şi el tema.
Acum a urmat un lucru neplăcut. Nu comentez faptele, dar Doamna Găinariu, dacă ce spunea dânsa era real, avea multiple metode de „rezolvare” ale acestei păreri nefondate după opinia mea, într-un mod mai cult, mai elevat, chiar şi printr-o epigramă. Dânsa a ales vocabularul şi tonul care o dezavantajează cel mai mult şi-i scade prestigiul a tot ce a muncit în „epigramă” în care a avut şi multe succese. Ne-am văzut în faţa ochilor cu două persoane:una cu aspiraţii la cultura ţării şi o alta care pe un ton suburban, nu se poate controla în relaţiile cu colegii. Poate şi dânsa să-şi fi dat seama, dar noi ceilalţi am regretat profund ”scena” propusă, lăsându-ne un gust amar în gură, într-o vară lungă şi fierbinte, făcând ca ultima întâlnire din sezon să fie tristă. Spun pentru ultima dată acest lucru: pe mine nu m-a încălzit „epigrama dânsei” ca şi construcţie deosebită a limbii pe care-o vorbim şi nici nu am căutat punţi „de-a fi cineva” prin ea. Toţi cei care formează acest nucleu erau nu demult CINEVA în oraşul nostru Am fost atras aici de prietenia deosebită între nişte oameni care au realizări imense în viaţa lor, şi care au considerat că se pot relaxa intelectual prin construcţia acestor epigrame, ele nefiind scop ci doar posibilitatea de exprimare, nu folosim epigrama propriu zisă ca trambulină ci sarcasmul, luarea în derâdere a unor apucături care se manifestă pretutindeni printre concitadinii noştri. Deci prin cultura pe care o au, prin varii cunoştinţe în diferite domenii, au considerat, că se adresează doar acelora care pricep nivelul acesta de prezentare, acum că mai pot îndrepta unele lucruri, din lumea aceasta atât de rea, prin conceperea de epigrame care nu sunt doar fraze tipice de :”fă aşa sau aşa” ci la un anumit nivel, îndreptări care, acelor ce le pricep le este solicitat şi intelectul dar şi sufletul. De la asemenea oameni am considerat că nu sunt puţine lucrurile pe care le-aş mai putea încă învăţa de la ei. Pentru asta sunt aici şi după refulările care ni l-e-a „servit” doamna Găinariu m-au pus pe gânduri aceste manifestări, deoarece ştiut este că a te certa cu cineva astăzi este destul să deschizi uşa apartamentului, nu să frecventezi un cerc elitist.
Tema la care trebuie să transpirăm în această vară este :”Păsări migratoare”
Pe perioada de vară mi s-au publicat câteva epigrame. La unele contribuţia Domnului Şiman a fost deosebit de meritorie de aceia-i mulţumesc şi evident că-i mai aduc de lucru.
Tag-Archive for » citeste romane online «
Probabil că atunci când ne-am început ucenicia, de fapt constituirea Clubului, nu ne-am gândit că şi lansările de reviste, sau chiar “o simplă seară epigramistică”, ne vor purta şi prin alte localităţi, prin alte locaţii. Este adevărat că toate acestea se fac prin prieteniile membrilor Clubului “Spinul”, dar oamenii au început să ne solicite, să se obişnuiască cu asemenea feluri de manifestări şi pe undeva este şi mândria fiecăruia pentru “limba ce-o vorbin”. Deci nu este vorbă în van ci o dorinţă a tuturora care trăim pe meleagurile acestea şi suntem la un pas de acea Europă colorată cu toate relele lor, monitorizaţi de aproape, ca lucrurile rele ale noastre să nu le depăşească pe-ale lor. În acest context, poate fiecare se gândeşte la cât românism mai are în el. Nu am dorit să merg în Europa până nu scriu acest proces verbal, dar nu am înţeles de ce după obligaţia învăţării limbii ruse, apoi după umplerea pieţelor şi evident şi a apartamentelor cu PC-uri pentru care nu există un soft în altă limbă, de fapt nici un altfel de limbaj, numai în engleză. Doresc să vă spun că în încercarea mea de-a cumpăra un telefon celular nou, am găsit un lot, spre disperarea mea care avea programul în limba spaniolă. În momentul când nici pe instrucţiunile de folosire a unui detergent nu scrie în limba noastră, poate este cazul să ne întrebăm: “de ce colocatarii continentului nostru ne arată cu atâta dragoste limbile lor, pe care noi nici nu I le-am cerut, iar ceea ce le cerem, nu numai că nu ne oferă, mai mult se fac că-s surzi ?” . Acum în acest moment este cazul să trecem peste ori ce bariere şi să ne ducem şi noi “limba” în piaţa europeană. Este un sentiment firesc, naţional şi patriotic, şi dacă la acest segment al Limbii Române suntem mai buni, atunci acesta să-l popularizăm, prin ceea ce noi ştim să facem: epigrame:
Să revenim la frumuseţea lansării revistei la Ocolul Silvic Baia Sprie. Reuşita acestei seri de epigrame a constat în primul rând, în faptul că oamenii ne-au aşteptat cu inimile deschise şi prietenoşi. Şi ca să ne dăm seama de cât de înteresaţi au fost au invitat chiar şi pe Directorul Tehnic al Direcţiei Silvice din Maramureş. Făcând acest demers, era cert că oamenii aceia ne-au luat în serios şi au mizat pe noi, pe spectacolul nostru, despre care domniile lor, habar nu aveau ce desfăşurător are. Trebuie să spun că dintre noi pe patru sau cinci îi cunoşteau dânşii bine şi probabil că pe aceştia să fi mizat mai mult. Vorbim de domnii: Bodnar Mihai, Tănăsescu Sorin, care este înginer în cadrul Ocolului, Domnul Bud Nistor, şi am înţeles că îl cunoşteau pe domnul Micle Mircea şi chiar şi pe domnul Filip Romulus. Deci au avut şi ei oameni pe care s-au bazat. Domnul îng. Matei Mircea, Şeful Ocolului Silvic Baia Sprie, care a avut curajul să-şi aducă şi soţia la spectacolul nostru, a luat cuvântul de deschidere, În frumoasa sală de festivităţi care era impresionantă prin peretele de sticlă de la Sud, mobilier cald şi altele, momentul în care domnul Bud Nistor îmâna un cadou din partea Clubului Spinul, domnului ing. Tănăsescu, care şi-a prezentat şi o expoziţie de caricaturi, şi azi avea ziua lui aniversară, a fost emoţionant până la lacrimi. Domnul Tănăsescu este graficianul revistei şi membru al clubului. A luat “taurul de coarne” domnul Bodnar care a rugat pe domnul Bud să facă o notă sintetică a Clubului “Spinul”. A fost momentul în care ne-a onorat cu vizita domnul ing. Barbolovici, primarul oraşului Baia Sprie. În ordinea aşezării la masă, ne-a dat apoi cuvântul domnul Bodnar, să citim epigramele cu temă silvică. A început doamna Găinariu şi pe parcurs a dat citire fiecare creaţiei proprii. A îndulcit puţin tonul domnul Bud, a mai recitat un poem domnul Micle, poem dedicat domnului Tănăsescu şi de cealaltă parte a mesei soţii Velea şi Mureşan au încheiat primul tur. Domnul Filip a prezentat revista, şi modalităţile de lucru la un asemenea reper cultural cât şi aportul fiecăruia la realizarea ei. S-a trecut la runda a doua, epigrame pe teme diferite: politice, iubire, diverse. Acest demers s-a făcut iar în ordina poziţionării la mese. Abia acum domnii sivicultori au mai început a zâmbi, că cele pe temă silvică pacă i-au lovit pe ei.
Atmosfera s-a destins şi discuţiile au devenit lejere. Domnul primar Barbolovici ne-a sugerat o temă siropoasă : ”consilierii comunali”, temă la care ne-a promis că el ne este gazda. Apoi discuţiile s-au purtat în funcţie de personaje. S-a cântat “Mulţi ani trăiască”, pentru domnul Tănăsescu şi după aceea cântat-au ce le-a plăcut fiecăruia. Cu toate că am fost numai nouă cenaclişti, în final le spuneam că la Cenaclul Scriitorilor din Baia Mare de sâmbătă am fost 17 din 73 şi aici suntem 18 prezenţi. Regretăm mult lipsa Domnului Şiman şi a celorlalţi colegi, dar cum se spune pierderea este de partea lor.
Vă doresc cât mai multe spectacole de gen şi cât mai bune Toma G. Rocneanu pentru ziua de 26 noiembrie 2006.
Odată sărbătoreşte omul 75 de ani, dar nu singur,
Automat această sărbătoare a prilejuit şi altora posibilitatea de-a se simţi bine alături de sărbătorit. Printr-o fericită coincidenţă, Clubul SPINUL şi-a rememorat activitatea care exista în documente de exact cinci ani, şi tot cu această ocazie şi prin contribuţia deosebită a domnului Şiman Ioan, sărbătoritul nostru, ne-am delectat cu al cincelea număr al revistei Clubului SPINUL, ca un supliment al preţuirii Clubului nostru de către domnul preşedinte. Şi fiindcă domnul Şiman şi-a dorit ca această aniversare să fie marcată şi istoric, s-a autopreţuit prin scoaterea acelui volum “Cioburi de oglindă …poznaşe” – deosebit de bine lucrat, ca un corolar al activităţii asidue depuse pe acest tărâm al culturii scrise: epigrama. Toate aceste premize şi realităţi au fost expuse într-un mesaj de respectuoasă preţuire şi emoţie de către vorbitori care s-au numit Ion M. Mihai, persoana care a condus lucrările, Nistor Bud, Filip Romulus, Mircea Micle, Viorica Găinariu, Aurica Velea, Vasile Mureşan, Toma G. Rocneanu, Săluc Horvat preşedintele asociaţiei scriitorilor Baia Mare, Andrei Fărcaş redactor responsabil la “Graiul Maramureşului” şi alţi vorbitori care s-au adunat în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, iubitori ai epigramelor şi simpatizanţi ataşaţi ai sărbătoritui. Cele peste două ore, pentru acei care au savurat momentul, au fost un deliciu, cu toate că nu s-a forţat nota umoristică cu ori ce preţ. Poate că sobrietatea evenimentului să fi impus şi o oarecare reţinere, deoarece domnul Şiman primea din partea celor prezenţi, efluvii de preţuire şi recunoştinţă. Nu ştiu cum trebuie să fie aceste aniversări şi potriviri de evenimente dar atmosfera s-a impus ca una deosebit de prietenoasă şi dacă Şiman recunoştea că această formă de aniversare şi-a dorit, am fost mulţi care n-am spus-o dar în suflet, ne-am dorit-o fiecare, o asemenea frumuseţe de aleasă sărbătoare. Şi poate că nimic nu ar fi fost aşa, dacă acest minuscul Club, nu ar fi depus serioase eforturi în activitatea epigramistică, eforturi care le sunt recunoscute de-o ţară, dar şi munca în consolidarea unei prietenii, care văzută din exterior pare nefirească. Şi cum să nu fie aşa când este o prietenie liber consimţită, lucru de neimaginat în societatea actuală românească.. A fost foarte frumoasă această sărbătorirea a lui Şiman şi a noastră, deoarece, cu toate că am fost discreţi, la plăcuta ei desfăşurare a contribuit fiecare membru al clubului, după puterile, dotarea şi cunoştinţele fiecăruia şi de aici putem conchide că a fost o ADEVĂRATĂ ANIVERSARE a clubului şi a preşedintelui său, Domnul Ioan Şiman. Un moment deosebit de emoţionant a fost telefonul domnului Bodnar Mihai care cu toate că se află la o clinică din Cluj, pentru aş trata boala, a transmis un mesaj telefonic, atunci nu ştiam că a lăsat şi unul scris domnului Filip care a fost citit chiar în timpul sărbătorii. Spre satisfacţia tuturor, Doamna Viorica Găinariu ne-a scutit de o prezenţă nedorită ceea ce a fost un adevărat triumf şi nu m-am putut abţine să nu o felicit pentru acest gest care ne-a permis o desfăşurare plăcută a acestei petreceri . Partea festivităţii de la “Crenguţa” a fost o destindere totală, fenomen care a dus la cunoaşterea mai bine a problemelor membrilor clubului şi la ruperea unor bariere artificiale ce ar mai fi existat între noi, majoritatea fiind însoţiţi de soţi. Cred că n-a exagerat Domnul Şiman când a spus că i-a plăcut în mod deosebit aniversarea domniei sale, deoarece am participat la multe sindrofi şi cu toate că n-am dansat şi nici n-am cântat m-am simţit minunat, ocazie de-a mulţumi fiecăruia şi tuturor. La mulţi ani IOANE!!!
De Florii 2007