Această calitate, cunoaşterea meseriei de electrician, se constată în urma unui examen – test dat în faţa unei comisii, desemnată de organele de drept, la acea dată (şcoli, primării).
Cunoştinţele de execuţie, prin care putem efectua ceva: o piesă, un manşon, o linie, un tablou au fost expuse în cei trei ani parcurşi până acum, având în anul I lăcătuşerie; anul II linii electrice aeriene, în cablu şi instalaţii electrice interioare şi exterioare, până la medie şi joasă tensiune şi în anul III cele mai importante aparate, motoare şi transformatoarele electrice.
Ca un caracter al meseriei de electrician, în funcţie de părţile componente descrise ale instalaţiilor şi maşinilor electrice, în funcţie de defectele înşirate pentru fiecare componentă a meseriei de electrician, anul IV dă posibilitatea electricianului să-şi dezvolte reflexele, cimentarea cunoştinţelor, atât electrice cât şi cele de decizie, în cazul unui defect sau avarie, prin efectuarea temei: electricianul de tură care este atribuţia de serviciu, cu sarcini complexe şi uneori cu fenomene neaşteptate, realizând în mic, la nivelul unei secţii, atelier, toate îndatoririle ce-i revin din regulament, norme şi conduita meseriaşului în acest sector, ce impulsionează absolut toate sectoarele economice şi prin care se va realiza civilizaţia secolului în care trăim.
În acest caz ca primă îndatorire se va studia art. 11 şi 12 din Decretul 400/1981.
Art. 11 – Muncitorii şi celălalt personal operativ răspund nemijlocit de funcţionarea, în condiţii de siguranţă şi potrivit regimului de lucru aprobat, a instalaţiilor, utilajelor şi maşinilor pe care le au în primire, în care scop au următoarele obligaţii:
a) Să cunoască caracteristicile constructive şi funcţionale ale instalaţiilor, utilajelor, maşinilor la care lucrează, să aplice întocmai normele de funcţionare şi întreţinere a acestora, de protecţie a muncii şi prevenire a incendiilor;
b) Să asigure, potrivit prescripţiilor tehnice, supravegherea permanentă a instalaţiilor, utilajelor şi a celorlalte mijloace încredinţate, să verifice buna funcţionare a dispozitivelor de siguranţă, aparatura de măsură şi control;
c) Să folosească şi să păstreze, în conformitate cu prevederile stabilite, echipamentul de protecţie şi dispozitivele de siguranţă;

Poate de aceea nu eram aşa de entuziaşţi în acele vremuri, fiindcă nimic nu mergea bine în ţară şi noi, “Mărite Doamne”, ne doream să facem ceva, care neaparat trebuia să meargă bine. Pentru majoritatea oamenilor care ne cunoşteau, şi care nu pregetau să ne “arate” importanţa acelui lucru ce noi cu “tupeu” încercam să-l realizăm, arătam pur şi simplu ca nişte caraghioşi şi probabil, că şi dânşi aşa ne vedeau. Probabil că aşa era, deoarece considerau că habar nu avem în ce ne băgăm, şi mai cu seamă ce avalanşă pornim. Printre multele realităţi trăite pe care le aveau în faţă, altele-n memorie, încercările ratate predominau, şi cam toţi aceştia nu pierdeau ocazia să ni le amintească. “Amintirile” acestea erau toate asociaţiile culturale, cenacluri, reviste literare şi multe altele care au clacat şi nu cu mult în urmă Vă rog să mă credeţi că ei aveau dreptate. Ori unde s-a încercat ceva în cultura românească, înainte de…. trebuia să aibă avizul cenzurii… partidului. Acum, după atâtea experienţe negative şi nedorite din partea tuturora, s-a lăsat brusc o opacitate în populaţia ţării, care se contrapune culturii româneşti, ce este soră cu bezna. Dacă în ’89 stăteam la coadă pentru procurarea unui ziar, acum efectiv lumea evită cititul publicaţiilor, pentru a nu-şi irosi puţinul timp în care muncea şi nu câştiga… nici măcar atât cât să-şi plătească dările la stat. Vremurile erau tulburi, cu toate că, nimeni nu a murit dorind să izbândească ceva în cultură dar nici de prostie nu se moare Patronii “de carton”, sunt oameni care nu doresc să sponsorizeze o acţiune culturală, nu au nici-o intenţie în acest sens, deoarece prin studiile ce le aveau(mai bine zis ce le lipseau), reeşea clar că nu s-au adăpat la cultura naţiei lor. De fapt termenul adăpat era la propriu pentru astfel de indivizi. Din încercările văzute sau trpite, se pare că cine se aruncă pe un drum al cunoaşterii şi culturii, aproape sigur se va lovi de acei bolovani ai prostiei. Ori noi, cu toate că nu eram la prima tinereţe, eram entuziaşti… de mama focului (după un sondaj al U.E.R numai 14% dintre epigramişti sunt sub 50 de ani.Deci…). De fapt chiar aşa apăream în ochii multora, că ne-am băgat nasul în ciorba altora. Unii chiar ne vedeau în timpurile în care excela neprietenia ce o arăta Macedonski lui Eminescu. Şi cum să nu fie aşa! Cum să îndrăzneşti să mai scrii poezie, după Eminescu, căruia deja i se recunoştea opera, iar versurile sale au devenit cântece încă din tinereţe lui. Cam aşa ne simţeam şi noi. Cincinat a pus coroana epigramei pe cap, cine să i-o mai smulgă? Cu toate că în “Urzica” au apărut un Qintus, un Corbu, dar câţi n-au mai apărut. Mai era încă un impediment. Acest gen literar nu era atrăgător de loc, şi când ne-am pus să-l buchisim, mare pierdere de vreme ne-a adus. Şi când te gândeşti, că toate acestea erau numai preambulul la ce va urma a fi în continuare. În acea perioadă când, conducătorii României erau foarte detaşaţi de popor, folosindu-se de el doar ca masă de manevră din patru în patru ani, ca votant, apoi greşelile enorme ale distrugerii sistemelor centralizate de încălzire, a uzinelor, minele, de fapt tot ce a însemnat industrie. În schimb, ce nu s-a distrus, zic unii “s-a pus deoparte”, evident tot pentru ei. Vă imaginaţi ce însemna în acele vremuri tulburi să intreprinzi ceva, care să meargă bine şi să aparţină culturii? Nu ştiu dacă Şiman avea problemele acestea scrise undeva, dar el dorea cert să facă Clubul Epigramiştilor din Baia Mare, în rest nu-l mai interesau problemele celelalte, deoarece era sigur că el nu va fii consultat la “faceri” cum n-a fost ascultat nici la “distrugeri”. Avea totuşi nişte prieteni pe care se putea baza în acest demers, pe Domnii Bud Nistor, Filip Romulus, care chiar dacă nu băteau din palme de bucurie când îl vedeau pe Şiman, dar nu l-au lăsat de izbelişte singur şi au început compunerea şi publicarea de epigrame în ziarul local. Aici n-au întâmpinat atât de multe greutăţi deoarece în municipiul de sub Dealul Florilor, domniile lor erau oameni cunoscuţi de elita municipiului, de mulţi concitadini. Pe doamna Găinariu au aflat-o prin redacţia “GRAIULUI”, şi dânsa, din când în când, mai publica catrene, parodii, epigrame. Erau deja trei, numai că nu doreau să fie ca “racul broasca şi o ştiucă” a lui Donici. Îşi doreau ceva impetuos, care nu numai să meargă înainte, dar să facă ceea ce ei acuma obişnuiesc din ce în ce mai rar. Să împingă… epigrama, până când cineva o să observe şi acele persoane care fac acest lucru. Eu mă cunoşteam de mult cu Şiman dar aveam preocupările mele zilnice, să-mi găsesc acea persoană rarisimă: sponsorul şi credeţi-mă că, în afara scrisului, această preocupare îmi măcina fondul de timp. De epigrame ce să mai vorbin, cu toate că mai aduceam vorba despre ele, atât între noi, cât şi la fiecare Cenaclu Literar al Scriitorilor din Asociaţia Baia Mare, eu încă nu doream o ataşare la un viitor Club. Pe atunci lansările de carte se făceau… ori unde, de aceea nu m-am mirat când Şiman m-a invitat la lansarea celei de-a treia cărţi a domniei sale, la Teatru Municipal. I-am promis şi m-am dus împreună cu soţia să fim prezenţi la lansarea cărţii “PIAŢA DE …CATRENE.. Acest eveniment se petrecea la doi ani de când ne cunoşteam, ocazii când ne mai vindeam cărţi unul altuia. De atunci nu ne-am mai despărţit cu toate că fiecare mergea pe pista lui. Aşa a fost moda în respectiva vreme, să se facă fel de fel de asociaţii, indiferent care era scopul lor, “se mai punea” de-o asociaţie, de vre-un sindicat sau ONG. Îmi amintesc că pe atunci şi eu am format un sindicat, pe care l-am şi făcut “persoană juridică”. O altă asociaţie a propus Alexa Gavril Bâle la lansarea celei de-a treia cărti a domniei sale, “Leacuri pentru animale”, se întâmpla după lansarea “Sărutului pe o roată de tren” a lui Nicoară Mihali. Zicea Găvrilă: “să facem Asociaţia Scriitorilor publicaţi din Maramureş”. Şi din această frază se poate vedea la ce distanţă respectabilă îi ţine Uniunea Scriitorilor pe acei care nu sunt bucureşteni. Şi pe lângă dispreţul Uniunii (cu 24 de cărţi publicate şi dosaru-mi zace în arhivele lor de cinci ani), fiecare în parte ne simţeam stingheri, cu sufletul găunos după “Victoria revoluţiei”, victorie a fost pentru acei care de altfel au şi profitat de ea, persoane pentru care puciul acela a fost întradevăr o victorie, că pentru naţia română s-a dovedit o pierdere. Deci în acea atmosferă de instabilitate, de minciuni gogonate, de pierderea credibilităţii a oricui şi a fiecăruia, oameni-şi doreau să strângă rândurile pentru a nu se trezi înlăturaţi sau stigmatizaţi în propria ţară. Cumva, după câte vedeţi am ajuns la cinci persoane, membrii ai acestui club, moment în care domnul Ion M. Mihai s-a ataşat acestui microclub (ca membru fondator), am spus ataşat, deoarece rolul dânsului a fost de-o fermitate aparte în calitatea creaţiei noastre. Era să spun că este un om de cultură cu solide cunoştinţe în arta scrisă şi critica literară, domnia sa având două tomuri, două cărţi publicate în această specialitate, dar n-am spus aşa deoarece, toate persoanele despre care vorbim, mai puţin eu şi doamna Găinariu sunt licenţiaţi, domnul ing. Bud Nistor primind din partea Ministrului de resort DIPLOMA DE EXCELENŢĂ pentru publicaţiile domniei sale. Deci chiar dacă am aderat la acest Club “SPINUL”, problenele noastre s-au complicat, nu s-au limpezit. Umblam fiecare cu “bocceluţa” după noi pe unde apucam. Şedinţele le-am ţinut la CASA DE CULTURĂ a sindicatelor, dar schimbându-se fel de fel de directori şi patroni, nimeni nu a reparat instalaţiile de căldură şi în acea locaţie de la revoluţie n-a mai fost căldură, uite că azi mâine vor fii 20 de ani de frig în Casa de Cultură a Sindicatelor. Noi epigramiştii, deoarece nu trebuia să dăm paltoanele din spate, nu sufeream chiar atât de mult, dar când veneau aici actorii să de-a spectacole, cântăreţii sau ansamblurile le îngheţau sufletele în ei de frig. Vă puteţi imagina un lăcaş de cultură unde zeci de ani nu a existat încălzire avea o căldură de criptă. După o vreme, ne-am luat epigramele în trăistuţă şi am început “să cunoaştem” şi noi preţurile actualizate, preţuri care explodau zilnic şi se materializa în fiecare local de consum. Am devenit cunoscuţi celor de la “Butoiaşul”, de la PAC-PAC (pizzeria italiană), mai poposeam şi pe la fostul CRINUL, ori la PIETROSUL, la Mac Donald’S, Iza, prin Baia Sprie şi în multe alte locaţii şi localităţi. De aici din Baia Sprie ne-am adjudecat chiar persoana care dorea cu multă ardoare să facă Clubul Epigramiştilor în Baia Sprie prin anul 2000. Este vorba de domnul profesor Bodnar Mihai care are pseudonimul Baicu-Capul şi care a înviorat mult clubul nostru. Am ajuns, şi nu de puţine ori să ţinem şedinţele chiar în casele membrilor cenaclului: la Şiman, la Filip, până când s-a terminat construcţia Bibliotecii Judeţene după care n-am mai avut probleme cu locaţiile de desfăşurare a şedinţelor Clubului. În construcţia Bibliotecii a intrat şi spaţiul pentru Cenaclul Scriitorilor şi cum aproape toţi suntem legitimaţi la Asociaţia Scriitorilor Baia Mare, problemele noastre cu spaţiile s-au terminat. Abia în momentul în care “ai pus jos” o problemă, vezi câte probleme ţi-au mai rămas de rezolvat. Domnul ing. Micle Mircea era un vechi epigramist al municipiului. De fapt era o perioadă când numai dânsul şi actorul Paul Antoniu publicau epigrame. Domnul Paul Antoniu are o rubrică permamentă la ziar şi nu se mai ocupă de epigrame după duelurile cu Perţa până în 1999 când s-a recunoscut învins, dar pe Domnul Micle, Şiman a făcut ce a făcut şi la adus la SPINUL. Până acum, cam aşa a fost povestea de încropire a Clubului SPINUL, şi dacă de aici se observă o oarecare oboseală a Domnului Şiman aceasta se materializează în aducerea de noi membri. M-am angajat şi eu în această frumoasă acţiune şi după profesoara Medan care şi-a luat Gradul Didactic I, doctoratul, şi s-a făcut directoare adj. de şcoală, acum are o perioadă de timp în care nu ne-a mai vizitat. Prin băiatul meu am insistat să devină epigramistă a Clubului SPINUL, domnişoara Andreia Naghi, după care le-am solicitat pe tinerele profesoare Hendrea Elena şi domnişoara Ciumău Maria. Nu s-a prezentat încă domnişoara Ciumău, din varii motive, dar celelalte tinere doamne profesoare ne-au vizitat şi le considerăm încadrate la munca ce ne-am propus-o. Prin simpatie s-au încorporat la acest demers Doamna Velea Aurelia împreună cu domnul Vasile Mureşan devenind şi domniile lor membrii ai acestui club. În diferite faze, dar fără mari promisiuni, au mai participat la şedinţele noastre şi domnii Roman Gheorghe, avocat, domnul Pop Mircea, epigramist neîncadrat în veun club şi Ion Bogdan. Toţi trei buni epigramişti dar au tentaţii mult mai mari şi se exchivează de la şedinţele noastre. Cam aşa s-a constituit Clubul Nostru şi aceştia-i sunt componenţii până în septembrie 2006.
Ca zi de “naştere” a Clubului “Spinul”, membrii fondatori au considerat că aceasta ar fii 1 aprilie 2002, cu toate că se vede din rândurile de mai dinainte că microbul ardea dinainte, dar nu organizat în formula pe care o cunoaşteţi.

IOAN ŞIMAN
PREŞEDINTELE ŞI PĂRINTELE
CENACLULUI EPIGRAMISTIC “SPINUL” . BAIA MARE

Născut în Sighetu Marmaţiei în 11 aprilie 1932- Maramureş
Studii liceale şi Şcoala Pedagogică –Sighetu Marmaţiei
Facultatea de Matematică, Universitatea “Babeş–Bolyai” din Cluj– Napoca
Învăţător în Rona de Jos
Profesor de matematică în : CĂLINEŞTI, BERBEŞTI, VAD şi DUMBRĂVIŢA, judeţul Maramureş, unde o perioadă de 15 ani a fost directorul acestei şcoli
Debut în volum, poezie 1995
VOLUME
PRIN ANOTIMPURI-Baia Mare Ed. Gutinul – 1995 – 128 pag.
ALTARUL GÂNDURILOR –(sonete) Ed. Cybela-Baia Mare 1996 pag.-127
PIAŢA DE… CATRENE Ed. Umbria- Baia Mare- 1997 pag. 128
ILUZIA DESCĂTUŞĂRII(sonete)Ed. Ariadna – Baia Mare 1998 pag. 128
SPINUL ÎNFLORIT (Ritm şi rimă) Ed. Helvetica- Baia Mare 1999 pag.128
RISIPA DE CREPUSCUL(sonete) Ed.I.S.O.-Baia Mare 2000 pag. 128
UN JOC DE-A FI (versuri) Ed. I.S.O.- Baia Mare 2001 pag. 128
ÎN CREUZETUL TIMPULUI (versuri) Ed Cybela–Baia Mare 2003 pag 128.
DESCÂNTEC DE …RĂSPĂR(epigrame şi alte catrene)Ed. Gutinul –Baia Mare
PRIERUL UZURPAT (versuri) Ed. Gutinul-Baia Mare- 2004 pag. 128
ÎNVÂRTITA CU…VORBE(epigrame) Ed. Risoprint-Cluj-Napoca2005 pag. 128
CRÂMPEIE DE…OGLINDĂ POZNAŞĂ – Epigrame-Ed.Maria Montessori -2007
PICĂTURI PENTRU…FARMECUL COTIDIAN-Epigrame-Ed.Eurotip-2008
TIMPUL – ZEU NEBUN-Rondeluri- Ed, Eurotip – 2009
EPIGRAMA ZILEI (culegere de epigrame)Ed.Cybela-Baia Mare-2000 pag 128
SĂGEŢI RITMATE (culegere de epigrame)Ed. Biblioteca.”Petre Dulfu”Baia Mare
Primul sonet publicat În Graiul Maramureşului 1996
Gând de început
Mai vrei alţi paşi, să-ţi cauţi vis profund
Sub zori cum nu-s, aprinşi de-un foc merinde:
Plăcerea-ţi pământească se întinde
Cât vis şi umbre se întrepătrund.
Zâmbeşte Luna când te prinde nud…
Cu alte-arpegii – nouă-închipuire
Şi dincolo de tine să respire
Iar “tu” întreg, scăpat de vrăji, aud.
Mai cânţi că rostu vieţii se dispută?
Mai cauţi absolutul pe-orice rută?

În tine Universul s-a deschis.
Cu absolutul ce-ţi va aparţine
Găseşti că visu-i viaţă. Nu ţi-e bine?
Nu te grăbi să te trezeşti din vis.
Primul rondel a fost publicat în acelaşi ziar în 1998

Rondelul politicii
Politica – o comedie
În piaţă, parlament, acasă.
E pentru unii pâine-aleasă,
De nu e moarte timpurie.
Cum grija de ciolan apasă
Şi până bine o să-i fie,
Să aibă omul comedie
În piaţă, parlament, acasă.
Cu pro şi contra – ce beţie!
Devine lumea belicoasă.
Minciuna tot cu bani se lasă.
Cu multe ştie să te-mbie
Politica, o comedie!

Una dintre poeziile patriotice solicitată de revista
PRO UNIONE

Lucaciu către enoriaşi
Destul ! de mai răbdăm ocară
Îmi crapă inima-de-amară !
5
Că de atâtea ori se-ntind
Tempeste din sălbatic jind,
Ce în convulsii înnoite,
Mai vor Carpaţii sub copite.
Cu grai şi crez sfinţit-am glia
Din care şi-au hrănit trufia
Dureri parşive ce lovesc
De moarte-n tot ce-I românesc.
Destul am fost în ţara noastră
Huliţi. Că spiţa ni-e măiastră !
Destul! De groaza peste zare
Mi-e sufletul în disperare!
Vă scuturaţi de ori ce jug,
De duh supus cu vicleşug!
Suflarea noastră pentru viaţă,
Din rădăcini, se vrea măreaţă.
Mihai Viteazul a pohtit
Să fim neam demn, de neclintit,
S-avem – cerea-n loc răbdare –
Virtutea de Unire Mare…
Mai poţi răbda cumplita fiară?!
Destul! Destul, iubită ţară!
Prima epigramă publicată în revista EPIGRAMA Nr19-22, 2002