Tag-Archive for » carti online «

April 24th, 2009 | Scriitor:

Ultima întâlnire a Clubului Umoristic SPINUL, a avut loc la Baia Sprie la Casa Orăşenească de Cultură. Ca să spun aşa: a fost o rugăminte a Domnului primar al oraşului Vasile Barboloviciu, domnia s-a ne-a dat şi tema, şi cu toate că abia s-a terminat o festivitate dedicată Marelui Eminescu, la reprezentaţia dată de noi, în afară de patru consilieri, primarul şi grupul de copii reuniţi în formaţia D’ESIR, împreună cu profesorul lor, a mai fost prezenţi alţi profesori, alţi băiesprieni, realizând o audienţă de circa treizeci de oameni. Sincer să fiu nu am dorit a scrie acest “raport”, deoarece în ziarul GRAIUL MARAMUREŞULUI din 20 ianuarie scrie foarte
frumos domnul Mircea Micle despre această manifestare culturală a Clubului. Cu toate acestea, fiind o acţiune meritorie a epigramiştilor ar fi fost păcat să nu fie însăilată în volumul pe care îl tot pregătesc. Am mai menţionat că înaintea noastră Liceul din oraş a avut o manifestare omagială EMINESCU, drept care din acel loc, n-am mai avut spectatori. Apoi la ora de începere s-a redeschis sala Casei de Cultură, elevele din formaţia artistică m-au căutat prin parc pentru a mă anunţa acest lucru. Eu cunoşteam ce program va fi acolo, dar cine n-a ştiut văzând lacătul pe uşă, evident că a plecat. Din momentul în care s-a început programul, nu am mai avut surprize şi lumea s-a tot adunat. Pe timpul desfăşurării programului nimeni n-a mai părăsit sala..
Poate că lumea de aici să fi ajuns la saturaţie după ce au audiat o jumătate de zi poezie şi trec săptămâni şi nu mai recită nimeni nimic, altfel cu greu se explică faptul că la a treia rundă de epigrame am pus punct citirii lor. Oamenii vorbeau de maşina cu care se vor întoarce. Cu toate acestea bucuria spectacolului nu a fost numai a noastră ci şi a auditoriului, altfel ce rost ar fi avut aplauzele însufleţite?(termenul îl am din “Scânteia” de la ultimul raport la congres) Toţi epigramiştii s-au prezentat la nivelul la care ne-am dorit şi au impresionat în mod deosebit domnul Filip şi Şiman dar şi doamnele care au recitat versuri. Ca să spun aşa nici mişcarea scenică n-a lipsit, şi parcă fiecare a fost în largul său. Din această cauză i-am dat titlul prezentului proces verbal de “raport”. Spre cinstea domnului primar, personaj continuu tracasat de problemele urbei, acum a fost distins, degajat şi a ţinut mult să-i spunem părerea sinceră despre vinul personal. Cu toate că eu am interdicţie la vin, aroma lui, apoi gustul, m-au dus acolo să confirm, alături de ceilalţi că este foarte bun. Cu discuţiile purtate, probabil dacă le vom relua când vom reuşi să facem vandabilă o parte din creaţia noastră, şi ceea ce vom reuşi să valorificam, poate ne va transforma intr-o societate cultural-comercială. Actualimente cum spuneau şi alţi colegi, din creaţia de până acum ne-am ales doar cu “gloria”. M-a impresionat valul de bucurie şi onestitate atât din partea noastră cât şi a gazdelor ceea ce ne-a recompensat cu o bună dispoziţie pe fiecare, regretând despărţirea.
Felicitându-l pe fiecare, îmi mai doresc asemenea zile cu un atât de bogat substrat cultural cât şi de reală destindere. La mult bine domnelor şi domnilor.
Baia Mare la 21 ianuarie 2007

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Odată sărbătoreşte omul 75 de ani, dar nu singur,

Automat această sărbătoare a prilejuit şi altora posibilitatea de-a se simţi bine alături de sărbătorit. Printr-o fericită coincidenţă, Clubul SPINUL şi-a rememorat activitatea care exista în documente de exact cinci ani, şi tot cu această ocazie şi prin contribuţia deosebită a domnului Şiman Ioan, sărbătoritul nostru, ne-am delectat cu al cincelea număr al revistei Clubului SPINUL, ca un supliment al preţuirii Clubului nostru de către domnul preşedinte. Şi fiindcă domnul Şiman şi-a dorit ca această aniversare să fie marcată şi istoric, s-a autopreţuit prin scoaterea acelui volum “Cioburi de oglindă …poznaşe” – deosebit de bine lucrat, ca un corolar al activităţii asidue depuse pe acest tărâm al culturii scrise: epigrama. Toate aceste premize şi realităţi au fost expuse într-un mesaj de respectuoasă preţuire şi emoţie de către vorbitori care s-au numit Ion M. Mihai, persoana care a condus lucrările, Nistor Bud, Filip Romulus, Mircea Micle, Viorica Găinariu, Aurica Velea, Vasile Mureşan, Toma G. Rocneanu, Săluc Horvat preşedintele asociaţiei scriitorilor Baia Mare, Andrei Fărcaş redactor responsabil la “Graiul Maramureşului” şi alţi vorbitori care s-au adunat în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, iubitori ai epigramelor şi simpatizanţi ataşaţi ai sărbătoritui. Cele peste două ore, pentru acei care au savurat momentul, au fost un deliciu, cu toate că nu s-a forţat nota umoristică cu ori ce preţ. Poate că sobrietatea evenimentului să fi impus şi o oarecare reţinere, deoarece domnul Şiman primea din partea celor prezenţi, efluvii de preţuire şi recunoştinţă. Nu ştiu cum trebuie să fie aceste aniversări şi potriviri de evenimente dar atmosfera s-a impus ca una deosebit de prietenoasă şi dacă Şiman recunoştea că această formă de aniversare şi-a dorit, am fost mulţi care n-am spus-o dar în suflet, ne-am dorit-o fiecare, o asemenea frumuseţe de aleasă sărbătoare. Şi poate că nimic nu ar fi fost aşa, dacă acest minuscul Club, nu ar fi depus serioase eforturi în activitatea epigramistică, eforturi care le sunt recunoscute de-o ţară, dar şi munca în consolidarea unei prietenii, care văzută din exterior pare nefirească. Şi cum să nu fie aşa când este o prietenie liber consimţită, lucru de neimaginat în societatea actuală românească.. A fost foarte frumoasă această sărbătorirea a lui Şiman şi a noastră, deoarece, cu toate că am fost discreţi, la plăcuta ei desfăşurare a contribuit fiecare membru al clubului, după puterile, dotarea şi cunoştinţele fiecăruia şi de aici putem conchide că a fost o ADEVĂRATĂ ANIVERSARE a clubului şi a preşedintelui său, Domnul Ioan Şiman. Un moment deosebit de emoţionant a fost telefonul domnului Bodnar Mihai care cu toate că se află la o clinică din Cluj, pentru aş trata boala, a transmis un mesaj telefonic, atunci nu ştiam că a lăsat şi unul scris domnului Filip care a fost citit chiar în timpul sărbătorii. Spre satisfacţia tuturor, Doamna Viorica Găinariu ne-a scutit de o prezenţă nedorită ceea ce a fost un adevărat triumf şi nu m-am putut abţine să nu o felicit pentru acest gest care ne-a permis o desfăşurare plăcută a acestei petreceri . Partea festivităţii de la “Crenguţa” a fost o destindere totală, fenomen care a dus la cunoaşterea mai bine a problemelor membrilor clubului şi la ruperea unor bariere artificiale ce ar mai fi existat între noi, majoritatea fiind însoţiţi de soţi. Cred că n-a exagerat Domnul Şiman când a spus că i-a plăcut în mod deosebit aniversarea domniei sale, deoarece am participat la multe sindrofi şi cu toate că n-am dansat şi nici n-am cântat m-am simţit minunat, ocazie de-a mulţumi fiecăruia şi tuturor. La mulţi ani IOANE!!!
De Florii 2007

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Întâlnirea Clubului
din 19 februarie

Sunt zile când te-ai fi bucurat să nu te fi trezit în ele.. Sunt zile în care suferinţa care-ţi trage sufletul spre pământ, nu ai cum şi mai ales nimeni nu-ţi poate alina acel fel de durere.. Nu s-au inventat încă filetele prin care să putem demonta suferinţa care uneori ne apasă. Nimeni nu-ţi poate sonda profunzimea durerii şi nu există nici-o metodă de ameliorare. În aceste stări de “binedispunere” ne aflam cu toţii, când a apărut un personaj care se dorea un nou membru al clubului nostru, o personalitate care evident că “a cunoscut” toate doamnele, era foarte volubil dar nu dădea semne de minimă politeţe. Evident că nimeni nu i-a spus că dacă se adresează unor oameni necunoscuţi, şi mai în vârstă aşa cum eram noi acolo, trebuie să dea dovadă de bună creştere. După cum se “avânta în discuţii”, nu ştiam dacă el ar avea ceea ce noi pretindem. Cu atât mai supărătoare erau asemenea manifestări, cu cât domnia sa nu era capabil să priceapă că unuia dintre noi i-a murit fiica şi întradevăr puţină decenţă ar fi fost bine primită. Trăim pedeapsa cea mai groaznică, când părinţii îşi îngroapă copiii. Această stare apăsătoare şi contradictorie s-a menţinut în minutele risipite împreună, timp care altădată era alocat treburilor curente ale Clubului.
Cu greu a putut domnul Filip să domolească euforia noului venit, Halas, pentru a da citire mesajului de felicitare al preşedintelui Uniunii Epigramiştilor din România, al domnului Corbu, mesaj de felicitare la cinci ani de la înfinţarea clubului, mesaj de suflet, bine structurat şi totodată neaşteptat de către noi.
Un alt mesaj, prezentat de domnul Filip, este de la Sibiu, prin el ni se cere şi o participare la concursul lor omagial, “Sibiu capitală Culturală Europeană”, materialul a fost trimis de domnul Mihu Nicolae, preşedintele Clubului umoristic “Nicolae Olahus” din Sibiu. S-a discutat includerea a cât mai multe mesaje în numărul aniversar al revistei SPINUL cât şi faptul că pe copertă vor fi puşi doar membrii fondatori, ceea ce consider că nu este corect. Sărbătoarea este a tuturor şi de ce ceilalţi membrii să nu fie şi ei incluşi dacă Domnul aşa a făcut să fim încă împreună după mai bine de cinci ani. Nu cred că acest lucru ar fi lezat demnitatea cuiva.
In apăsătoarea atmosferă redată mai sus, s-au mai precizat câteva detalii organizatorice după care ne-am împrăştiat fiecare, cu gândurile lui.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off