Tag-Archive for » carti online «

April 24th, 2009 | Scriitor:

Epigramiştii băimăreni au intrat pe “porţile deschise…ale cunoaşterii”

În ziua de 29 mai componenţii Clubului “SPINUL” se afla pentru a treia oră faţă în faţă cu publicul. Prima dată a fost în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”, loc unde sub directa oblăduire a directorului acelei instituţii, Domnul Teodor Ardelean, şi a gazetarilor din urbe, ne-am lansat rodul colectiv al cenaclului “Săgeţile ritmate”. Atunci publicul nostru, numeros de altfel, l-am considerat partinic, cu toate că starea specială care s-a înstăpânit pe acea adunare, era ceva ce a trecut peste:”Dragi tovarăşi, prieteni şi neamuri”. Emoţiile care ne stăpâneau nu ne-au permis o evaluare reală atunci, dar nici nu ne putem erija în judecători, deoarece şi pentru noi erau multe lucruri noi, unele chiar “exclusivităţi”. Apoi a venit televiziunea “AXA” care a înregistrat o emisiune consistentă dar care a fost zero ca spectacol deoarece s-a făcut în locaţia Clubului şi fără spectatori. Aceasta, de la Grupul Şcolar, era a doua “ieşire” în public a Clubului ”Spinul” în afară de lansările de carte, cu un singur autor, şi a revistei de epigrame “Spinul”, care în total au fost trei lansări. A trebuit ca Doamna Elena Hendrea să ne invite la manifestările “Porţilor deschise ale Grupului Şcolar “Gheorghe Lazăr”, manifestare pe care Domnia s-a a pregătit-o şi regizat-o, ca să trăim pentru a doua oră acea stare de aviditate, curiozitate şi aprobare, manifestată de întreaga asistenţă. Dacă la lansarea cărţii de la Biblioteca Judeţeană am avut circa 100 de oameni, aici aveam circa 300 şi de vârstă adolescentină. Cu toate acestea, am trăit din nou momente unice. Nu este potrivit a concluziona, şi să facem acest lucru tot noi, dar părerea noastră se îngemănează şi cu altele exprimate de specialişti în domeniu “certificarea operei, arta în general, se evaluează numai în confruntarea cu publicul”, ceea ce se pare că aceasta presupune confruntarea cu publicul, moment în care se crează această atmosferă în auditoriu, o emulaţie benefică pentru aceste forme de “ieşiri” ale epigramiştilor.
Şi fiindcă vorbim de invitaţia Doamnei prof. Elena Hendrea, şi de şedinţa care ne-am propus să fie doar de o jumătate de oră. Acest al treilea spectacol, dat de Clubul “Spinul” la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”, a fost un spectacol ce s-a întins la mai mult de un ceas. Vă amintesc că pentru acest lucru ne-am propus să ajungem mai devreme la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”, pentru a realiza un minim de regie, de sfătuire. Cu toate acestea nerăbdarea i-a cuprins pe toţi şi cel mai afectat părea Domnul prof. Filip. Din toată “regizarea” propusă, s-a făcut doar la întâlnirile cu unele persoane cunoscute, prezentări de noi cunoştinţe şi acomodarea cu o şcoală de dimensiunile acelei care este acest “Grup Şcolar”. Simţindu-se o atmosferă sărbătorească, ne-am cuplat şi noi la ea, ca în final să ni se ofere chiar nouă locurile de cinste,
alături de cordonatorul de program şi Conducerea Şcolii. Doamna prof. Elena Hendrea, i-a prezentat pe cenaclierii Clubului, dânsa fiind membră a acestui cenaclu, ba printre profesorii care i-am mai întâlnit, printre elevi, am întâlnit-o şi pe domnişoara prof. Ciumău, care de această dată a promis solemn că ne v-a căuta. Cu salutul directorului şcolii, prof. Ioan Florian s-a dat curs “Manifestărilor Porţilor deschise de la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr” din zilele de 29-31mai 2006.
După prezentarea făcută de doamna Hendrea, organizatorul de program, am primit cuvântul noi epigramiştii, făcând o succintă prezentare a “Cenaclului” preşedintele lui, Domnul prof. Ioan Şiman. Apoi am început să lecturez eu “procesul verbal” A venit rândul Domnului ing. Mircea Micle, fost profesor al acestei şcoli aproape 30 de ani. Dânsul, întâi a rostit un cuvânt de suflet, tinerilor care-i audiau spusele, un îndemn la încredere în forţele proprii şi în viaţa pe care ei urmează a şi-o făuri. A fost un moment înnălţător atunci când a rostit că:”Suntem fericiţi şi liniştiţi văzând în mâinile căror oameni lăsăm treburile acestei ţări”, cu referire la tinereţea şcolară din sală, după care a citit circa 30 de epigrame cu teme diferite din propria creaţie. A urmat Doamna Găinariu care a spicuit din revistele “EPIGRAMA”, cam toate epigramele care s-au pretat evenimentului şi doar în final a citit şi din propria producţie. Domnul prof. Bodnar Mihai, având greutăţi cu scările, a rămas în rândul I de unde a delectat sala cu epigrame reuşite şi la obiect. Se pare că doi tineri elevi cărora atenţia le-a fost concentrată înspre alte lucruri, l-au deranjat, dar în excursul său Domnul ing. Nistor Bud, care după ce şi-a lecturat epigramele a citit un îndemn imbold tineretului în general dar şi asistenţei, neuitând a puncta şi faptul că sunt oameni care se comportă ca cei doi elevi, lucru ce i-a făcut să amuţească pe “zurbagii”. Au fost impresionante aceste sfaturi de viaţă pentru ori cine le-ar fi ascultat. A încheiat Domnul prof. Filip Romulus, care şi-a prezentat cartea “FILIPICE”, el fiind cunoscut aici ca fost inspector şcolar, după care ne-a delectat cu propriile sale epigrame la temă dar şi cu teme aleatorii. Cam la aceasta s-a rezumat timpul nostru de desfăşurare de la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”, după care ne-a mulţumit Organizatorul de program şi s-a continuat cu lansarea revistei şcolare realizată de Doamna prof. Cosma Aneta care a citit şi nişte “perle” din recenta producţie. A urmat Doamna ing.Marchiş Ortensia care şi-a prezentat o carte tehnică cu probleme de mecanică pentru elevii din clasele superioare de liceu. Cu aceasta Deschiderea festivităţilor “Porţilor deschise” de la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare, în zilele de 29-31 mai 2006, s-au încheiat. Membrii Cenaclului “SPINUL” mi-au vizitat şi “locul meu de muncă”, unde pe îndelete ne-am bucurat de reuşita succesului abia obţinut. “La mai multe” stimaţi cenaclieri.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Reîntâlnirea epigramiştilor băimăreni
din 5 iunie 2006
De regulă la Cenaclul Scriitorilor din Baia Mare, dacă s-a făcut o ieşire în alt spaţiu, ieşire care este şi într-un timp intermediar între cele două săptămâni, viitoarea reîntâlnire se v-a organiza doar la timpul care rezultă din periodicitatea întâlnirilor. Da, dar, aceste lucruri nu sunt agreate de Domnu’preşedinte al spinoşilor. Şi uite aşa ne-am reîntâlnit după o săptămână, nu după două cum obişnuim. Cert este că ne place să ne întâlnim, dar nu trebuie să le ştie chiar pe toate şeful.
Greu a fost de început şedinţa asta. Cu toate că numai domnul Bodnar a întârziat şi nici
dânsul tare mult, Domnul Şiman a descoperit, după atâtea încercări şi probe, cum se poate tipări o revistă de către Domnia lui, şi asta după ce şi-a tipărit 11 cărţi, apoi revista noastră “Spinul” şi “Suvenirile de la Buziaş”, acel caiet cu 33 de epigrame şi opt rondeluri în care-şi redă toate sentimentele pe care de noi le cam ascunde (“Rondelul egoist”, “Rondelul şnapanului”, “Rondelul ipocriziei” etc.) şi opt sonete în care ne regăsim fiecare gândurile singurătăţii şi multe păreri de rău, pe care nu are rost să la înşirăm aici, deoarece acestea sunt la fel la fiecare. În conlucrare cu persoana care i-a realizat coperta, s-a ambiţionat şi i-a forţat mâna omului, ca să-i scoată o copertă color pentru “Caietul de Buziaş”. Cu coperta colorată, a observat că nu numai caietul, dar şi fotografia dânsului arată mai bine ca el, de aici regretul că el ne-a vândut “caietele” necolorate, care erau mai ieftine, când putea să le vândă pe acestea care…..
Toată această treabă ne-a luat mai bine de-o jumătate de oră. Şi eu şi alţii, am început să murmurăm. Atunci şeful a căutat două cuvinte “comparaţie” şi “pot” şi ne-a dat extemporal. “No-a faceţi epigrame!” S-a lăsat liniştea. Doar pixul Domnului Filip ne mai aducea aminte că prin secolul XIX s-a inventat alfabetul Morse. Cum nu toată lumea a fost radioamator, Domnul Nistor Bud a întrebat care-i scopul acestor « manevre » zgomotoase, moment în care Domnul Filip a răsuflat entuziasmat : »No acum scrie şi pixul meu». N-a lipsit mult şi am şi auzit ce ştia să scrie acel pix. Cu toate că nu s-a menţionat cât de lungă-i pedeapsa, mă scuzaţi, câte epigrame calde trebuie de făcut, cu excepţia Domnului Micle care a putut realiza şase epigrame, ceilalţi au făcut câte două. Le-au citit pe rând fiecare şi şeful a apreciat munca noastră, spunând că n-am bătut degeaba cu pixul în masă. Toţi am fost antrenaţi în treaba aceasta şi posibil să fi fost o reuşită generală. Aprecierile au fost revărsate asupra epigramelor Doamnei Hendrea, a Domnului Micle, a domnului Bud Nistor şi parcă mi-a zis şi mie ceva, posibil : « să nu mă încred ».
Apoi s-au citit epigramele din revista “EPIGRAMA”, epigrame care ne-au adus fel de fel de insatisfacţii şi poate că nu i-am bârfit pe toţi, dar nu cred că au scăpat prea mulţi de bârfele noastre. După acestea, în sfârşit, mi s-a permis să citesc şi banalul « proces verbal » dresat pentru ultima ieşire de la GRUPUL ŞCOLAR « Gheorghe Lazăr » din Baia Mare. Toţi au fost mulţumiţi de…activitatea pe care a prestat-o Clubul acolo. (ciudat a fost că nimeni nu m-a întrebat de unde am ştiut că Domnul Micle a citit 30 de epigrame deoarece eu nu le-am numărat, dar s-a potrivit ca din tavanul clubului, cam la frecvenţa cu care citea Domnul Micle câte-o epigramă, cădea şi câte o picătură de apă. Picăturile le-am numărat eu). După ce s-a făcut această estimare măgulitoare, au început criticile…pe care sunt sigur că bănuiţi ce desfăşurare au putut avea. S-a ajuns până acolo încât s-au dat şi unele indicaţii de regie, pentru o viitoare ieşire. Dintre acestea cele mai pertinente au venit din partea Domnului Bodnar. Răsfăţaţi cu cafea de către Doamna Hendrea (este vorba de cei şapte…prezenţi), ne-am oprit din rumoare şi parcă la comandă toţi ne-am aruncat ochii pe geamuri. Era trecut de ora 18 şi nimeni nu se uita la noi prin geamurile termopan. Ezotericii nu veniseră. Atunci am realizat că ei şi-au luat deja vacanţă.Numai noi “Spinoşii” şi parlamentarii mai muncim în ţara asta. Ca să vezi domnule cum apar asocierile. Nu trebuie uitat că Domnul Filip a spus că are toate materialele pentru a realiza revista noastră. Atunci un zâmbet ne-a fluturat pe feţe. Noi vom avea revistă dar parlamentarii nu. În sfârşit avem şi noi ceva ce mai marii ţării n-au. SÂC ! Nu au prins poantele acestei şedinţe animate: Familia Velea, Gabriela Medan, Domnişoara Ciumău, Doamna Găinariu, Domnul Mihai, Domnul Fârte, Domnişoara Nagy Andea. Vă doresc o vacanţă profund odihnitoare şi fără “copemsate”

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Ţinută la data de 15 iunie 2004, a avut o prezenţă foarte slabă, frecvenţă care era susţinută doar de patru membrii ai cenaclului. S-ar fi putut motiva această frecvenţă slabă prin faptul că s-a brodit a avea aceiaş dată de desfăşurare şedinţa noastră, cu comemorarea morţii Marelui nostru Eminescu, eveniment care s-a bucurat de prezenţa unor persoane cu ştaif în cultura Judeţului nostru şi care erau invitaţi de domnul Fănăţean Dumitru la Baia Sprie. Domnul Fănăţean fiind directorul lăcaşului de cultură din acel oraş, a avut printre invitaţi şi pe domnul Mihai. Domnul Micle şi-a început periplul peste hotare, iar domnul Filip era deja la băi. Deci nu erau absenţe nemotivate acestea, erau doar absenţe. Domnul Şiman a prezentat ultima apariţiei a revistei „Epigrama”, publicaţie centrală, de capitală, unde îşi găsesc nu de puţine ori spaţiu de publicare şi membrii clubului nostru. De această dată, în revista „Epigrama” s-au publicat materiale semnate de domnii: Bud, Micle, Şiman şi doamna Găinariu. S-a mai anunţat de către domnul Şiman, în prezentarea care a făcut-o, cum că, revista îşi exploatează unele drepturi cum ar fi:ordinea şi cantitatea materialelor publicate, imixtiuni în text şi altele (de fapt mai multe nici nu trebuie dacă „se umblă la texte” toate epigramele pot fi ale unui singur autor)
Domnul Şiman a precizat că a primit o ofertă de:”Antologie a Epigramelor Judiciare Româneşti”, antologie care îi solicită pe epigramişti să-şi selecteze, şi să trimită aceste materiale la Buzău, preşedintelui cenaclului de acolo, Domnului Culicovschi. A prezentat materialele pe care apoi le-a lăsat pe masă pentru consultare. Menţionez că la această şedinţă au fost prezenţi : doamna Găinariu, Domnul Bud, Domnul Şiman şi Rocneanu care notează aceste lucruri.
Am aflat cu tristeţe că al nostru coleg „Baicu Capul”, umblă într-un picior (celălalt i-a fost amputat) ca să afle pe cineva care să-i ofere o proteză în locul piciorului lipsă.
S-au citit epigramele la temă, unde fără modestie m-am înfipt. Apoi şi-a prezentat producţia doamna Găinariu, Domnul Nistor Bud, care fiind invitatul „Simpozionului salvării castanetului”, simpozion de extindere internaţională, unde domnia sa a prezentat un material ce însuma 60 de pagini din care, cu zgârcenie ne-a prezentat lucruri inedite, în care dânsul este declarat excelenţă. După acest scurt excurs, în ce era şi ce nu mai este castanetul băimărean, ne-a prezentat şi epigramele domniei sale în număr de trei la tema dată. Apoi a reluat cuvântul domnul Şiman care şi-a citit şi el tema.
Acum a urmat un lucru neplăcut. Nu comentez faptele, dar Doamna Găinariu, dacă ce spunea dânsa era real, avea multiple metode de „rezolvare” ale acestei păreri nefondate după opinia mea, într-un mod mai cult, mai elevat, chiar şi printr-o epigramă. Dânsa a ales vocabularul şi tonul care o dezavantajează cel mai mult şi-i scade prestigiul a tot ce a muncit în „epigramă” în care a avut şi multe succese. Ne-am văzut în faţa ochilor cu două persoane:una cu aspiraţii la cultura ţării şi o alta care pe un ton suburban, nu se poate controla în relaţiile cu colegii. Poate şi dânsa să-şi fi dat seama, dar noi ceilalţi am regretat profund ”scena” propusă, lăsându-ne un gust amar în gură, într-o vară lungă şi fierbinte, făcând ca ultima întâlnire din sezon să fie tristă. Spun pentru ultima dată acest lucru: pe mine nu m-a încălzit „epigrama dânsei” ca şi construcţie deosebită a limbii pe care-o vorbim şi nici nu am căutat punţi „de-a fi cineva” prin ea. Toţi cei care formează acest nucleu erau nu demult CINEVA în oraşul nostru Am fost atras aici de prietenia deosebită între nişte oameni care au realizări imense în viaţa lor, şi care au considerat că se pot relaxa intelectual prin construcţia acestor epigrame, ele nefiind scop ci doar posibilitatea de exprimare, nu folosim epigrama propriu zisă ca trambulină ci sarcasmul, luarea în derâdere a unor apucături care se manifestă pretutindeni printre concitadinii noştri. Deci prin cultura pe care o au, prin varii cunoştinţe în diferite domenii, au considerat, că se adresează doar acelora care pricep nivelul acesta de prezentare, acum că mai pot îndrepta unele lucruri, din lumea aceasta atât de rea, prin conceperea de epigrame care nu sunt doar fraze tipice de :”fă aşa sau aşa” ci la un anumit nivel, îndreptări care, acelor ce le pricep le este solicitat şi intelectul dar şi sufletul. De la asemenea oameni am considerat că nu sunt puţine lucrurile pe care le-aş mai putea încă învăţa de la ei. Pentru asta sunt aici şi după refulările care ni l-e-a „servit” doamna Găinariu m-au pus pe gânduri aceste manifestări, deoarece ştiut este că a te certa cu cineva astăzi este destul să deschizi uşa apartamentului, nu să frecventezi un cerc elitist.
Tema la care trebuie să transpirăm în această vară este :”Păsări migratoare”
Pe perioada de vară mi s-au publicat câteva epigrame. La unele contribuţia Domnului Şiman a fost deosebit de meritorie de aceia-i mulţumesc şi evident că-i mai aduc de lucru.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: ,  | Comments off