Şedinţă deschisă
(cu toate că uşile şi geamurile erau închise)

Folosesc acest termen pentru a ne aduce aminte de zilele când “lecţiile deschise” erau la modă, chiar şi în armată gradatul dădea comanda:”faceţi ca mine”. Mă veţi apostrofa întrebându-mă ; “ce are Tanda cu Manda”. Are şi nu prea. Chestiile acestea, terminologia didactică s-a “îmbogăţit” cu cei mai războinici termeni uzuali, prin împlementarea “en gross” de termeni militari. La fiecare oră folosim: strategii şi logistică didactică, vorba vine, şi varii termeni militari sub crezul didactic al unora că au întrodus noutăţi în învăţământ. Dacă atâta pot Măriile Lor atâta avem. Dar pe mine nu mă deranjează militarizarea termenilor din învăţământ, “mi-a căzut fisa” şi am ajuns la aceste concluzii deoarece atât la lansarea cărţii“FILIPICELOR”, cât şi la lansarea revistei “SPINUL”, am constatat că nu ne prea ştim lăuda, vorbele sunt găunoase, îndoielnice, când încercăm să facem acest lucru. Atunci când făceam “lecţii deschise” toată lauda era înspre cel care preda. Alegerea profesorului respectiv, care v-a ţine “ora deschisă” trebuia să fie unul dintre cei mai buni la acea materie. Avea metodă, puteai uşor observa cum trebuie să lucrezi, pe ce să accentuezi lecţia, care sunt “răspunsurile” clasei etc. Practic îţi desfăşura, în prezenţa tuturor, toate fazele în care se putea greşi. În acest caz era normal că şi laudele colegilor excelau, şi acestea “cădeau” tot aşa pe faze, pe operaţii, dar erau şi “deschiderile şi dezvăluirile metodice” ale acelui care ţinea lecţia, se observa modul cum gândesc ceilalţi colegi şi prin analogie, toate acestea se transferau la elevi, sesizând imediat foma de percepere dar şi unde mai trebuie revizuită metoda de predare respectivă. Da, era o adevărată şcoală de predare, de învăţare, dar şi un prilej de-aţi lăuda sincer un coleg, prin ceea ce el ţi-a desluşit în acea expunere. La ultimile şedinţe ale cenaclului, cu toate că am avut realizări nemaipomenite, domnul Şiman şi-a lansat cartea, şi Filip a lansat o carte şi a sosit timpul să ne lansăm revista. Cu toate acestea parcă numai Domnul Bud a reuşit să pună “punctul pe I”. Lui i-a mai mers fantezia de-a pune în valoare, de-a preţui valoare realizărilor, pe care de altfel o vede fiecare că există, că am ajuns acel stadiu în care putem produce “carte şi reviste de epigrame”. Apoi Domnului Micle nu i-a fost acordată atenţia cuvenită de unii, pur şi simplu a fost bruiat, dar nici noi ceilalţi nu am excelat în cuvintele de laudă pe care le-am adresat celor care au muncit pentru a realiza: REVISTA.
De fapt noi umblăm cu “SPINUL” şi alţii ne bagă strâmbe. În acest 2006, cu toate că suntem la buricul lui martie, am reuşit să ţinem doar o şedinţă şi asta plictisitoare, celelalte au fost doar lansări şi omagii, cum mai sus le pomeneam, însă insuficient de laudative. Ideea aceasta mi-a sugerat-o, directorul Bibliotecii Judeţene, care s-a priceput să scoată în evidenţă ceea ce noi nu am reuşit îndeajuns. Din ce spunea dânsul, spornicia muncii noastre merită sprijinul total al domniei sale şi am înţeles că va face acest lucru în curând şi necondiţionat.
Vroiam să spun câteva vorbe despre domnul Bodnar Mihai care la Cenaclul Scriitorilor ce a avut loc la Baia Sprie a fost animatorul acestui cenaclu, foarte frumos condus de Domnia sa din stal, nu de la masa prezidiului. Azi, aici, dânsul a fost mai ruşinos ca o domnişoară. Poate că nu am avut atmosfera dorită. Am avut neşansa că au venit la sărbătoarea noastră unii atraşi de “pomene” şi nu de epigrame, noi fiind copleşiţi de “resturile” acelea. Am avut participarea şi plăcerea să-l avem printre noi pe domnul Andrei Fărcaş redactor al ziarului “Graiul Maramureşului”, omul care nu numai că ne-a făcut o prefaţă la revistă, dar prin grija lui se publică majoritatea epigramelor cenaclierilor în acel ziar. Biblioteca judeţeană a avut trei participanţi prezenţi în frunte cu directorul. Apoi ne-au făcut onoarea să fie prezente şi să ne susţină consoartele, care ne suportă în momentele în care numărăm silabele epigramelor. Manţionăm că la această lansare de revistă, au participat mulţi literaţi şi chiar persoane particulare care agrează genul acesta literar. De fapt nu cred sincer că agrează acest gen, dar când scriem epigrame ne considerăm de neatins şi după această boroboaţă mai şi glumim, mai şi râdem, atmosferă întradevăr agreată şi căutată de ori cine, mai ales în marasmul de minciuni pe care ni-le servesc sub formă de ziare sau telejurnale, cei ce ne conduc. Mă limitez să spun că lansarea revistei “SPINUL” a fos un eveniment cultural al judeţului nostru, lucru de care suntem mândri cu toţii. Baia Mare 6 martie 2006

Aşa cum poate am mai scris, nu era firesc ca să infiinţeze altcineva un Cenaclu Epigramistic şi umoristic decât cel ce l-a făcut, adică acel ce s-a născut în aprilie, Ioan Şiman. Prima dată a fost preşedinte că nu era altul, dar de vreo câţiva ani, mai facem şi alegeri şi dacă ne roagă frumos îl mai alegem pe câţiva ani până când ne ceartă el sau îl certăm noi. Anul trecut, neavând motivele mai sus enumerate, totul a decurs firesc, democratic. Atunci n-a dat de băut Şiman, ca să nu se spună că este corupţie la mijloc, dar anul acesta n-a mai existat nici-un impediment, ca de ziua Domniei Sale să-şi cinstească colegii şi să vadă de câtă preţuire se bucură în rândul epigramiştilor din cenaclu. Prima dată ne-am decis asupra localului. “Butoiaşul” nostru de legendă se pare c-a dat chix, aşa că ne-am propus un local mai aproape de sediu şi în final cel mai bun local de-a ne avea oaspeţi şi-a ne simţi bine, în această zi aniversară, s-a dovedit a fi tot sediul nostru, aşa că acolo am şi tras.
Ciudat dar ca niciodată nimeni n-a împuns pe nimeni…în vre-o epigramă, şi ca să se închee eventualele încercări de-a opera în acest sens, Şiman mi-a oferit mie cuvântul. Aşa face dânsul de fiecare dată când doreşte să boicoteze şedinţele, mă pune să citesc eu “procesul scris”, pardon, verbal, al trecutei şedinţe. Se pare că ceva amintiri i-au fost zgândărite lui Şiman, auzind cele citite deoarece, dânsul a început să povestească de mine, şi să spună, ehehei…n-am aflat ce a dorit să spună deoarece, s-a prins repede Filip care l-a întrebat:
-Păi Ioane nu este ziua ta, e a lui Toma? Şi uite aşa marile dezvăluiri s-au încheiat înainte de-a fi denunţate. Bucuria din această zi, a fost mai plină, deoarece a venit deja la această şedinţă şi domnişoara profesoară Elena Hendrea, care a mai împrospătat vârsta cenaclierilor. Un lucru mai nedorit a fost, că fiecare cenaclier a venit pe rând şi nu la ora la care trebuia, de aceea pe când s-au încins spiritele, schimbul care ne scoate afară din locaţia cenaclului, ne fila pe geamuri dacă ne retragem sau nu. Ne-am bucurat de prezenţa domnului Bud care a fost încercat în sănătate, şi
aşa au mai venit Micle, Bodnar, Mureşan, Găinariu, că pe ceilalţi i-am numit deja.
După frumoasele cuvinte adresate de fiecare sărbătoritului, s-a trecut la teme concrete. Concursul “Zâmbete-n Prier” care are loc în Vişeu în data de 13 aprilie orele 13. Tacit s-a stabilit că se poate merge şi mai devreme înspre Vişeu, ca să se poată face o mai bună cunoaştere a concurenţilor.
Epigramistul Fârte a procurat un microbuz în care au încăput epigramiştii “Spinului” şi chiar şi inspectorul de la cultură Domnul Scheianu. În juriul care a apreciat calitatea epigramelor, în afară de G. Corbu, Preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România şi preşedinte al juriului, a fost cuplat şi L.Perţa ca gazdă, şi a mai fost invitat şi Şiman, din partea Cenaclului “Spinul” din Baia Mare. Unii spun că a fost o onoare, dar alţii zic că nu doreau ca Şiman, alături de ceilalţi “şpinoşi” să ia toate premiile. A fost cum a fost, păcat că domnişoara Hendrea n-a avut curajul să intre-n “în foc”, dar şi aşa cam ce s-a putut lua, strângătorii “Spinului” au făcut-o. Un premiu trei doamnei Găinariu, două premii pentru volume de epigrame şi….celelalte erau promise deja altora.
Acum te uiţi afară şi observi că natura a explodat şi se poate ieşi la talie, dar în 13 cine a avut palton pe el s-a bucurat de căldura lui. Apoi a mai şi plouat… nu numai cu premii. Cu ocazia aceasta am trecut şi peste sărbătorile pascale şi ca să nu se termine sărbătorile, că tare mult ne place a sărbători, o vom sărbători-o pe Aurelia, una dintre epigramistele cele mai sârguincioase şi sperăm că nu v-a dura mult şi va culege şi roadele acestei munci intelectuale şi atât de mult dorite în stăruinţele domniei sale. Dânsa este o epigramistă care a reuşit să mai rupă din aerul cazon de început al cenaclierilor, permiţând şi câte un respiro între două epigrame nereuşite, şi uneori cuplarea discuţiilor şi pe direcţii neîncercate până atunci. Doamne cât de serioşi eram pe atunci şi sobri şi neînţepaţi. Cu dânsa s-a făcut o oarecare destindere, cenaclul nostru devenind mult mai familiar. Acestea fiind zise îi urăm doamnei zile bune, sănătate şi bucurii nenumărate, epigrame numărate printre cele reuşite.
Cu aleasă preţuire Toma G. Rocneanu

După cum am inserat în vechiul “proces verbal”, că despre procese verbale pe care le citesc, am mai scris, scopul lui era să vă anunţ şedinţa de astăzi a cenaclului, care din nou se va desfăşura sub binecunoscuta severitate a Domnului Preşedinte al acestui Club. Se ştie că după ce se întoarce şeful de la băi, are forţe proaspete şi precis că ne-a mai aflat încă o treabă în plus, pe lângă puţinele pe care le aveam, înainte de-a pleca Domnia Sa la băi. (Ştiţi că a văzut avionul lui Gheorghiu Dej şi i-a făcut o epigramă. Se pare că avionului nu i-a plăcut deoarece nu i-a dat replică) Asta ca asta, dar a aflat că am profitat de lipsa lui şi am săbătorit-o pe Aurelia, aşa cum se cuvine, ba parcă am şi cântat:”Mulţi ani trăiască” moment în care sala cenaclului instantaneu s-a întunecat. Uitându-ne pe geamuri, am observat că membrii “Cercului ezoteric”, care ocupă sala cenaclului după plecarea noastră, s-au bulucit la geamuri să vadă ce fel de epigrame scriu aceia care ţipă “Mulţi ani trăiască”, când de fapt în repertoriu era scris:”Aşa beau oamenii buni” . A trecut şi aceasta dar “undele” se propagă….
Ca niciodată toţi membrii canaclului au sosit la fix. Ne-am luat locurile de epigramişti (sâmbăta când venim la cenaclul scriitorilor avem alte locuri) şi recapitulam “truda întelectuală” cu care ne-am prezentat astăzi. Tema era generoasă pentru unii: “ESTIVALĂ”. Ca să facem o paranteză, aproape toţi membrii cenaclului sunt dascăli şi vă spun sincer că unii dintre ei nu-şi fac tot timpul temele, cu toate acestea, fiecare ne făceam că recităm, că facem exerciţii de dicţie şi parcă mai ştergeam şi câte o virgulă inexistentă. Venea şeful şi trebuia să se vadă, în momentul în care “v-a pica”, cât suntem de conştiincioşi. În alte zile începutul de şedinţă seamănă cu “corul gâştelor”. Astăzi eram gravi, serioşi şi chiar ţoalele de pe noi erau mai bine puse. Au trecut 10 minute şi şeful încă n-a apărut. Domnişoara prof. Hendrea încerca să ne spună ceva, noi ceilalţi în cor:”Lăsaţi domnişoară nu ne spuneţi până nu vine domnul Şiman”. Am mai vorbit ceva de vreme, dar nu mult că a început să plouă. Doamna Găinariu şi-a adus un nepot care o “prepara” pentru “crosul tineretului” bănuiesc, altfel ce rost avea să fugă tot timpul după el. Copilul s-a plictisit şi a început să ţipe :”Nu mai vreau”. De fapt avea dreptate. Micuţul avea de toate, un tanc, ceva cosmonauţi, fel de fel de mâncăruri, auzându-se într-un mod plăcut ronţăitul lor de către băieţaşul sănătos. Noroc cu ploaia că piciul şi-a adus aminte că n-a făcut pipi şi i-a trebuit, repede, repede. Au mai trecut câteva minute, Domnul Ing. Micle citea un articol al Domnului ing. Bud Nistor care a fost publicat în “Revista pădurii”. Domnul prof. Filip cu un ton scăzut cerea celor care încă nu şi-au adus materialele spre publicare în revistă, să le aducă odată. De fapt el era cu mapa viitoarei reviste pe masă, pentru a o prezenta şefului, care în acel moment păşea maiestuos cele şase scări ale Cenaclului Scriitorilor şi epigramiştilor din Baia Mare. Noi cu dezinvoltură, parcă am renunţat la zecile de ani, am sărit pe el. L-am pupat felicitat, bătut pe umeri, dar nu-mi amintesc cine i-a răvăşit frizura că-i stătea ca unui adevărat “panchist” . Cu un oftat prelung, ne-am ocupat locurile. Şefu-i şef.: “să trecem la treabă”, trecuseră 18 minute. Adio sfertului academic.
Prima dată, şeful nostru prof. Şiman Ioan, ne-a citit solicitările revistelor şi ale epigramiştilor din ţară (sunt peste zece), apoi ale revistei “Uniunii Epigramiştilor din România” care este fanionul celorlalte şi evident că, în timpul ce a mai rămas, ŞEFUL ne-a citit rodul muncii sale în perioada în care-şi cota de sănătate, în staţiunea Buziaş. Nu vă vine a crede, erau taman 33 de epigrame (cred că acest număr are ceva cu acel număr care trebuie să i-l spui medicului. N-am înţeles niciodată ce dragoste poartă medicii numărului acesta. Un lingvist da – alfabetul curat- vorba lui Nea Pruteanu, atâtea litere are. Pe mine când m-a pus medicul prima dată să spun 33, eram mai tânăr, dormean numai anumite nopţi, şi cum nu se prea găseau bomboane, mai sugeam câte-o bere….două. Mai şi fumam şi dacă m-am dus la doctor, fiindu-mi mai rău ca la Fratele Săndel, că aveam impresia că numai atâtea zile mai am… ca să mă trezesc.
Şi uite aşa, se pare că aceasta a fost pedeapsa ce ne-a dat-o, că ne-a citit cele 24 de file ale “Caietului de Băi”. Nu vă miraţi c-a mai apărut o cifră, Domnul Şiman este prof de matematică.
După excursul Domnului Şiman ne-a permis şi celorlalţi să ne citim producţiile. Doamna Găinariu a fost mai prolifică, dar a trebuit să mărească viteza la citit, deoarece copilul iar se grăbea undeva. Cum nimeni “nu mişca nimic”, Domnul Micle a rostit următoarea replică:”Oameni buni, parcă sunteţi de piatră. Nu zice nimeni nimic, nu râde nimeni, nimeni n-are nimic de retuşat sau reparat. Daţi-vă silinţa Domnilor”. Sperăm să nu fim loviţi şi astăzi de o asemenea indiferenţă. Dar nu se ştie niciodată. Eu aş fi zis câte ceva la epigramele care s-au
citit, dar erau atât de bune şi atât de bine au reprezentat colegii litoralul, că pur şi simplu m-am visat acolo. Şi în vise îşi aranjează fiecare desenele ce-i plac, şi de regulă pe acelea la care este sigur că nu va ajunge niciodată . Cum să fac eu epigrame…pe litoral. Sincer să vă spun mi-a fost ruşine şi nici nu aş fi dorit să greşesc. Dacă bine-mi aduc aminte, n-am văzut marea din ’76, că banii, mare ciudăţenie, niciodată nu cresc. Şi cum îmi era teamă ca acolo să nu se fi schimbat ceva, m-am decis să scriu şi eu o epigramă… cu pubele. De acestea-i plină Baia Mare. Cineva şi-a adus aminte că Domnişoara prof. Hendrea dorea să ne spună ceva. Şi uitaţi-ne aici pe capul vostru.(spusa doamnei Hendrea era o invitaţie la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”) Cu bine şi cu sănătate, de vreţi, şi aveţi chef, râdeţi şi voi pe săturate! Dar încercaţi să apreciaţi ceea ce Cenaclerii “Spinului” v-a adus.