Puteau s-o facă şi alţii, poate chiar mai bine. S-a dorit ca eu să fiu cel “de serviciu” deoarece foloseam ambalajul cel mai potrivit pentru prezentarea unor lucruri…mai greu de văzut de alţii. Aşa că m-am văzut omul care poate scrie ceea ce de regulă se numeşte:”verbal” şi care dacă n-am fi fost şi comunişti de la care am preluat şi dus mai departe “procesul lor verbal” scris de un tovarăş, am fi observat că se puteau nota lucrările unor “şedinţe” şi prin “adnotări la şedinţa..” sau “note scrise” cu desfăşurarea cursului şedinţei respective, ori termenul devenit juridic în ultimul timp:”stenografierea şedinţei”. Şi nu se termină aici bogatul vocabular al limbii române. Dar în virtutea inerţiei…am rămas tot acei care am fost. M-a uimit şi impresionat tenacitatea şi acribia cu care a luptat Domnul Şiman pentru înfiinţarea acestui Club epigramistic “SPINUL”. Club care prin excelenţă se vrea epigramistic şi nu umoristic şi spun acest lucru nu pentru că ar fi un defect, dar realizarea epigramelor cere multă muncă, sunt agreate în număr mic, dar inacceptabile în a se impune într-un gen literar foarte vast, dar destul de sărac în acest genul comic. Numai această specie literară, care ori cât ar fi de plăcută, pentru unii, nu umple setea de umor a întregii populaţii. Se cunoaşte de către ori cine, că de multe ori un epigramist a fost indentificat uneori după o singură epigramă luată din toată creaţia sa. În acest context cred că este meritoriu pentru cine observă, că sunt epigrame de fiecare zi, ca şi hrana de altfel, dar tot ca şi hrana, uneori este mai îmbelşugată, alteori mai modestă. In acest caz se pare că “producţia de epigrame” a noastră, este în suferinţă dacă ne gândim la genul literar din care face parte.
Ca să nu jignesc pe cineva o să-mi cer scuze, eu primul, deoarece nu am căutat să aprofundez acest gen literar, să insist cât de cât, dar acest lucru nu a fost numai o scăpare a mea, nici alţii nu-şi văd viitorul “fabricând” epigrame. Este ca o plafonare, o abordare lăturalnică a genului. Scuzele pe care mi le cer se datorează faptului că nu mi-am propus încă să aprofundez, să mă implic mai mult, în scrierea epigramelor. Cu toate acestea, chiar dacă mi s-a spus, că unele
dintre ele nu aveau nici-o hibă, după cum mi-a spus chiar şi domnul Şiman, au rămas cvasi necunoscute, sau cum spunea domnul Micle despre “reacţia” colegilor de club în momentul în care citim epigrame: “Spuneţi şi voi ceva, faceţi măcar o grimasă să avertizaţi cumva omul despre ceea ce a citit, despre împresia pe care v-a făcut-o” M-a uimit această lipsă de interes, deoarece aşa am fost obişnuiţi că Domnul Şiman îşi va da cu părerea, le v-a finisa sau măcar ne va spune că:”Mai este de lucrat pe ele”, deoarece la începuturi nici nu concepea să nu le finiseze dânsul, iar acum şi-a abandonat brusc meteahna. Probabil că şi dânsului îi lipsea timpul necesar. Apoi tot dânsul, n-a mai prezentat interesul ştiut pentru producţia celorlalţi membrii ai Clubului, şi aşa se face că sânt, numai eu, cu mai mult de o sută de epigrame “în lucru”. Sincer să fiu eu m-am bazat mult pe aportul ce ni la dat Domnul Şiman în mustirea acestor epigrame şi credeam că conlucrarea va fi pentru o lungă perioadă de timp şi acum mă văd abandonat de dânsul. De ce îmi cer scuze, pentru că v-am încurcat şi pe Domniile voastre şi pe mine, deoarece în acest interval de timp, în care am participat la acest Club, “Spinul”, o bună parte din timp l-am folosit, ca să spunem aşa, pentru alte activităţi care pe mine mă dureau mai mult. Aici trebuie să luaţi în considerare că în această perioadă am scris şi tipărit opt cărţi de beletristică şi trei de tehnică din care două au fost premiate – 1640 pagini- Ca să pot tipări volumele acestea, era necesar a
afla sponsori pentru materializarea aceastei activităţi. Conform noilor ordine din învăţământ, am fost obligat să-mi “pregătesc” şi aşa numitul portofoliu, care cumulează peste 300 de pagini. Această rememorare a lucrărilor efectuate în cei peste 40 de ani de muncă, invenţii, inovaţii, documente şcolare, concursuri pe meserii, sesiuni de referate şi alte activităţi, care acum însumate mi-au atribuit de două ori consecutiv ”gradaţia de merit” şi dosarul meu a fost clasificat la 75 de puncte, în vederea obţinerii “Diplomei Gheorghe Lazăr” cl I. Am scris aproape 30 de “cronici” la şedinţele clubului “Spinul”. Mi-am încercat forţele la concursul “profesorul anului” unde m-am clasificat între primele 24 de cadre didactice din ţară. În afară de slujbă, examene, două cursuri de perfecţionare, întreţinerea atelierului…din buzunarul propriu, în ceace priveşte lumina, căldura şi materialele strict necesare instruirii practice, am devenit ”independent”. Realizând acest lucru, şcoala noastră a primit dreptul de-a fi numit “Centru de examinare a elevilor claselor a X SAM profil electric”. La acestea s-au mai adunat unele corespondenţe cu personalităţi marcante, miniştrii învăţământului(se schimbau prea des), al comerţului şi industriei, cu Preşedinţia României etc. audienţe la directorii generali ai Remin-ului, Electrosistem, Muzeu, Inspectorate, două inspecţii de fiecare dată după ce trimete-am scrisori “sus”. Inspecţiile s-au materializat inclusiv la orele de dirigenţie, inspecţii făcute de către un psiholog, persoană care nici n-a catadicsit măcar să-mi dea “procesul verbal” de inspecţie. Dacă ne gândim la timpul necesar pentru desfăşurarea acestor activităţi, cred că fizic, un om nu putea face mai multe, în acest scurt interval, ţinând cont că mai sunt şi problemele casei. De aceea aş fi fost bucuros dacă “umărul domnului Şiman “m-ar mai fi susţinut puţin în realizarea epigramelor, concret să mă mai inspecteze încă în acest an, că apoi vom concura unul cu altul, că văd eu că de aşa ceva se teme. Tot ce am realizat în această perioadă, toate aceste lucrări, preocupări şi activităţi, s-au desfăşurat în ritm alert. Pentru realizarea unei epigrame în schimb, este nevoie de linişte, de răbdare şi inspiraţie. Când stai în pioneze la seviciu nu îţi mai arde de nimic. Se pare că liniştea nu se vinde nicăieri…

Platforma betonată din jurul Bibliotecii Judeţene Maramureş se sparge într-un colţ oferind
curiosului patru trepte care te duc în faţa uşii pe care scrie: CENACLUL SCRIITORILOR. Până la citirea acestei specificaţii, în coborârea scărilor n-am avut probleme. Acum, dacă şi cunoaştem cine-i adăpostit în acea locaţie, automat îţi zboară gândul la savantul Iorga. Da, dar el urca, pe noi de ce ne coboară? Întrebarea aceasta nu ne-a liniştit multă vreme, cu toate că se ştia dinainte că acest demisol va fi sediul cenacliştilor băimăreni. Încertitudinea n-a durat mult şi ne-am prins. Dacă eşti o fiinţă capabilă ridică-te prin propriile puteri.(chestiunea nu are nimic cu liberalii). Ne gândeam noi, faza aceasta cu scările, este de la Dl. Ardelean T. citire, (directorul Bibliotecii Judeţene Maramureş, persoana care a şi supervizat construcţia localului de cultură băimărean) sau de la societatea civilă? (care încă nu s-a adresat nimănui niciodată) Impunerea venea din ambele sensuri şi a fost receptată de “SPINOŞI” ca atare. De fapt oamenii care compun clubul umoristic al epigramiştilor “SPINUL” (imaginaţi-vă sânt 13), în marea lor majoritate au fost refulaţi de societate prin pensionare. Asta nu înseamnă că în acest cenaclu nu ve-ţi găsi şi fete frumoase şi nu puţine, dar noi vorbim despre epigrame, în celelalte domenii suntem: îngeri. E ciudat că trebuie să scriu, dar aceşti pensionari au fost şi sunt motorul acestui cenaclu, al epigramiştilor. Şi probabil au făcut acest lucru pentru a aduce un afront celor patru trepte impuse
şi de societate şi de…constructor. Nici când am dat “Planul de măsuri” al organizaţiilor de partid pe unitatea şcolară sau economică, cu toate că acolo eram cu sutele, nu am obţinut asemenea succese. Putem spune că avem multipli câştigători în varii concursuri de epigrame şi epigramişti, am obţinut un critic literar, un finalist al “profesorului anului”, îşi rupe coatele şi timpul pe lângă noi, un doctorand, o altă persoană cu funcţie socială importantă, un câştigător notoriu al concursurilor epigramistice, un inginer silvic declarat de universitate EXCELENŢĂ şi alţi “frumoşi nebuni şi nebune”, care de patru ani storcesc alfabetul LIMBII ROMÂNE pentru a umple cu epigramele lor cam toate revistele care şi i-au dorit ca parteneri. Deci scopul inversării treptelor la intrarea în CENACLUL SCRIITORILOR le-a reuşit din plin. Cenacliştii epigramişti au făcut faţă provocării şi dacă doriţi să-i cunoaşteţi mai bine, fiecare dintre ei se va prezenta prin propria-i muncă. De aceia vi-i oferim să-i citiţi şi analizaţi prin propriile lor realizări.

Această zi a fost stabilită pentru o nouă şedinţă. În jurul orelor 16, suspicioşi nevoie mare, străpungem cu privirea prin geamurile termopane, pentru a şti c-o secundă mai repede cine a mai venit la Cenaclu. Coborâm scările care s-au dovedit a fi de fapt cinci nu patru. La uşă musai să întrerupi privirea de filare prin geamurile moderne din termopan, deoarece există un prag în faţa uşii. Dacă acesta nu-i considerat ca prag, atunci el este treapta cu numărul şase, treaptă care este mai îngustă ca celelalte, şi atunci eşti obligat să o priveşti, deoarece este în permamenţă udă, alteori cu gheaţă, şi-ţi poate provoca unele inconveniente. Cu această ocazie ai constatat şi cum îţi arată pantofii înainte de-a intra la Cenaclu. Dacă ai deschis uşa, trebuie să-ţi descreţeşti fruntea fiindcă îţi aduci aminte că trebuie să te bucuri când îţi vezi colegii, partenerii, prietenii. Zâmbeşti silit, aruncând de pe tine muntele de haine, care stau protecţie între tine şi natură. Acestea, trebuie aşezate pe unicul cuier şi dacă nu se pun echilibrate pot pune cuierul la culcare. Apoi îţi ocupi locul şi constaţi că eşti obosit, moment în care-ţi scoţi materialele cu care, în acea zi, vei uimi asistenţa. Acea ar decurge exact cum este scris dacă nu ar fi şi din acei care
întârzie şi apar exact când tu crezi că ţi-a “puşcat” mai bine poanta. Ca să-şi de-a cu presupusul şi proaspătul intrat, firesc o mai citeşti încăodată, dar parcă nu mai este epigrama aceea inteligentă, vioaie şi caustică, cum ai crezut tu, iar ţie ţi-a pierit cheful de ea.
Spune-am că după ce ne aşezăm jos, constatăm că suntem obosiţi. Oboseala aceasta îi vine fiecăruia din altă parte. Cea mai mare oboseală, oboseală cronică, am dobândit-o deoarece încercăm să fugim de tot ce era în vechiul regim. Vă rog să credeţi că avem de ce fugi şi nu ştiam când ne vom opri. Unii au mai “epigramiat” şi vechiul regim, deci boală veche, de care căutăm să ne debarasăm. Am început prin a funcţiona în acest local nou, şi atunci “la vremuri noi…”, numai că apucăturile ne sânt tot cele vechi. Totuşi cea mai importantă mişcare, pentru a ne elibera de “foştii” care erau afişaţi pe pereţi şi erau, întotdeauna strivitori, deasupra noastră, am făcut-o! Nu mai stăm jur-împrejurul meselor ca înainte, lipiţi de pereţii “ornaţi” cu tablourile “lor”! Ne-am plasat în centru pentru a forma un nucleu capabil de-a dezvolta o reacţie de respingere a acelor fenomene, situaţie care ne favorizează să nu fim striviţi pe margini, pe lângă pereţi, unul câte unul.
O altă oboseală ni se trage de la storcirea dicţionarului de vorbe, de către “ăia”. De fapt
încă n-am stabilit exact ce facem noi aici: şedinţă de lucru, adunare generală, şedinţă de culturalizare, adunare ordinară, se pare că nici-un termen nu se potriveşte acestei întruniri. Atunci cum ar trebui să botezăm “statul” aici, dar mai ales comentariile, că aceastea au ponderea.
Oboseala de bază ni se trage de acolo, că încă nu reuşim să spunem la începutul unei şedinţe direct ce vrem să facem. Întâi se anunţă desfăşurătorul şi numai după această prerepetiţie, începem să spunem, ce putem spune, fără a mai atenţiona onorata adunare, deoarece tot nu purtăm aspacardinul la noi şi ciudat, tot nu ies toate aşa cum scrie acolo în preambulul, preambulului.
Şi dacă începem să citim pe rând, nu din oboseală, din creaţie, ne sare oboseala şi în final şi muştarul, când vedem cum este primită, înterpretată şi evaluată munca de creaţie a fiecăruia. Cu cât individul a scris mai puţine epigrame cu atât este mai acid, dacă ai norocul şi nu se apucă careva să te desfiinţeze cu totul. Când şi-au dat seama că au împins “judecăţile” prea departe, te salvează unul care te roagă să-ţi mai citeşti încă odată epigrama, situaţie în care a fost ”total receptată” şi catalogată ca :bună, merge, “are ceva-n ea”, acesta e momentul în care Domnul Bud reţine acea epigramă pentru secretariat şi publicare. Ai răsuflat uşurat că ai mai impus un sâmbure de inteligenţă asupra tuturor, dar nu-l savurezi prea mult că afară aşteaptă un grup de cursanţi care şi ei folosesc locaţia noastră, pentru a fi învăţaţi de un manager cum se vând produsele firmei “Avon”. Bucuroşi, ne ducem înspre cuierul care ne eliberează hainele, cu care vom trece şi în acest an peste iarnă. Abia acum regretăm sincer că ne despărţim, mai ales că ştim că nu ne vom colinda, şi de întâlnit, se va întâmpla doar la cozile de la medicamente sau pe coridoarele spitalului, ne vom vedea intâmplător. Totuşi materialele pentru revistă trebuie aduse pe 9 ianuarie, că de nu…nu vom avea revista!
Există o vorbă care îşi zice: ”o mică observaţie”. Această observaţie în “cazul de faţă” ar fi că încorsetarea epigramistului în tematică, ba mai mult oferindu-i şi rime impuse, duce la formarea unor şlefuitori de versuri şi nicidecum la formarea de epigramişti. Aceşti versificatori de tipul Domnului Perţa, uneori a poetului Alecsandri şi această şlefuire bolnăvicioasă se vede şi la Macedonski, au dus aceste precauţii şi impuneri ale versului pe culmi nebănuite şi cu osebire frumoase. Epigrama în schimb, acel nimb de inteligenţă şi explozie, satiric sau caustic, îl face mediul, spontaneitatea, întâmplarea, şi mai rar potrivirea instantanee. Chiar DEX-ul reglementează cuvântul “inteligenţă” ca şi capacitatea unei persoane de-a se descurca în anumite
situaţii, de regulă neprevăzute. Ce m-a împins pe mine să aşez aceste vorbe aici, a fost faptul că Domnul Şiman ne-a prezentat concursurile de epigrame ce vor avea loc în ţară, concursuri cărora toţi organizatorii acestor tipuri de concursuri se bazează doar pe aceste potriviri tematice ale versurilor, potriviri care ştie fiecare că “nu vor rupe gura târgului” cu ele. Am rămas uimit că acest lucru se propagă până la cele mai înalte foruri epigramistice din ţară. Mă scuz dacă am greşit formulând această observaţie, dar cred eu, că merită abordată pe viitor.

.
Toma G. Rocneanu “Însemnări de la şedinţa din 12 dec.,unde au fost prezenţi în afară de domnii Bud şi Şiman, mai sus menţionaţi şi domnul Bodnar, doamna Găinariu, domnul Micle, domnul Filip, familia Mureşan Aurelia şi Vasile şi dece nu şi eu.