Aşa cum scriam mai sus, naţia noastră care a votat deunăzii în „Duminica Orbului”, în virtutea bunelor obiceiuri, oficialităţiile, s-au apucat să facă inventarul caprelor negre în „Ziua bastonului alb”. Mulţi zic că n-au văzut nici-o capră, dar n-au văzut nici pădurile pe unde au fost, în schimb se vede clar că există proprietari ai acestor lanţuri de munţi, care îşi permit ori ce. O femeie, la acea analiză cu prefecţii şi cadrele din conducerea Judeţului (au fost peste treizeci de asociaţii şi organisme), punând întrebarea :”S-a putut să nu audă nimeni cum au lucrat utilajele terasiere atâtea zile, nu le-a văzut urcând sau coborând din munţi acele convoaie de utilaje, de ATV-uri ?” i-a lăsat fără glas. A tăcut prefectul, subprefectul judeţului şi comandantul poliţiei. Pentru banii care-i primesc, pentru salariile lor, puteau spune măcar o propoziţie Poate în alţi ani, cu alţi bani vor putea însfârşit să vadă şi ei caprele acelea atât de rare, să le numere, sau măcar să afle o altă zi, o altă dată, destinată acestor operaţii importante pentru toţi. În acest moment s-ar putea aduce o îmbunătăţire acestei situaţii confuze. Dar se ştie, că ori ce om din ţara aceasta, în momentul în care are o lege în mână, îndiferent despre care lege este vorba, unicul gând care-l stăpâneşte, este unde poate pune acea lege, numai s-o lase din mână. Acest fenomen este valabil chiar şi în tribunal.
Din câte ne cunoaştem, noi nu ne ocupăm de caprele altora, ale celor din Rezervaţia Mondială Pietrosul Rodnei. Aşa le trebuie dacă le-au dat drumul din curtea lor, în curtea noastră. Ei nu ştiau că vegetaţia de pe insulele Canare caprele au distrus-o? Şi grecii au probleme cu caprele dar nu au comunicat nimic, în legătură cu acestea prefecturii noastre. Poate nu m-ar fi deranjat pe mine, şi poate nici pe alţii, această masivă concentrare de forţe, dacă ar fi folosită într-o o altă dată, nu chiar „Ziua nevăzătorilor”. E culmea domnule, nici a minţi nu ştiu? Domnul Bucă este purtătorul de cuvânt al prefecturii. Să mă pună pe mine de „purtătorul de minciuni” c-oi face-o mai bine ca ei.
Să trecem pe lângă caprele altora şi să ne vedem de treburile noastre. Se pare că în Republica Moldova, moldovenii noştri se simt mai bine ca acasă, altfel ce putem crede, dacă aici în ţară, când mai luăm câte-o menţiune ne credem fericiţi, şi doamna Găinariu, a adus de la dânşii premiul I şi pe cel de Excelenţă, caz de-o rară preţuire ale talentelor adevărate şi spre satisfacţia noastră şi vorba doamnei Velea, „este o încurajare pentru noi, să facem epigrame bune”. Până acuma, Doamne feri, de care am făcut? Domnul Bud Nistor a fost cordonatorul lucrărilor de astăzi, şi a făcut-o cu vervă şi tinereţe, cum de mult nu l-am văzut. Dânsul ne-a ascultat, ne-a dat cuvântul chiar şi după ce domnul Fârte şi-a rostit epigramele. Reluând succesele doamnei Găinariu, cu toţii ne-am gândit la spusele doamnei Velea la hotărârea cu care a spus acele vorbe. Noi ne-am decis, şi sunt sigur că aşa vom face, mai ales că premierile, în lumea epigramistică, sunt foarte subiective, şi cum n-or fi aşa, deoarece doi inşi dacă citesc o epigramă, fiecare înţelege altceva din ea, ba mai mult, cine nu face un Festival al epigramei la Baia Mare ca să dea premiul I la bistriţeni, bistriţenii să remită acelaşi premiu la vişoani şi vişăoanii, suflete largi, să ni-l dea pe al lor nouă n-om mai vedea premii. Aşa s-ar mai putea, altfel cum credeţi că v-om mai lua premii, „în ţara noastră, în România”. Ar mai exista o posibilitate, ca aceste premii să ne fie atribuite din greşală, numai că la noi votul se dă încă pe liste. Domnul Bud Nistor realizează un album cu diferite instantanee din activitatea Clubului „Spinul”. Pentru acest „edificiu” s-au cerut câteva epigrame şi diverse fotografii. Zicea unul :”Sperăm că n-o să fie toate pozele de la nunţile noastre”, că nu ne vor cunoaşte oamenii în mâna cărora v-a ajunge albumul. Regretăm că un cunoscut al nostru, „ a trecut dincolo dealul”. Ne-a făcut cadou, domnul Fârte, cinci epigrame, bune domnule, foarte bune. De invidiat. M-am gândit să mă duc la dânsul la birou şi să-i fur virgulele şi rimele că altfel noi nu ne mai vedem în spatele epigramelor domniei sale, şi aşa cum cunoaşteţi, nu este vorba de nici un fel invidie.

Cam mulţi ca în tot Centrul Vechi. Deci fuga înapoi la mult bârfitul Butoiaş la următoarea şedinţă. De început însă…nu ştiu cum a început deoarece am fost la designerul care-mi făcea coperta cărţii ce urmează s-o scot peste câtîva vreme, şi cum am dorit mult să cer şi părerea membrilor Cenaclului Epigramiştilor la acea lucrare, de la designer cu dischetele am fugit acasă, la propriu, am listat în grabă un afiş cu desenul copertei, pe care grăbit să ajung la cenaclu, l-am lăsat acasă. Mi-am adus aminte în Staţia de autobuz. Mi-am văzut de drum. Eram în criză de timp, aşa că am considerat că de mă dau jos din autobuz din Centrul Nou, până ar face roata autobuzul cu mine în el, eu pe jos câştig câţiva zeci de metri înspre ţinta noastră Butoiaşul, unde intru ca o pală de vânt nestăpânită, ca să văd că “masa noastră-i” neocupată. Chelnerul, deja persoană familiară cenacliştilor, convins de loialitatea noastră faţă de localul lor, îmi zice:”Poate nu-i Joi Domnule?”, ce înseamnă încrederea în oameni. Decât să ne învinovăţească pe noi că am întârziat, mai bine schimbă calendarul. Îl conving că-i joi deorece ieri s-au desfăşurat meciurile din Cupa Europeană, deci e joi! Atunci îmi sare fisa de schimbarea localului propusă de Şiman, operaţie de care se pomeneşte şi la începuturile acestei epistole. Mi-am luat “picioarele la spinare”, cu gândul că “picioarele Monică-i” poate au alt regim de fincţionare, nu ca ale mele şi în sfârşit, mă văd cu multdoriţii membrii ai “Spinului” la localul cu nume de damă. Aici nu ştiu dacă chiar mirosea a creer ars, dar senzaţia era acută văzând cu câtă pasiune au “intrat în probleme” fiecare dintre acei consumatori, dar poate că la asta contribuia ceaţa de la fumul de ţigară, ori de la iluminatul prost ce-l avea acest local. Înaintea ajungerii mele alături de epigramişti Domnul Mihai “i-a purtat” pe ultimile intinerarii culturale făcute de Domnia Sa prin Moldova, sau Republica Moldova, ocazie cu care o mână de intelectuali de marcă ai judeţului, au dus mesaje, cărţi şi o parte dintre români, la foştii noştrii fraţi care nu ştiu cum să-şi distanţeze cultura şi “eurile” faţă de acei ce sunt de fapt, de românii care nu-s moldoveni. Nu ştiu dece mi-am adus aminte iar de Orheeni, de problema privilegiilor boierilor moldoveni de la 1859, pricini care-i situau în tabăra adversă unirii cu muntenii şi alte chestii slabe de genul acesta. Cum se poate ca o greşală făcută odată să se repete în aceiaşi termeni ca de prima producere. Spunea cineva că “învăţatul” este repetiţia. De câte ori mai trebuie să se despartă moldovenii, ca să se reunească definitiv cu ţara.Poante seci. Vă spuneam că eu n-am prins partea cu plecarea în Moldova a domnului Mihai, dar cred că nu-i rău, sau poate chiar de aceia să nu fi apucat, deoarece sunt printre puţinii români care n-au văzut măcar de aproape un paşaport. Aşa că…Vitalitatea şi tumultul cu care se lucra m-a făcut ca mult timp să nu mai spun nimic după ce am zis:”bună ziua” şi “scuzaţi”, mai ales că de mult timp nu s-au văzut atâţia spinoşi la un loc, probabil să nu se rănească. Erau domnii:Bud, Filip, Baicu Capul, Micle şi Mihai şi abia sositul de mine. După incercările nereuşite de-a ilumina localul, nu numai minţile care vor citi rodul muncii depuse aici de aceşti oameni care se bat cu ori cine, în limitele limbii române, se constată că doamna Găinariu cu “S”, lipseşte de la întrunirile noastre cenacliere probabil pentru a câştiga mai mult spaţiu în ziar sub nume propriu. Chestiunea se pare că a făcut-o de mai multe ori, ceia ce pune pe gânduri soiul de “loialitate” practicat de dânsa faţă de acest grup de cenaclieri. Nu s-a exprimat nimeni, dar se vede că fiecare s-a gândit la un statut care să precizeze şi cum pot fi date afară din cenaclu unele persoane care nu se ţin de treabă, nu numai cum se primesc, mai ales că “viaţa literară” a Doamnei “S” Găinariu, fără acest cenaclu n-ar fi existat.Dat fiind condiţiile cât şi fondul de zgomot mai bogat în dB, se face propunerea ca viitoarea şedinţă să aibă loc la vechiul sediu “Butoiaşul” şi chiar înainte de-a pleca Filip care spera “să pună mâna” pe scară, pardon pe şefia scării, s-a hotărât această mare schimbare. Domnul Micle a spus că el plăteşte această consumaţie, la cei care n-au plătit-o încă, apoi ne-am salutat şi despărţit cu un moral tonic se poate spune. În ziarul de sâmbătă, în afară de eseul Domnului Mihai, Consideraţiile domnului Ghenceanu, erau trecute şi mult muncitele epigrame în localul în care aţi văzut.( poate unii or spune despre enumerările făcute că nu- despre aşa ceva era vorba. Posibul, eu n-am apucat să citesc numai titlurile apoi ziarul l-am uitat la Mitică unde ne-am înghesuit cu: “La mulţi ani” deoarece, spunea el că s-ar putea ca sărbătorile de iarnă să le facă în america)Spre deosebire de alte “şedinţe”, astăzi s-a remarcat o stare de pleinitudine sufletească a domnului Bud, o vivacitate debordantă a domnului Mihai, o stare de mulţumire sufletească şi ataşament deplin la spinoşi manifestat de domnul Micle, parcă pus pe şotii era domnul Filip, regretul că timpul nu-i permite întotdeauna să-şi termine ideile şi dorinţa de-a petrece ceva mai mult timp împreună erau ale lui Bodnar, căruia de fiecare dată îi rămâne o pădure de gânduri nerostite la terminarea fiecărei şedinţe şi mai eram eu, care casc gura la fiecare, uitând că nu prin gură intră ideile în cap. Poate că n-ar fi rău să precizez de unde “au plecat” aceste “şedinţe” ale cenaclului Epigramiştilor. Acei care scriu epigrame au curiozitatea efectului produs de creaţia lor, asupra altor persoane. In familiile active, cu copii în diferite faze de şcolarizare nu se ivesc probleme, dar cum nouă copii ne-au “zburat” nu mai avem pe cine “experimenta efectele” acestor construcţii literare şi ne adunăm, fiecare cu tema făcută (pe mine nu mă socotiţi) şi începe experimentul, fiecare prezentându-şi producţia celorlalţi. Cum seriozitatea în asemenea gen literar este obligatorie, toţi aceptă ori ce idee mai bună sau modificare în folosul calităţii fără a se naşte alte controverse decât cele pur literare. Este adevărat că uneori poate şi Turnul Babel era mai liniştit, dar actul creator suportă ori ce numai prostia şi lipsa de politeţe nu. Cam acesta este principiul după care “funcţionează” Cenaclul Epigramiştilor “Spinul”, după căte se vede. Toate acestea au fost consemnate de Rocneanu pentru “şedinţa” din 23 brumărel, numai că în momentul în care scriu 26 este Sfântul Dumitru şi începe să ningă.