Tag-Archive for » carti on line «

April 24th, 2009 | Scriitor:

– Ce scrie pe ţâdula ceea lipită pe geamul uşii?
– Ce scrie, ce scrie, tu n-ai ochelari să citeşti?
– Am dar nu-s la mine, şi apoi pe mine mă întrebi de ochelari, dar azi mâne întrebarea aceasta se va suna cu totul altfel.
– Cum altfel?
– Nu se va mai pune întrebarea dacă ai ochelari, ci dacă şti alfabetul?
– Ce-ai mai inventat tu?
– – Eu nimic, dar Ministerul aiesta care-şi zice şi al Educaţiei şi al învăţământilui este exact ca şi Fondul de Privatizare. A fost infiinţat să se autodesfiinţeze, el şi învăţământul românesc. Pe măsură ce trece vremea, creşte numărul legilor învăţământului, a “reformelor” în învăţământ şi evident că toate acestea duc la scăderea şi absentarea alarmantă a elevilor, de unde va rezulta creşterea analfabeţilor în România unde deocamdată dânşii sunt puţin peste un milion. Sper că ai priceput.
– -La ce-mi slujeşte priceperea mea, dacă “ăia” nu pricep nimic? Mai bine spune-mi odată ce scrie acolo.
– Păi aici scrie că după masă la cinci se face şedinţă de bloc…
– Da ce le mai trebuie iarăşi?
– – Nici asta nu scrie, dar scrie că vine un delegat de la primărie. Ce este bine că se începe la cinci. după aceea vom putea vedea meciurile din Campionatul European. Joacă ai noştri cu Campionii lumii-italienii.
Aşa cum era figura anunţul de pe hârtie, la orele 17 erau toţii locatarii în holul blocului Asociaţiei de proprietari, singurul bloc în întregime locuit de pensionari.
Nu vă mai spun întroducerea, şi cum unii încă după 20 de ani de la revoluţie mai încurcă vorbele de :domn cu tovarăş, dar vă voi spune, că acel delegat al primăriei era chiar viceprimarul care le-a spus următoarele:
– Sunteţi singurul bloc din Baia Mare în care locuiesc numai oameni la vârsta senectuţii şi fără a face aluzie la “Sfatul bătrânilor” a lui Vida Gheza, sunteţi în adevăratul sens al cuvântului acest minunat “sfat” de la care aşteptăm, ţinând cont de experienţa dumneavoastră, un sfat, o îndrumare, care să ne scoată din impas. Nu vă spun lucruri noi despre poluarea din Baia Mare şi şansa de viaţă a băimăreanului care este mai scurtă cu zece ani, dar a venit şi încălzirea globală, fenomen cu mare extindere în lume cuplată cu fenomenele acestea meteriologice care distrug totul în loc să ajute agricultura să scoată recolte bune. După obişnuitele ciondăneli şi discuţii de toate felurile, cine era în drept s-o facă a conchis:
– – Stimate domnule primar (puţină zgândărire de orgoliu nu strică), pe noi ne-au îngrijorat aceste probleme când s-au ivit, nu după zeci de ani, când aceste fenomene le vede ori ce prunc, dar şi ce viaţă i-aţi rezervat voi aleşii, cu tot necazul ne-am sfătuit, e adevărat că nu în prezenţa dumneavoastră şi am ajuns la concluzia certă, că pădurile neaparat trebuie puse la loc. Mai mult, tot noi ne-am hotîrât să mergem pe a noastră cheltuială să le sămănăm, să le replantăm gratis, dar cu o singură condiţie
– Vă rog spuneţi îl impulsionă viceprimarul.
– Unica noastră pretenţie este să-i puneţi în faţa noastră, în acel rând de plantatori, pe toţi acei care au cumpărat drujbe, pe toţi pădurarii care au marcat lemnele şi pe toţi aceea care au prelucrat lemnele unei păduri, ei ne având măcar localitatea de domiciliu în zonele împădurite. Pe acei care ş-au amplasat gaterile în mijlocul pădurilor îi vom găsi noi.
– Bine bine venerabile, dar dece aveţi nevoie de acei oameni?
– – Este foarte clar. Numai dânşii cunosc exact locul de unde au marcat şi tăiat copacii. Ei ne vor arăta locul, iar noi, cu voie bună, tinerească, vom săpa gropile şi vom pune puietul. Aşa vom şti sigur că vom pune toţi copacii înapoi unde au fost. Dacă nu vom face în acest fel, această activitate de plantare, va fii exact ca raportările din vremurile trecute, iar noi tot fără păduri vom fi.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off
April 24th, 2009 | Scriitor:

Chiar dacă nu odată a fost criticată „Sărbătoarea castanelor”, majoritatea băimărenilor consideră că nu este deplasat să sărbătoreşti oraşul odată pe an, fără iz politic. Cu toate acestea sunt sugestii şi sugestii la denumirea acestei sărbători. Cele mai mult „folosite” dintre argumente se datorează faptului că această sărbătoare nu este legată de o sărbătoare creştină. Un alt argument este că Sărbătoarea băimăreană nu este legată de specificul oraşului, de meseriile care l-au propulsat în rândul cetăţilor.
Bineînţeles că mai sunt şi alte argumente, dar nu supără pe nimeni că denumirea aceasta se referă la ceva tradiţional băimăream, şi care este un semnal puternic tras pentru salvarea castanului comestibil şi în final cât de importantă poate fi denumirea unei sărbători dacă ea este sărbătoarea oraşului tău? Nu merg mai departe dar băiuţenii ce au sărbătorit, închiderea minelor la sărbătorile lor? Dar Cavnicul, ori Remetea Chioarului? Dacă ne-am decis ca odată pe an să ne cinstim oraşul şi pe locuitorii lui este un lucru bun. Ocazia aceasta ne-a dus la unele bilanţuri înainte de sărbătoare, în timpul sărbătorii şi evident bârfele de după.
Oraşul trece printr-o perioadă mai bună ca până acum, oamenii au început să se obişnuiască cu fluxurile şi refluxurile economiei de piaţă dar şi cu mârşăviile făcute cu şi fără acte. Furturile neaşteptate ca valoare şi metode şi nu de puţine ori dispreţul pentru „cel mai valoros capital”, uneori îndiferenţa organelor de responsabilitate şi ordine care ne diriguiesc, dar fără să facă nimic, exasperează omul de bună credinţă.
Baia Mare se înscrie într-un ritm de creştere susţinut, care face posibil execuţia unor reparaţii de anvergură şi amenajări la care cu cinci ani în urmă nici nu gândeam: şosele, fluidizarea circulaţiei, repararea de poduri, înfrastructuri, lucruri care ne dor de vre-o cinzeci de ani şi acum le vedem înfăptuite. Însăşi faptul că atât de mulţi băimăreni au fost implicaţi în această megasărbătoare, dovedeşte, nu numai că Domnul a fost cu noi, ci şi că mai există puţină bunăstare care îţi permite ţie – omul de rând – să-ţi cumperi un obiect poate fără utilitate, dar care să-ţi amintească de un moment bun din această revărsare de oameni.
La telejurnal spuneau că poliţia timişoreană apus nişte pancarde şi au dispărut cerşetorii din oraş. Sfântă naivitate! Dacă cerşetorii ar avea obraz, ar merge la lucru, deoarece marea lor majoritate sunt oameni valizi, chiar dacă n-au citit lozincile din Timişoara, dacă mai punem la socoteală că pe ei nu i-a interesat alfabetul, în viaţa asta este logic că cei aproape de cinci mii de cerşetori noi au venit „în delegaţie” la „Sărbătoarea castanelor”. Înteresant era că acest aspect n-a fost cuprins între regulile pe care trebuiau să le respecte „oamenii de ordine”.
Cu toate că a fost mult mai multă lume prezentă, poate că a fost recordul sărbătorii la prezenţa populaţiei oraşului(au recunoscut şi artiştii dar şi organizatorii), nu au fost manifestări care „alungau oamenii de la sărbătoare” şi dacă s-au creiat condiţii de strângere şi depozitare a gunoaielor de către organizatori, oamenii şi comercianţii s-au conformat dând o lecţie de civism. Toţi participanţii la sărbătoare au savurat cele puse la dispoziţie de municipalitate, atât programele culturale gratuite cu artişti şi trupe de valoare( la un moment dat erau peste 20000 de spectatori)cât şi consumaţiile plătite, puţini fiind aceia care „au ieşit în relief”. La acest punct poate trebuie amintit că n-a fost persoană care să nu laude expoziţiile de flori şi florile aduse cu grijă pentru acest eveniment, şi poate că ar fi bine să nu uităm nici de „scumpa încheiere cu artificii”.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off
April 22nd, 2009 | Scriitor:

În plus de aici mulţi au colectat „sfaturi” de afaceri. Să nu-l confundaţi cu „Incuibatorul de afaceri” şi „Casa de comerţ şi industrie” care sunt pe str V Alecsandri. Pe strada „1mai” puteţi vedea „Muzeul de Artă” care spre deosebire de alte muzee cu asemenea profil, bogat în tablouri avem în plus şi pe maieştrii „Şcolii de Pictură” din Baia Mare, şcoală care uimeşte şi pe băimăreni, vizitatorilor nu le dorim decât să-l cunoască şi să le aprecieze tablourile. Baia Mare a fost mult timp săracă în monumente. Astăzi puteţi admira multe monumente ale băştinaşilor, ale oamenilor de cultură şi artă, istorice şi ineditul Muzeu Florian care este nu numai unicat ci şi un produs al unor artişti din toată Europa. Un alt muzeu unic Muzeul de Mineralogie, pe Bl. Traian, unde se poate vedea de ce unor pietre li se spune „Flori de Mină”. Ve-ţi trăi momente unice în viaţă, posibil ca şi minerul care le-a văzut prima oră şi le-a scos la lumină. Dar Muzeul de Istorie al Maramureşului este pe strada Cetăţii unde veţi vedea şi lucruri obişnuite bătrânilor noştri dar şi ce numai aici puteţi vedea.
Ce vede omul care trece prim municipiu, sunt lucrările de gopodărie şi întreţinere a municipiului, lucrări care situează Baia Mare între oraşele frumoase ale Europei.Centru Millenium, fostul Centru Vechi reabilitat complect. Străzi şi poduri reparate(acum Baia Mare are atâtea poduri câte are Budapesta-7), peste cinci sute de locuri de parcare noi de nici doi ani, fluidizarea circulaţiei rutiere. Dar fiind un oraş de categoria a IV-a în vremi nu de mult apuse, nu s-au construit ca în alte oraşe cartiere întregi. Aici pe an se făceau blocuri pentru circa 2000 de oameni, fiecare arhitect lucrând într-o anumită zonă. Astfel au rămas unele spaţii neconstruite şi în aceste spaţii acum, s-au putut construi Citi bancul, parcuri, blocuri cu arhitectura aparte, lăcaşuri bisericeşti, şcoli frumoase şi alte utilităţi prin care străbate diferenţa dintre oraşul nostru şi alte oraşe care au construcţii şi arhitecţi ce au construit acele inestetice blocuri de serie. Astfel că în doi ani arhitecţii băimăreni au fost premiaţi pentru proiectele unor blocuri dar şi includerea lor în peisaj construit al municpiului.
Toate aceste lucruri se văd cu ochi mai obosiţi sau mai binevoitori ai turistului, în funcţie de starea sufletească a fiecăruia, dar oamenii, băimărenii, sunt adevărata frumuseţe a oraşului. Cu toate că a avut o creştere explozivă a populaţiei, dar fără a întrece Galaţiul sau Romanul, oamenii care s-au stabilit aici, îi respectă istoria, cultura, folclorul şi ei „s-au lăsat asimilaţi” de maramureşeni, nu cum s-a întâmplat în alte părţi unde populaţia a fost inundată de fel de fel de oameni cu obiceiuri nu tare creştine. Şi în acest domenu Baia Mare, de la trei biserici până în *89 au construit mai bine de 25 de biserici din piatră şi lemn, care la orele de slujbă sunt pline, unele chiar la unităţile respective, Pârjol, penitenciarul, Seminarul teologic etc.
Şi iar vorbim despre oamenii oraşului pe care i-a bulversat puternic economia de piaţă şi desfiinţarea mineritului, dar care şi-au revenit mai repede ca în alte părţi şi cresc veniturile oraşului, aducând bunăstare, locuri de muncă şi înfrumuseţarea lui. Toate acestea desigur că le fac oamenii municipiului care se străduiesc să vă prezinte oraşul lor. Sunt tentat să vă chem chiar acum în ospeţie, dar mi-e teamă că o să consideraţi că toate realizările şi frumuseţile s-au făcut până acum, de aceea învitaţia mea pentru vizitarea municipiului Baia Mare o puteţi face astăzi, dar este bine şi dacă veniţi peste câteva luni, peste un an, deoarece munca de înfrumuseţare a acestui oraş, în sufletele noaste este la început, dar ospitalitatea moroşanului este dintotdeauna şi nu s-a alterat niciodată. Poate aceste vorbe să pună pe drumuri tineretul, dar bătrânii ar pierde mult dacă nu ar vedea Caspevul, Casă de cultură şi ajutor pentru pensionari, cu aniversările lor, cu balurile lor, cu sărbătorirea aniversărilor căsniciilor şi nu în ultimul rând locul unde se distribuie unele ajutoare.
Mie mi-e greu să le înşir toate obiectivele oraşului, dumneavoastră trebuie să le vedeţi. Biblioteca Judeţeană este cea mai mare din Estul Europei. Cenaclul Scriitorilor are sediu propriu şi aproape săptămânal au colegi musafiri din judeţ şi judeţele limitrofe. De două ori pe an sărbătorim oraşul când are musafiri din Suedia până-n Italia. Teatrul Municipal cu trei patru premiere pe stagiune, are alături Teatrul de Revistă şi Ansamblul Transilvania care alături de Filarmonica din Cluj sau Satu Mare menţin tonusul cultural al oraşului. Segmentul şcolar cuprinde 21 de şcoli generale, 9 licee şi Grupuri Şcolare şi patru Universităţi cu multe facultăţi fiecare. Starea de linişte a băimăreanului derivă din faptul că şomajul se zbate undeva în jurul cifrei de 4%. Noile intreprinderi sunt bijuterii care fac bijuteri.
Desigur că prin comerţul care cuprinde câteva mall-uri Real, Kaufland, Billa, Metro, Practiker, se pot rezolva unele cumpărături de la cărămizile din casă, case, mobilier, maşini, şi hrană, dar ideea este să veniţi şi să vă obosiţi veţuind câteva clipe în prezenţa noastră, pentru a vă da seama căt de mult ne asemănăm şi căt de multe avem în comun. Dacă dumneavoastră veţi considera că un oraş milenar, dar întinerit şi împrospătat continuu v-ar putea solicita interesul, vă puteţi considera musafirii noştri. Spaţiile de cazare şi pensiunile dumneavoastră le puteţi lăuda singuri, aportul nostru a fost făcut cu găndul la dumneavoastră, viitorii noştri ospătoi.

Categori - citeste on line: cronica sedintelor  | Tags: , ,  | Comments off