Despărţirea de neamţ a avut loc imediat după ce au depus contractul şi dolarii la Piteşti. Parcă s-a despărţit de un vis urât. Era de neimaginat pentru el modalitatea “vânzării” florilor sale de mină ascunse şi păstrate cu atâta grijă, şi care i-au fost “solicitate”, nu văzute, plăcute şi vândute. Bine că s-a terminat aşa. După maşina lui a plecat cu un prieten care avea carnet de conducere şi care era decis să-i respecte şi indicaţiile lui, în rularea maşinii sale. Nu s-au grăbit nici la preluarea maşinii şi nici la întoarcere. Unde a fost cazul a mai “uns” cu câte-o pălincă şi lucrurile au ieşit după pofta inimii lui Vasile. Ca şi cu celelalte lucruri ale sale, Vasile nu numai că era îndrăgostit de Dacia lui, dar o şi preţuia mult, în gândul său o preţuia foarte mult şi era decis să aibă grijă ea, (era doar în al doilea an în care făceam “Dacii de 1300”)De aceea a avut grijă, să-şi aleagă omul care să-i facă maşinii sale rodajul, dar numai în limitele a ce el îi permitea.(Vasile nu a stat pe gânduri, s-a documentat serios în mecanică) Ştia conduce, dar nu avea carnet, şi după accidentul avut, problemele de conducere s-au modificat mult, mai ales că avea multe dureri şi suferinţe pentru a şi satisface pretenţia aceasta de-a conduce iubita sa “Dacie”. Câteva luni i-au trebuit în poligon până a avut curajul să se înscrie la şcoala de şoferi. Conducea bine, nu conducea agresiv, dar dacă ar fi ştiut cineva de infirmitatea lui, sigur era că n-ar fi luat carnetul de conducere niciodată. Tot ce făcea el în poligon, era adaptarea conducerii maşini la infirmitatea care o avea, să fie cât de cât stăpân în conducerea maşinii, să nu producă evenimente rutiere. In ziua când a susţinut examenul de conducere, s-a îmbrăcat prima dată cu haina adusă de neamţ. A considerat că-i bine de făcut acest lucru, deoarece avea mânecile largi şi nu se vedea forma braţului anchilozat, şi celălalt motiv era pur psihologic. Pe atunci la noi în ţară nu mai avea nimeni aşa tip de croială, de haină, de material. Ofiţerul care-l examina la conducere era frapat de haină şi aşa cum a sperat Vasile, se uita mai mult la haină şi doar din când în când la Vasile. Această situaţie a fost benefică pentru el, deoarece i-a dispărut timiditatea, devenind senin şi relaxat în conducere. La proba de conducere, tehnic vorbind avea probleme, mai ales că el nu tindea să “spargă suta”. Distragerea atenţiei ofiţerului examinator de modalitatea sa de-a conduce, ia dat siguranţă în examen şi a reuşit să nu-şi trădeze infirmitatea. Deci Vasile şi-a luat carnetul de conducere şi acum era liber cu un motor care aştepta rodat, cu o ţară care aştepta să fie văzută şi de el. Aşa s-au şi petrecut lucrurile. Dacă până acum mai puteai să faci un şah cu Vasile, acum Vasile era solicitat de toţi prietenii, uneori şi în miez de noapte, să-l ducă până la… Timişoara. Orice schimbare majoră în viaţa individului, aduce şi schimbări de comportament, uneori tot majore.