– Ce mi-a spus el: prezentarea clădirilor de patrimoniu din oraş.
– Şi ăia te-au crezut ?
– Eu n-am spus asta, dar homosexual nu sunt.
– Şi de fapt ce-i trebuie neamţului ?
– Să-ţi vadă florile tale de mină.
– Văd că şi tu, nu numai el, eşti nebun. Şi îi întoarce spatele.
– Vasile stai!!! urla prietenul lui. Nu mi-ai făcut nici un cadou niciodată. Nici eu, dar acum îmi faci o mare pagubă.
– Pagubă? Ce pagubă?
– Ori crezi ori ba, de când dracu ştie cine i-a băgat în cap că tu ai flori de mină şi că eu sunt cel mai bun prieten al tău, cred că a cheltuit mai mult de o sută de mărci consumaţie în diferite localuri, numai să-l laşi odată să-ţi vadă florile de mină.
– Sânte-ţi grozavi. Voi chefuiţi pe florile mele. Curată neobrăzare.
– Cea mai mare neobrăzare eşti tu, de când mă ştiu, toată lumea care are flori de mină se laudă cu ele, numai tu, ce ţi-o veni, eşti singurul care le ascunzi şi nu le arăţi la nimeni ca un adevărat Hagi Tudose. Intre mineri nu s-a auzit, până la tine aşa ceva. O să pieri că-l laşi şi tu pe omul acesta să ţi-le vadă?
– N-am lipsă de reclamă. N-am nimic de vândut, n-am nimic de arătat.
– Vasile nu mă nenoroci. Omul ăsta, de-o săptămână, aşteaptă să-ţi vadă florile. Nu-ţi bate joc de mine, că acum de mine îţi baţi joc. Dacă eşti aşa cum vrei să arăţi, dacă aşa te comporţi, îţi aduc eu, dintre florile mele câteva bucăţi, dar fă măcar atâta să i le prezinţi tu, ca şi cum ar fi ale tale. În acest fel, te învoieşti să mă scapi de “coadă”?
– Bine mă, haide-ţi mâine la şase seara şi-om discuta.
– Mulţumesc Vasile, pot să-ţi spun că m-ai făcut fericit. Pe mâine. A doua zi la ora convenită s-au întâlnit. După saluturi şi discuţiile de complezenţă, Vasile-i invită în cea de-a treia cameră a apartamentului său, primit doar după ce a avut accidentul, cameră care era “mobilată” doar cu vreo zece cutii din lemn, în care cândva s-a transportat dinamita, şi ridică capacul uneia prezentând nişte flori dumnezeieşti celor doi. Prietenul lui Vasile, colegul lui, era stupefiat. El miner şi n-a văzut asemenea frumuseţi. Neamţul nici nu se uita la ele. Vasile probagiul deschide o altă cutie, unde erau alte frumuseţi de ştufe, ambalate în vată care erau mai grozave, de-i curgeau ochii după ele la celălalt Vasile. Neamţul imperturbabil îşi scormonea pipa, cu un beţigaş. Vasile, strigă Pop, Vasile al nostru, aţi venit să vă bate-ţi joc de mine.