– Să-mi scoţi aur din mină.
– Păi asta poţi face şi tu singur.
– De când eşti ai auzit vreo dată să lucreze dracul? Şi de treburile dracului cine să se ocupe că după câte cred că ştii şi tu, cine munceşte n-are vreme să câştige bani. Te întreb: vii sau nu?
– Da nu mă pui să fac şi lucruri necurate?
– Ciudaţi mai sunteţi voi oamenii. Ce lucruri mai necurate vă trebuie decât că toată viaţa voastră lucraţi nu pentru mine ci numai pentru “ochiul dracului”. Mie mi-e destul atât din partea voastră, a tuturora Te învoieşti?
– Dar nu mă poţi păsui până mâine? Să-mi întreb şi nevasta.
– Atunci ne întâlnim mâine Beneş. Aici, o să-ţi dau de lucru în dealul care-ţi poartă numele, dar să ştii că nu-s supărat pentru asta. Şi s-au nevăzut fiecare. Beneş i-a spus nevestei care-i povestea la care ea a replicat:
– Bărbate indiferent ce-i munci, nimeni nu te-a plătit aşa de bine până acum. Eu zic să primeşti. Om vedea noi mai departe cum va fi. Aşa au rămas înţeleşi.
– La locul şi ora sorocită-l aştepta dracul.
– Ai venit la lucru, Beneş?
– Venit “P-tui departe de casa noastră”
– Atunci hai să începem. Şi l-a dus pe Beneş în muntele care şi acum are acest nume. Tu mi-i scoate cât mai mult aur şi-l vei pune aici (i-a arătat un loc) De restul mă ocup eu. S-a apucat Beneş de lucru, şi scotea aur pentru dracul Şi aur era mult de scos şi nu era nici uşor. De câte ori scotea o găleată de aur şi-o punea unde i-a spus dracul, acasă-i creştea averea. Aşa s-a făcut că din casă s-a făcut o căsoaie, apoi un palat, dintr-o curte sărăcăcioasă, o gospodărie plină cu animale, dintr-un lot de pământ pe care-l acoperea cu căciula, pământurile-i creşteau că nu li-se mai vedeau mejdiile. Această metamorfozare se derula, şi amplifica zilnic. Dracu-l zorea, zi de zi, să-i să strângă mult, cât mai mult aur. S-a dus Beneş şi a angajat oameni, cai, a făcut construcţii, a mărit minele. Apoi i-a venit ideea ca să-i îmbogăţească şi pe oamenii mai nevoiaşi. Numai se ştie că nu există cadouri făcute din averea dracului. Deci nici el nu putea să dea aurul Diavolului, săracilor. S-a gândit că dacă omul află ceva,( “ce-am aflat Dumnezeu mi l-a dat”) orice lucru sau obiect, el nu cunoaşte proprietarul de obârşie a obiectul găsit, şi-i primit. Muncindu-l gândul acesta, s-a apucat să potcovească caii cu potcoave de aur. Când cuiele potcoavelor s-or uza, caii le vor pierde. Atunci poate le vor găsi oameni sărmani şi se vor îmbogăţi.