Deoarece Bistriţa era nevoită să-şi refacă potenţialul, era evident că-şi îndrepta interesele spre aceste scopuri în care erau vizaţi nu numai sătenii din Budacu lui Gilian, ci şi alţii din alte sate mai apropiate sau mai îndepărtate. Ţăranii din Budacu ţineau la pământurile lor, la avutul lor iar pentru ei nu constituia o atracţie, ca din oameni liberi care trebăluiau toată ziua pe moşiile lor, fiind “robul” muncii propriilor sale necesităţi, să se ducă să stea închis în cine ştie ce hrubă puturoasă şi să lucreze pentru stăpân, nu pentru sine. Dar slugile, robii care-şi primeau libertatea, dacă vor lucra şi vor fi meseriaşi, înclinau spre varianta plecării. Aceştia au fost aceia care au deschis porţile Bistriţei la îndemnul lui Cadan; “Veniţi afară să vă socotim după obiceiul tătar” Meseriaşii, foşti robi, au deschis porţile cetăţii, au fost număraţi şi le-au dat de lucru. Pe ceilalţi locuitori ai Bistriţei tătarii i-au jefuit, apoi “i-au trecut prin foc şi sabie”. Aşa s-a întâmplat că Bistriţa era aproape pustie iar Comitele împreună cu târgoveţi se luptau din răsputeri s-o repopuleze. Solicitările comitelui la Coroana ungară s-au soldat cu trimiterea unui detaşament de pază, ceea ce era insignifiant, nu numai raportat la fosta garnizoană a Bistriţei, dar Bistriţa fiind un oraş-cetate mare, avea nevoie acută de meşteşugari, iar fără ei, nu se mai producea nimic. In acelaşi timp, însă, minele din Rodna au reuşit să-şi completeze populaţia necesară pornirii lucrului minelor regale. S-a putut împlini acest lucru deoarece nu necesita ca toţi muncitorii să fie specializaţi. Se ştie că bunul meseriaş, unul căruia-i merge buhul şi-i cineva în meseria sa, nu se plimbă cu traista-n băţ de la un loc de muncă la altul, el rămâne acolo unde se bucură de preţuire şi recunoştinţă. S-a mai întâmplat că după “dezordinea” creată în Europa de tătari, mulţi oameni se gândeau la a obţine un loc de muncă bun, ferit din calea barbarilor şi prima idee a fost migrarea spre munţi, înspre localităţile minere, unde să-şi poată câştiga pâinea necesară traiului. Aşa se face că pe lângă acei meseriaşi destoinici ce au fost colonizaţi au mai apărut şi alţi oameni aduşi de aceştia, sau poate numai de dorinţa de-a câştiga un ban, oameni care au contribuit la relansarea activităţii miniere din Rodna, veşnica rivală a Bistriţei. Comitele Bistriţei suporta greu umilinţele coroanei pentru neîmplinirile şi lipsa de venituri care se profila în defavoarea stăpânilor din Buda. Comitele Pavel, cel care l-a schimbat pe Herman, hotărăşte ca târgul din acest an să se ţină pe 24 septembrie. “Toţi cei care vor aduce mărfuri de vânzare vor putea întra în cetate fără a fi dijmuiţi. S-a hotărât această înlesnire pentru că pagubele în acest an au fost multe şi pentru ca toţi să reuşească câştiguri mai bune şi vor aveau aceleaşi drepturi la câştig fiecare”. Vestea s-a răspândit ca fulgerul şi oamenii din jur s-au pregătit pentru târg. Sate de la 2-3 zile de mers pe jos veneau să-şi aducă prinosul muncii şi să-şi cumpere cele trebuincioase gospodăriilor şi familiilor.