Chestia asta mă enerva cumplit. Parcă nenorocul mă căuta cu lumânarea. .La fiecare şedinţă de partid, fie că era ordinară sau extraordinară, Teofil mă căuta din ochi şi se aşeza lângă mine. Nu era vorba să aibă el un miros specific, sau să-i pută picioarele, deoarece pe atunci încă nu aveam probleme cu apa caldă, problema era că trăsnea din el un miros de ceapă proaspăt îngurgitată, miros care îmi era adresat mie, deoarece el cum îşi rezema umărul şi capul de mine, începea a sforăi cu gura căscată. Nu era el singurul care dormea la şedinţele de partid, dar poate ceilalţi nu trosneau aşa de tare a ceapă.
Era firesc să mă preocupe acest lucru, să mă irite în ultimă instanţă, de aceea căutam, un prilej o ocazie şi oarecare modalitate, să-l fac să înţeleagă că nu se cade aşa ceva, chiar dacă, cum se şi observa, aceste apucături, în timpul şedinţelor, nu păreau să deranjeze pe nimeni cu toate că majoritatea participanţilor aveau această atitudine; cei ce prezidau lucrările-şi vedeau de-ale lor. De fapt ei veneau să-ţi spună ce trebuie să faci şi plecau, iar noi ne descurcam cum puteam. Nu prea se omora nimeni să-şi pună problema: ce cred sau ce doresc membrii obişnuiţi de partid, executanţii. Treaba lor. Activiştii veneau, îţi spuneau cum stăm cu lupta de partid, care sunt direcţiile, de fapt linia partidului, şi-şi vedeau de-ale lor. Noi de-ale noastre. Acuma eu căutam un prilej, o ocazie, să-mi abordez colegul şi să rezolvăm neplăcuta problemă, dacă se poate amiabil, să nu fiu obligat să mai apelez şi la alte persoane, indirect deci, deoarece ar putea crede că „umblu cu pâra”, lucru ce-ar fi generat o serie de animozităţi între noi, ţinând cont că acest coleg era un activist de profesie şi mai era şi un temperament coleric.
Ocazia s-a ivit într-o pauză de masă când, culmea, observ că Teofil mânca, dar fără ceapă. Fără a mai sta pe gânduri atac problema:
– Tovarăşe Teofil, dumneavoastră sunteţi un vechi activist şi membru de partid, cu toate acestea, şedinţă de şedinţă dormiţi. Apoi nu vă fie cu supărare, dar văd că de câte ori servim masa împreună nu mâncaţi niciodată ceapă, dar la fiecare şedinţă te trăsneşte mirosul de ceapă ce-l emanaţi din ceapa proaspăt îngurgitată de dumneavoastră. Sincer să fiu chestiile aste mă şochează, nu le-nţeleg. De fapt, ce poate fi de înţeles, în felul acesta ciudat de-a te comporta? – Măi, măi, tineretul de astăzi. Multe mai aveţi de învăţat, se apucă să mă dădăcească Teofil. Tovarăşe dacă n-aş mânca ceapă n-aş putea dormi la şedinţă.
– Nu vă înţeleg, ce rost are să mai mergeţi la şedinţă dacă tot dormiţi?
Problema-i inversă. Dorm ca să fiu la şedinţă. Poate mi-i considera chiar infantil în gândire, ori poate chiar prost, dar să nu dea „natura” să fii obligat şi tu să ajungi la asemenea judecăţi de “valoarea” aceasta.
-???
– Reiau din nou chestia cu: Tineretul nostru nu cunoaşte destul de multe. Şi spun aceasta, deoarece sunt sigur că şi tu o să spui asemenea lucruri după ce-ţi voi spune următoarea istorioară. Primele zile după ce Sovietele au luat puterea, a ajuns la urechile lui Derjinsky, sau cum l-a chemat pe Comandantul C.E.K.A( viitorul K.G.B.), că s-a format un complot care avea menirea să-l îndepărteze pe Lenin de la conducerea statului rus, a URSS-ului, nou înfiinţat. .Se spune că Derjinsky a aflat acest lucru cu doar două zile înainte ca Lenin să ţină un discurs în faţa Comitetului Provizoriu unde urma să aibă loc şi asasinarea tovarăşului Lenin. Comandantul Derjinsky, prin metode specifice, alarmându-şi toate caraulele, n-a putut descoperi nimic. Într-un târziu, în noapte, apare un ins care se obliga să-l prindă pe viitorul ucigaş. Cu toate că erau contrariaţi de cererile individului, i-au pus la dispoziţie tot ce a cerut, adică mâncare şi băutură, un pistol şi operele lui Lenin.