Locul de unde scoteau piatra îi spuneau “moară”. Ioşca, ajutorul de miner, nu era căsătorit, dar Şoani era căsătorit cu-o femeie deosebit de frumoasă, cu mult şarm. Până a nu avea accidentul din Terezia, era cea mai frumoasă pereche de tineri căsătoriţi. În acel accident, Şoani a căzut cu faţa în jos, pe vatra galeriei, unde pietricelele acelea mărunte şi ascuţite(pireacul) i-au lezat epiderma feţei, şi probabil că gazul care i-a provocat leşinul să se fi cuibărit şi în acele mici tăieturi ale feţei, deoarece acum pe faţa lui, se vedeau nişte dunguliţe negre, nu mai groase ca un fir de aţă, dar fiind multe, aveai impresia că Şoani Bulgaru purta plasă neagră pe faţă. N-a povestit cu nimeni despre acest lucru dar pare-se că-l supăra grozav noua lui înfăţişare. De atunci, cine-l cunoştea, a observat că şi comportamentul lui s-a schimbat, şi aşa cum este regula, nu în bine, ci în rău. Primele manifestări nefaste a lui Şoani, era teribilismul lui ocazionat de fiecare dată când “se lua cu băutura”. Fiind muncitor bun, câştiga şi bine. Pentru a dovedi acest lucru uneori, după ce lua salariul, era capabil să stea în cârciumă şi trei zile. Îşi justifica risipirea banilor pe băuturi, deoarece “îşi putea permite la câştigul lui. Numai cine-i meseriaş bun şi câştigă bine are din ce să bea”. Expresia folosită în asemenea cazuri era că:”a ţinut rafturile cu sticlele de băuturi din bufet, în spate”. De bună seamă că la cel mai mic inconvenient, irascibilitatea lui “rodea” şi atunci sărea la bătaie, indiferent despre cine era vorba. Acest comportament de stradă, de bufet, avea prelungiri şi în căsnicia lui. Uneori era aşa de violent că: “o zvânta pe Magda în bătaie”, şi cu tristeţe am remarcat, că pe el în “stare bahică”, nimeni nu-l putea linişti sau conduce acasă. În situaţia lui după ce îngurgita alcool tristeţea era aşa de mare, că-l apuca plânsul, apoi poate “de necaz şi ruşine”. Dacă nu avea ceva de spart, se apuca de bătaie. Nimeni nu-l putea, nu reuşea să-l scoată din acea stare, să-l potolească. Poate s-a întâmplat aşa, deoarece lumea l-a preţuit mult, şi nu s-au aşteptat din partea unui asemenea om, la asemenea “evoluţii” în comportament. Un om respectat, să fie capabil aş modifica apucăturile, în asemenea măsură că nu mai era de recunoscut, cu acest oprobriu dat de societate, probabil că se simţea, în sinea lui “stigmatizat” după semnele accidentului (copilul mic şi omul bat spun adevărul) Dar lumea-l blama numai pentru că se deprava cu băutura şi, mai nou îşi bătea nevasta, o femeie frumoasă, a cărui singură vină era că l-a ales pe el de soţ. Repulsia ortacilor, în asemenea momente, o simţea din plin. Explicaţiile erau diverse. Cea mai plauzibilă era că el, ” omul cu faţa de voal”, era gelos că altul o să-i ia frumuseţe de femeie. Ca Magdei să nu-i vină asemenea idei, o “melestuia” de câte ori avea ocazia, şi “motivul” ca s-o facă. În oarba lui gelozie ar fi făcut orice, ca ea să nu fie aşa de frumoasă, mai bine spus, să nu mai creadă că mai este aşa de superbă. De aceea îi “pătrăţea” tot trupul.