– Nu te doare capul Nutule?
– Mă mai doare dar m-am obişnuit. Matei se uită şi văzu că peretele”lasă” apă deja, şi-l sfătui să de-a o gaură de probă.
– Tată ai venit să mă dădăceşti? Vrei să râdă ortacii de mine?.
— Nutule tu nu vezi că ai deja apă în front?
– Nu-i atâta să mă sperie. “Bătrânul” a plecat. Pentru el era clar că Nuţu habar nare ce-i acolo şi în ce se poate transforma, sau ce necazuri poate să-i aducă un perete care “lasă” apă. Iară se gândea că poate dacă nu-i spunea el, ar fi dat gaura din proprie iniţiativă. Aşa-s tinerii încăpăţinaţi, se încontrează, se lasă greu .Ajuns la locul lui de muncă şi-a luat ortacii şi i-a atenţionat. “Poate nici vouă n-ar trebui să vă spun, dar aici nu este o chestiune familiară ci este vorba de oamenii lui Nuţu, de Nuţu, dar şi de viitorul lucrării noastre. Dacă-i spun maistrului poate opreşte lucrarea ceea ce nu-i de dorit. Dacă-i spun acum lui Nuţu poate-l înfricoşez şi pot păţi şi alte necazuri. Chestiunea este că în peretele de nord există o pungă de apă destul de serioasă care-i poate inunda brusc. De mâine este posibil ca după o oră, o oră şi jumătate să irumpă apa. Vom sta cu rândul pe podurile de siguranţă ale lucrării lor şi de se va întâmpla, să putem să-i scoatem de acolo înainte de-a fi prea târziu. S-ar fi putut evita această avarie, şi controla evacuarea apei, dacă nu s-ar îmbăţoşa pe prostia lor şi ar fi dat o gaură de scurgere. Nu-i putem obliga să facă ce nu doresc. A doua zi Matei fără să ştie nimeni, a intrat el primul în frontul de lucru al lui Nuţu. S-a întors repede şi şi-a anunţat oamenii să fie pregătiţi. Matei parcă a anticipat derularea lucrurilor. Chiar el s-a nimerit să fie de pază pe podul de siguranţă când s-a auzit bufnitura, apoi apa inundând şi ţipetele celor din front inundaţi de şuvoiul de apă. Acolo jos era deja întuneric. Matei şi-a lăsat lampa pe pod şi s-a aruncat în groapa de şase metri plină deja cu apă. A ajuns şi la uşa a doua şi a început căutarea. A prins pe unul dintre oameni şi a”fugit” cu el sus printre obloane. L-a lăsat acolo şi s-a dus după altul. Prin văltoşagul acela a mai găsit altul şi l-a tras şi pe acela afară. În ăst timp i-a sosit deja toată echipa lui. A vrut să se arunce ajutorul lui, dar Matei nu l-a lăsat. Dintre minerii din groapa puţului, lipsea numai Nuţu. Matei n-a mai stat s-a imersat a treia oră şi l-a găsit. Presupunând cine-l caută se mai şi zbenguia. După ce l-a dat ortacilor de pe pod, a încercat să se prindă de-o poştă de pe pod, poştă care se vede că nici ea nu era prinsă, nu numai obloanele, a scăpat-o din mână, a căzut şi în cădere a primit o lovitură în piept. Matei s-a chircit de durere, apoi a leşinat şi s-a dus la fund. Simion, ajutorul lui, a sărit după el şi l-a prins exact când era să treacă prin a doua uşă, de unde poate că nu l-ar mai fi putut nimeni scoate. Apa deja avea vreo opt metri. După primele operaţii de reanimare, i-au scos afară şi i-au dus la dispensar. După consultaţie au plecat cu toţii acasă. Matei se resimţea după efortul depus dar şi după lovitura primită. Nuţu l-a vizitat la spital. Nu şi-au spus nimic .S-au îmbrăţişat şi le curgeau lacrimile ca la doi copii. După terminarea vizitei, accesele de tuse îi frângeau pieptul de durere. Din priviri căuta locul, uşa, pe care s-a dus fiul lui, fiul care în durerile pe care le simte azi, era conştient că ruptura fizică dintre ei se va produce astăzi. Îşi înghiţea lacrimile ca să nu urle de durerea care i o aduce Marea Despărţire de toată dragostea lui. Nuţu ducea cu el, tot ce a fost el, şi tot ce a luat din el, cândva. Era mândru de el, era fericit că are aşa un băiat, dar simţea că deja dorul îl usucă după el şi altă şansă să-l mai vadă pentru el, nu va mai fi niciodată. Fala lui … progenitura lui… crâmpeiul fericirii vieţii sale.