Aşa sperau dânşii să rezolve această problemă a copilului, oferindu-mi mie o cameră, hrană şi salariu, numai ca “beizadeaua” lor să fie supravegheată continuu. Mi-a convenit, oarecum, deoarece cu această ofertă toate problemele mele s-au rezolvat sub această formă de angajare a “meditatorului”. Cu toate acestea timpul meu liber s-a evaporat şi cel mai mult simţeam lipsa de libertate când erau târguri, singurul meu timp când aveam posibilitatea să mai întâlnesc câte un consătean, să mai trimit câte o vorbă pe acasă. Am stat de “bonă” la pruncul acela vreme de un an şi jumătate, timp în care m-am săturat de meditaţii şi dădăceală până peste cap. Dacă pruncul a văzut că pe părinţii lui nu-i prea interesa învăţătura lui, nu era prost să înveţe, situaţie care pe mine mă dezarma. Or în asemenea condiţii nici eu nu puteam învăţa aproape nimic. Un coleg din Berinţa mi-a spus că ne-am putem angaja la o şcoală profesională minieră ca pedagogi. Problema s-a schimbat deja în foarte bine Aici aveam salariu, aveam masă şi aveam şi un loc unde să dormim. Ne-au angajat numai pentru că eram în ultimul an de liceu sau cum îi spunea pe atunci Şcoala medie de cultură generală, iar examenului de bacalaureat, Examen de Maturitate.(Liceul era cu 11 clase în acele vremuri) Acum ne apropiam de terminarea liceului, eram mari, eram gravi şi plini de importanţă. Când nu eram în schimb, puteam ieşi în oraş, la un film, la o întâlnire. Ce idee mi-a venit, să trec iar pe la “căsuţa aia”. Dacă atunci eram un puşti pirpiriu, acum m-am mai înălţat, mi s-au lăţit spatele, poate chiar fizionomia mi s-a schimbat, oricum eram sigur că nu-şi va aduce aminte de mine fata aceea, şi chiar dacă o să mă vadă acel “căpşor”, va fi convinsă că sunt altă persoană. Şi m-am dus. Şi parcă timpul în acest interval s-a oprit. Căpşorul era tot acolo în aceeaşi poziţie în care era şi atunci când l-am văzut eu, cu câtva timp în urmă. De această dată mi-am încercat “puterea ochilor”. Ghicindu-mi gândurile şi ea a ţinut probabil să şi-i încerce, aşa că ne-am privit îndelung. Cum timpul trecea, şi privirea mea era tot mai insistentă, ea speriată parcă, mă întreabă:
– Căutaţi pe cineva?
– Ştiţi eu sunt de la ţară, m-ar interesa o cameră cu chirie.
– Aici lumea nu prea închiriază, îmi spune ieşind în curte, înspre portiţă, dar eu cu soţul avem două camere, una ne este de prisos, l-oi întreba, dacă doriţi şi vă spun mâine. Dar de unde sunteţi dacă nu sunt indiscretă?
– Nu sunteţi, şi cred că aşa-i şi bine dacă iei pe cineva-n casă să ştii câte ceva despre el, altfel cine ştie pe cine-ţi bagi în casă şi ce neplăceri îţi aduce. Eu, părinţii mei, sunt din Şomcuta Mare.