Poate de aceea, sau poate din alte motive legate de numele FECIOAREI, să fi hotărât primăria Oraşului Baia Sprie, Ziua Oraşului la această dată ce se aniversează an de an în pace şi bucurie deocamdată, şi băsprienii speră că în curând şi cu puţin belşug.
Cealaltă gară, cea de Sud, era gara propriu zisă, gara de călători, care era legată cu liniile de triaj şi formare de trenuri a Uzinelor Phonix. Deservea cea mai mare platformă care alimenta toate depozitele de mărfuri din oraş şi nu numai. Personalul platformei de Sud era cu mult mai mare decât al Gării de Călători. Aici se afla Fabrica de case (poligonul de prefabricate), Combinatul chimic, Trustul de construcţii, depozite de mărfuri nenumărate. În acest viespar aveau locuri de muncă mai mult de jumătate din populaţia activă a oraşului. Dacă munca în mine se desfăşura departe de privirile oamenilor, aici totul era la vedere. Toate aceste neostoite vermuieli arătau ca un pulsar care emitea continuu. Practic aici era inima muncitoare a oraşului în Gara de Sud şi pe triajul ei. Gara de Călători s-a mutat de pe fostul amplasament, unde acum se află zona Magazinului Maramureş-Mc’Donald-Galeriile Tineretului, mai la Vest devenind cu timpul Gara de Vest, gară care astăzi are obiectul de activitate numai călători. Din vechea Gară de călători au plecat sau au sosit şi mari personalităţi. Primul care ne-a vizitat a fost Generalul Berthelot, după terminarea Primului Război Mondial, când acesta a avut misiunea europeană de stabilirea graniţei de Vest a României. Generalul a fost şi membru al Academiei României. Ultimul om mai important care a plecat din Gara Veche, a fost Nicolae Ceauşescu în 1969, care a fost condus la gară cu torţe şi făclii, în amurg. După acel memorabil spectacol de despărţire care a avut loc în Vechea Gara de călători, aceasta a fost demolată, funcţiile ei luându-i-le noua şi moderna Gară de Vest. Prin Baia Mare au mai trecut şi alţi oameni de samă, îl amintim doar pe Nicolae Iorga, care a fost găzduit de Pocol la Castelul lui din Valea Borcutului. Castel care se pare că îşi are numărate zilele. Academicianul a venit cu birja peste Gutâi şi a fost impresionat de tinerii şi copii care ieşeau, pe înserat, din mina Aurum. Deoarece Baia Mare pe atunci nu avea linie ferată în 1905, a plecat tot cu birja, prin Şomcuta Mare, cum a scris savantul.
Aşa cum se cunoaşte, gările sunt un spaţiu destul de trist, în el se fac majoritatea despărţirilor dintre oameni. Acestor frecvente despărţiri, unii compozitori le-au dedicat şi cântat multe melodii. Există certa şi totodată trista posibilitate ca odată conduse la gară, pe unele dintre aceste persoane să nu le mai întâlneşti niciodată. Cu toate acestea, de câte ori am plecat din Oraşul Iubirii mele, inima-mi tresărea la revederea Iazului de la Săsar, iaz de care cu greutate ne-am scăpat de el. Iazul era primul semn ce se vedea din tren când intrai în Baia Mare. Ce mi-aşi dori eu pentru acest oraş, ca în gară să se vândă doar produsele care să ne reprezinte pe noi, munca noastră, cultura noastră.