Fostele şi impozantele construcţii feroviare au dispărut, iar ce a mai rămas din ele, sunt doar nişte dărăpănături ce servesc de adăposturi oamenilor fără locuinţe.
– Poate te inoportunez, dar parcă vorbeai de gara din Baia Sprie, nu de cea din Ferneziu, care oricum era, azi nu mai există.
– Vezi dacă eşti profesor de istorie nu poţi să predai trunchiat lecţia. Defect profesional, dar fie voia ta. Continui cu Gara din Baia Sprie sau cum îi spuneau ceferişti Gara de Est. Fiindcă tot eram în Ferneziu, pentru a ajunge în Baia Sprie se face pe drum un “v” cam de 20 km, dacă pleci din Gara de Nord , unde am fost până acuma, în schimb dacă pleci din Baia Mare, nu sunt mai mult de zece km. Trenul trecea prin Satul Nou de Sus, prin Tăuţi de Sus, după care se ajunge la Baia Sprie. Era un tronson frumos de cale ferată, care trecea printr-o câmpie, pe lângă liziera pădurii şi te lăsa la capătul din vale a Băii Sprie unde gara se înfunda în pintenul de deal al cărui drum te urcă spre Cavnic. Am spus “frumos tronson” deoarece o caracteristică a drumurilor noastre de fier de acum, este şi aceia că au devenit depozite de gunoaie de toate felurile. Mi-am zis întotdeauna că dacă aş fi eu şeful statului, călătoriile le-aş face cu trenul şi mi-aş nota unde se află acel peisajul de neprivit şi dezgustător din vecinătatea liniilor ferate, care le dă tuturor pasagerilor o stare deosebit de depresivă, la gândul că vizitează o ţară a atâtor mizerii. Apoi aş trimite sancţiunile în plicuri ornate cu frunze uscate, să priceapă odată că unde nu este curăţenie, nimic nu este, nimic nu se mişcă şi să n-aştepte bunăstarea din ceruri, să şi-o facă singuri. Cam la nivelul străzii de atunci, din Baia Sprie, erau silozurile de minereu. Strada care şi acum urcă-n spre Cavnic, fără să fi suferit vreo mutaţie, şi atunci, ca şi acuma, se afla pe partea stângă a silozurilor. Până în anii ’60 se mai putea circula cu personalul Baia Mare – Baia Sprie. Încă nu exista Flotaţia Centrală şi tot minereul se prelucra la Uzinele de plumb “1 Mai”, la “Phonix” şi la Valea Călugărească. Tot ce era minereu aici se descărca şi tot aici se încărca pentru alţi prelucrători. Mulţi băimăreni nu ştiu de ce este necesar atâta acid sulfuric. De ce am fost şi suntem încă “conservaţi” într-o asemenea atmosferă toxică. În afară de operaţiile paşnice ce ştim că sunt consumatoare de acid sulfuric, fără acesta, fără acid sulfuric, nu se poate face praful de puşcă, de aceea noi respirăm, ce respirăm şi suntem, aşa cum suntem, şi arătăm…. Cum arătăm. Dar acuma pe locul fostei Gări de Est, a silozurilor de minereu, s-au construit cele mai frumoase blocuri din Baia Sprie.