Acesta-i purgatoriul tuturor copiilor veniţi de la ţară şi evident că asemenea sentimente au dat naştere adversităţilor reciproce, practic nici un sătean pe care soarta-l bate să vină la oraş nu are o părere grozavă despre orăşeni. De aici lipsa de încredere şi comunicare dintre copiii veniţi de la ţară, şi cei care-s născuţi şi crescuţi în oraş. Aceste stări au şi caracteristica transmiterii “mai departe”, aşa cum “le-am primit” şi eu care, neavând liceu în satul meu, a trebuit să vin în Baia Mare să-mi fac studiile. Ca şi alţii, nici eu nu m-am gândit măcar, să stau în chirie la vre-un orăşean. Apoi din vorbă în vorbă, din cunoştinţă-n cunoştinţă, am auzit că are cineva o chirie în Baia Sprie, chirie pe care o oferea chiar unul dintre foşti mei consăteni care lucra la mină, şi a primit un apartament acolo. Era convenabil deocamdată, deoarece legătura cu Baia Sprie era bună, mergeam şi veneam cu trenul…
– Cum, ce, ce tot spui? Tren la Baia Sprie? Nu cumva vrei să-mi vinzi gogoşi? Îl apostrofă Sorin .
– O, am uitat că tu ai venit în Baia Mare după ce s-au desfiinţat trei gări, deja.
– Hai măi Larioane, azi nu poţi fi serios? Ce-i cu gările astea? Se enervă Sorin.
– Dacă vrei, facem o paranteză şi-ţi spun câte ceva de “gările astea”.
– Bine omule, bagă-mă în paranteză şi lămureşte-mă de unde ai tu atâtea “gări”.
– Păi, dacă nu ştii nimic, o să încep mai pe îndelete. Aşa că, trebuie să cunoşti, că cele mai mari Staţii C.F.R. din ţară sunt: Bucureştiul şi apoi Timişoara, ambele au câte cinci ieşiri-intrări radiale de linii care servesc municipiul, cu ponderea mărfurilor diferită ca volum, între cele două mari staţii. Cu patru linii radiale, cu patru gări, era Baia Mare. Spre deosebire de denumirile purtate de gările bucureştene, care se numesc: de Nord, Basarabi, Căţelu, Obor, cândva şi Filaret, gările băimărenilor se numeau Est, Vest, Sud şi Nord. Gările băimărene aveau importanţa lor. Toate gările-s importante, dar acestea, după ce ruşii au luat partea de Nord a Maramureşului, liniile ferate, ale noastre, au devenit şi ele ale ruşilor. Ca să te duci până la Sighet cu trenul, trebuia să ai paşaport, deh, te plimbai prin ” ţară străină”, şi te întorceai din nou în ţară, pe linia ferată ce cândva era românească, construită de români şi luată de ei, de ruşi. Evident că nu aveai voie să te dai jos din tren pe teritoriul URSS nici ca să bei o înghiţitură de apă, din fântânile săpate de moşii noştri. Până la construcţia liniei Salva-Vişeu, aceasta a fost singura variantă de transport pe CFR, după încheierea războiului. De au crescut mult importanţa gărilor oraşului nostru pentru că ele deserveau nu numai întregul judeţ Maramureş ci şi cele limitrofe, din acest cap de ţară, dezvoltându-se şi o reţea de transporturi rutiere, care pe de o parte adunau mărfurile în tranzit, pe de altă parte purtau la destinaţie mărfurile aduse de trenuri.