Din toată această sărbătoare cu multiple valenţe, m-a impresionat onestitatea şi aprecierea unui profesor universitar, în profil, este vorba de domnul Glodeanu care a apreciat ca deosebită lucrarea domnului Mihai, prezentată la un nivel academic, chiar în branşa în care domnul Glodeanu-i specialist. Celălalt punct forte a fost disponibilitatea Domnului Mihai de a-şi cinsti companionii prin trecerea pe la fiecare, a le mulţumi de prezenţă şi a închina un pahar de bucurie împreună. Gest de aleasă consideraţie şi de multe ori ireversibil. Ce mi-a părut rău că această emoţionantă sărbătoare a culturii în care de acum domnul Mihai a plusat cu un as, i-a adus un consum enorm psihic şi emoţional,(numai picioarele dânsului o ştiu) care efectiv l-a dominat, obosindu-l. Am spus eu că plăcerile-s mai obositoare ca necazurile. Dar cine te ascultă?. Cu toate oboselile au venit şi mulţi senatori de drept care numai prin prezenţa lor au ridicat prestigiul cărţii, a autorului, a festivităţii. Ăştia au fost: Horvat, Bellu, foşti profesori, actuali profesori universitari, lume bună, domnule!….Mi-aş dori şi-n această săptămână o asemenea oboseală! Felicitări Domnule Ion M. Mihai şi nu uita câţi te-au rugat să scrii al doilea volum şi crede-mă că s-au gândit sincer numai la succesul Domniei Voastre în critica literară. Şi de se vor uita altfel de azi înainte, poate oarecum ciudat la domnia voastră, nu vă alarmaţi, o să vă scriu eu de ce fac acel lucru..

Uite că s-a demonstrat încă odată că nu-i bine să râzi de alţii şi mai ales de aceia care au acces la foaie. În timp ce ei se “ocupau” de epigramistul Nicu sau Micu, nu ştiu domnule ce-i scapără în capul vechiturii acestuia de Antic, sau Antoniu, că de nervi au uitat şi cum îl cheamă că au început să dea din coate. Spinoşii nici nu se aşteptau ca cineva să îndrăznească a se lua de ei. Dânşii şi-au făcut asociaţie şi stăteau liniştiţi, în ea, mai populând ziarul cu câte-o epigramă, două. Erau foarte încântaţi de asociaţie care avea şi membri, şi se simţeau minunat. Din când în când îşi mai propuneau şi oarece teme de poante, că în ultimul timp nu mai ştiau ce să-şi propună să “facă asociaţia”, în care lucra fiecare pe cont propriu, probabil crezând că au epuizat toate sintagmele răului de pe lume şi după mai bine de… nu mai ştie nimeni cât timp, reapare Anticul ăsta şi dă în ei, şi dă în asociaţia lor, doar, doar le va toci vârful spinului. Poate că nici nu s-ar fi sinchisit tare mult de asemenea chestie. Ei, oricum, erau o gaşcă măricică şi bănuiau că ceilalţi nici nu îndrăznesc să se uite-n spre ei. Doar Antoniu acesta care a mai “epigramat” şi pe alţii şi când nu erau asociaţie, chiar şi pe ei, dar acum poantele lui, cine ştie de unde le are, erau reuşite foc. De fapt la fel de reuşit era şi spectacolul de poezie şi orgă a domnului Antoniu la care, de ciuda asta nici nu vroiau să meargă. “Înainte de-a trece la problemele zilnice cred că ar fi bine să bem cu toţii -servus- E greu să discuţi atâtea lucruri într-o ambianţă glacială” Eu m-am gândit cum poţi să fi – servus – trei persoane dacă unul bea coniac, altul votcă şi al treilea bere. Ei bine a fost simplu. S-au ridicat paharele şi s-a rostit mult românescul SERVUS. Treaba făcută Domnul Bud, servus, a început lucrările. “Acum neapărat ar trebui înfierat acest fost epigramist dezertor dintre ei care de dragul artei şi-a trădat clubul şi de dragul epigramei îşi atacă colegii. Musai trebuie făcut ceva şi ca să vedeţi că problema este majoră şi foarte serioasă, eu am un plan de acţiune anti Antoniu.