Văzând că ne “numărăm” buzunarele cu mâinile, nu cu degetele cum se obişnuieşte, îşi aruncă pastila îndelung preparată:” Lăsa-ţi, domnilor, fac eu cinste astăzi.” Domnul Mihai care împărţise deja invitaţiile pentru lansarea cărţii domniei sale, cu gândul la asta, sau poate la ce-şi doreşte să fie acea lansare “sare în faţă”. Nu se poate, domnule, achit eu nota”. Ne-a prins. Nereuşind să punem toţi banii pe masă până atunci, va plăti unul şi dacă nu-i lasă ciubuc, măcar nu el va fi acela care va număra mărunţişul. În asta consta fenta. Diplomaţia lui, a chelnerului, a avut efect la “bolnavii” noştri. de limbă. Pe semne epigramiştii au uitat vechimea chelnerilor în “cultura românească”
Ei, din nou m-am cântărit. Din nou am 85 de kg. Soarta-mi “prezintă” toate aspectele şi în această descurajantă întreprindere de-a slăbii, gândea Sorin. Ce se poate face? De-un an îmi chinui zilele cu această cură de slăbire şi acum… iarăşi. Invitaţia era clară: Lansarea se va ţine în Primărie, sala “Europa”. Nu imediat cum am ajuns acolo, puţin mai târziu, am constatat că de fapt, era vorba de crema oamenilor de cultură din oraş, din judeţ, şi chiar crema oamenilor politici din oraş. Se pare că domniile lor, politicienii, nu pot rata astfel de ocazii care îi aduce şi pe ei, printre oameni cu adevăraţi luminaţi la cap şi le aduce şi lor puţin avantaj politic. Dar ce le vor aduce politicienii scriitorilor, cred că nu e nici-un secret şi domniile lor vă informează zilnic. Totuşi această lansare măcar s-a purtat în termeni dacă nu academici măcar “literaro-caustici” şi, lucru neagreat de mulţi şi nici de Sorin care simţea că-i cresc kilogramele cu asemenea “crème şi reţete de crème” care mai tot tiptil o trăgeau înspre politică. După ce unii au avut îndrăzneala de-a lăuda o carte care oricâtă invidie ar avea, şi orice s-ar spune despre ea, este o mare realizare, este CEVA în cultura literară a moroşenilor. Este poate cel mai mare eveniment cultural cu mare impact în multe ramuri ale culturii Printre vorbitori unul care s-a simţit un mare perdant în faţa acestei realizări şi cu multe elucubraţii şi întortocheturi în final decide a clasa cartea acolo unde-i este locul. El s-a ridicat de unde stătea ca să se aşeze la “masa cu cei băgaţi în seamă”. Persoană care a omis totuşi să precizeze, dacă şi astăzi este singur, ca atunci când a scris cartea: “Singurătatea omului politic” şi care astăzi, cu ale sale sincere regrete, nu se număra printre lucrările bifate în ceea ce, vreţi nu vreţi, poartă titlul de “Scriitori maramureşeni”: Parcă în sfidarea acestui domn vorbitor care numai pe latura “dulce” a acestei sintagme ataşate de “scriitorii” domnului Mihai, a profitat nu odată, ba am putea spune că şi-a construit eşafodajul politic pe această sintagmă. Astăzi “domnul vorbitor” să constate, să realizeze, că tocmai el a fost refulat din… ea. El care nu a omis, încă odată, să spună tuturora, că de fapt scriitorii sunt aceia care…Tedy Ardelean i-a răspuns, printr-o diplomaţie mai subtilă: adică bunăoară că mulţi oameni minusculi au încercat să zică despre Biblioteca Judeţeană, mândria oricărui moroşan, că n-ar fi necesară. Dar uite că vine un patriarh al Alexandriei şi a toată Africa şi face referiri exprese la acest obiectiv, blamat de neînsemnaţii consilieri judeţeni. Prea Fericitul Patriarh s-a exprimat că: “alături de portul popular maramureşean, biblioteca este exponentul cultural al acestui CAP de ţară”. De aici precis s-a tras concluzia, încuibată deja de literaţi şi oameni de prestanţă din cultura românească,:”Ion M. Mihai(cum îşi zice Domnia sa) a scris o adevărată carte de referinţă pentru cultura Maramureşului, pentru cultura ţării, carte care”(ca un adevărat elogiu este comparată şi aliniată cu “autorii maramureşeni” a doamnelor Temian, Brezovschi şi Marinescu, doamne care ne-au onorat şi dânsele cu prezenţa), singură se prezintă.
