Chelnerul îi întreabă: “Tot aşa, tot vechea comandă?”, asta însemna câte o halbă de bere, cel mult două, după care ei plecau, mie rămânându-mi “plăcerea” de-a le număra banii mărunţi, preţul exact al consumaţiei, deoarece indivizii aceştia care veneau aici, veneau pentru aş şlefui epigramele, a le încorseta, a le duce la perfecţiune. Păi v-aţi putea imagina după două ore de şlefuit poezia, ca un profesor de matematică să nu ştie număra noua monedă a statului român, şi “Doamne fereşte” să greşească. Acea greşeală ar putea fi considerată ciubuc, lucru care ar duce la o gravă insultă profesiei mele cinstite. Doamne ia-mă la tine că este insuportabilă această insultă. Ştiu oare aceşti matematicieni, ingineri şi poate avocaţi, că primele patru Renault 16, care au sosit în Baia Mare în ’58, unul era a unui individ putred de bogat, unul a unui mare şef de la partid şi două au fost a lor doi colegi de-ai mei care s-ar răsuci în mormânt să vadă ce a ajuns “nobila profesie de chelner”. Ce ştiu ăştia despre noi cei care am făcut cultura în Ţara asta. Ceea ce mocoşesc şi mâzgălesc ei pe hârtie amăgindu-se că-s epigrame sunt NIMICURI, domnilor! Cultul şi cultura epigramelor a început cu chelnerii, şi ei au menţinut-o la nivel de artă, zeci de ani, ori poate obiceiurile lor. Sper să n-aibă cineva tupeul să ne întrebe de ce n-am scris-o noi. Bravo, domnilor! După ce vă oferim gratis poantele mai aveţi şi pofte. Bine că nu ne puneţi şi la muncă. Necazu-i altul. Cu bontul creion chimic, foaia se umple tare repede. N-ar încăpea nici un hai-ku pe reţetarele noastre. De unde să ştie ei lucrurile astea. Nici unul din ăştia n-a scris vre-o epigramă cu chelneri şi se amăgesc că astea, ale lor, sunt epigrame.”Vax albina crema puca”. Sunt jalnici, domnilor şi tocmai ei mă vor băga în pământ. Cunosc ei oare că atunci când salariul pe economie era de două mii de lei şi al nostru, al chelnerilor era de numai cinci sute, în trei luni i-am putut lua “Dacie” băiatului. Evident că din ciubuc. De unde să ştie ei că noi am fost cei mai prolifici meseriaşi în cultura scrisă a poporului român. Apoi nu numai că am avut primele maşini particulare în regimul de oprimare, de democraţie populară, dar noi chelnerii, aveam ponderea maşinilor particulare şi din ţară. Am făcut şi o asociaţie dar, cum atunci nu se patenta orice, ne-au furat-o de ură conducătorii de atunci. Zic ei c-au înnobilat-o. Dar au făcut lucrul acesta pentru că noi am inventat-o şi să-şi ascundă ei potlogăriile lor, pe fondul asociaţiei noastre. Asociaţia noastră de atunci se numea Asociaţia Chelnerilor din România”. Cine ştie că ACR a fost sigla şi sintagma noastră a chelnerilor? Ehei! cine eram noi în acele vremuri, noi care ne-am bucurat de pana lui Cincinat. Ăla epigramist! Fac pariu că adunarea asta de aici nici nu ştie rima la :chelner. Păi, cum să le iasă poantele.