Mai doresc să-i spun că este foarte tolerant şi ceea ce el a făcut pentru noi, eu nu mă cred capabil să fi putut realiza. Sorin se trezi că-i vine rândul şi lui să fie “analizat”. Sigur că i-a fost ruşine că din momentul întâlnirii cu profesorul Filip, de altfel i-a şi spus-o, că visul lui în materie de “căsuţă-i” realizat prin ceia ce el le oferă lor aici, şi cu toate că s-a străduit mult, nu-şi putea abate gândurile de la copilăria lui, de la familia lui în care, el era copilul. Ori unde merge gândurile-i zboară spre familie, dar acolo era vorba întotdeauna de familia de acum, aici a fost pe invers. Apoi pentru a alunga aceste obsesii, m-am gândit ce aş putea face acolo pentru acei oameni minunaţi. Cred că bătând un cui nu i-am satisfăcut nici pe ei şi nici pe mine, dar asta a fost. Văzând stările mai sus pomenite, ale fiecărui participant la “fuga în noi”, te întrebi ce-i adună pe asemenea oameni, în asemenea “jurii”, deoarece cu toate că sunt cu toţii slujitori ai condeiului, acesta-i doar un laitmotiv pentru asemenea întâlniri. Interferenţa simţurilor şi coeziunea acestui tip de relaţie presupune doar respectul pentru om, toleranţa. Cred că aşa cumva o să arate şi oamenii care, de-or dori să aibă planeta curată chiar şi municipiul Baia Mare nu numai în Fersig, vor trebui să treacă la asemenea lianţi sănătoşi bazaţi pe consideraţia faţă de aproapele nostru. Am mulţumit fiecăruia pentru o zi frumoasă şi am fost sigur că gândurile fiecăruia sunt zburătăcite în cele colţuri de lume tocmai pentru că ne bazam fiecare pe liniştea ce ne-o dă prietenia şi prezenţa celorlalţi membri ai grupului retras la Fersig. La mult bine domnilor!

După o oarecare perioadă de timp, perioadă în care nu am reuşit să ne mai întâlnim, pentru finisarea epigramelor care vor fi oferite spre publicare, membrii cenaclului “Spinul”, au hotărât, ca locul unde să încerce definitivarea aceste lucrări, de finisarea materialelor deja închegate, cu mare probabilitate de publicare, să aibă loc la “Grădina de vară – Butoiaşul”. Local, care în ultimul timp, a devenit foarte liniştit faţă de “furnicarul” de altădată. Domnii Mihai, Şiman şi Bud, având ca “observator” pe Sorin, au poposit la una din mesele localului, cu posibilităţi de alegere nelimitate, deoarece toate erau libere. Nefiind cine să-i deranjeze, s-au apucat de lucru. Chelnerul se uita de la distanţă la noi cu o grimasă chinuită în colţul gurii şi probabil că gândea în sinea lui:”Iar au venit ăştia care vor duce crucea meseriei mele de chelner. Am ajuns de râsul lumii. Localul cu cel mai bun vad din Baie, după “Trei Păduchi”, a ajuns râsul lumii. Aici, unde la propriu s-au băut râuri de bere, unde au fost bătăi pentru un loc la o masă, aici unde veneau căruţaşii şi preluau “marfa”, adică pe acei consumatori care erau cu adevărat ţepeni, ca să-i ducă acasă, pentru un preţ bun, acum era pustiu. Obicei care mai târziu s-a mecanizat, deoarece posibilităţile localului, după reorganizare, erau mult mai mari, mecanizarea făcându-se şi aici. Acum vin ăştia cu pixurile lor şi-mi blamează localul.”