Poate-i la modă, poate se profilează uneori nişte câştiguri nesperate şi în acest profil, cert este că de când s-a început această galerie transversală, niciodată n-a fost atâta grabă ca acuma, să se intersecteze cu “o lentilă”, forma geologică ce o au uneori marile depozite de minereu. Numai că ştiţi şi dumneavoastră cum este în asemenea cazuri. “te iei cu graba şi te întâlneşti cu zăbava”. Gândeşti că cineva se juca cu oamenii care trudeau în acel loc de muncă. La început roca a fost foarte dură şi perforatoarele româneşti şi ruseşti aveau un randament scăzut la astfel de durităţi ale masivului. Un contract nesperat ne-au adus perforatoare americane Ingersoll Rand, perforatoare care dădeau bune rezultate la acel loc de muncă. Se puşca numai cu dinamită ceea ce ducea la 20-30 metrii cubi, pe atac. Acum bieţii ajutori de mineri, nu biruiau cu încărcatul. Au cumpărat o maşină de încărcat poloneză L.Z.K. cu care, de această dată reuşeau să scoată în timp util materialul rupt la un atac. Se părea că lucrurile vor intra în normal când brusc se schimbă configuraţia geologică a pietrei şi au apărut nişte şisturi care erau aşa de fisurate că mai mult scoteau cu ranga la rămălit decât cu găuritul şi puşcatul. Nimic n-a exasperat pe conducătorii şi muncitorii din acel sector ca această”forţată”. După regulament, dacă o echipă nu-şi face planul din motive obiective, trebuie să i se permită să treacă la un alt loc de muncă unde să poată realiza salariul minim garantat. Într-o lună s-au “înaintat” trei metri faţă de 22. În acest caz “forţata” a devenit un loc de perindare a echipelor de mineri. Nimeni nu şi-a făcut aici nici planul dar nici salariul. Domnii spuneau că:”măcar să aibă şi ei experienţă în exploatarea şisturilor”.Dacă au văzut că soarta le era împotrivă, s-au resemnat şi munca se scurgea ca şi până acum. Numai că se întâmplă că nu toată lumea este de acord cu aceste judecăţi şi atunci se găseşte unul care profită de ultima situaţie pe care o mai poate impune:”Să-l punem la înaintare pe Porculean!”. Conducătorii care erau de faţă, s-au uitat unul la altul şi într-un târziu şi-au zis; “De ce nu?”. Şi începând de luna următoare i-au făcut scriptele şi planul la acel loc de muncă, lui Porculean, un miner în vârstă, cu zece ani de puşcărie pentru crimă şi care lucra la exploatare de vreun an. Mulţi se întreabă unde greşeşte societatea cu aceşti oameni ieşiţi din puşcărie care chiar dacă au greşit odată şi-au ispăşit pedeapsa şi termenul de excludere din societate, şi evident şi normal, că doresc să se reintegreze în ea. Este adevărat, dar cine ne precizează nouă când o să-i vină acestui rătăcit următorul moment de pierdere a minţii în care din nou îi vor ceda nervii şi cine-i va fi următoarea victimă. Pentru asemenea explozii sau crize psihice, nimeni nu dă garanţii sau asigurări, mai ales că “a doua greşeală” se înfăptuieşte cu mult mai puţină gândire, cu mai mare indiferenţă.