Cu toate acestea nu însemna că era urât… In accepţiunea generală de “mai frumos ca dracul” fiind şi el bărbat… se înscria perfect.
S-a întâmplat că Paul era mai în vârstă ca noi, cu toate că el nu ne-a spus nouă acest lucru niciodată. Am aflat întâmplător. Probabil îi era ruşine că el, fiind aşa de mic, să ne mai spună că este şi cel mai “bătrân”. Greu de suportat.
După terminarea şcolii profesionale, pe la 18 ani, că, aşa cum am spus era mai “avansat” ca vârstă, a crescut miraculos. Nici mai mult nici mai puţin decât 25 de centimetri. Această chestiune, cu crescutul, l-a dus la infatuare, la un orgoliu nemăsurat. Şi până atunci avea el nişte “şabloane” de viaţă. Nişte idei “fixiste”, aşa cum îl tapam noi, sau altfel zis, avea nişte reguli ale lui de viaţă. Nişte obiceiuri, ticuri, mă rog ceva de genul acesta, care pentru el erau ca “o literă de lege”. Nu se ştia unde le-a învăţat, cine-i era mentorul. El se ţinea riguros de ele chiar şi atunci când îşi dădea singur seama că susţine o aberaţie, o tâmpenie, un lucru perimat. Pur şi simplu nu ceda, iar, în opinia lui era ca noi, să ne dăm seama cât era el de deştept şi intransigent. Câtă personalitate are… domnia lui …
Atâta timp cât el era “buricul pământului” îl înţelegeam. Înţelegeam că-i trebuie “un punct de sprijin”, o certitudine. Acum a devenit de-a dreptul caraghios. Ţi se făcea lehamite să mai duci o discuţie în contradictoriu cu el “până în pânzele albe”, el care ţinea atât de mult la părerea “lui”. Continuând cu asemenea comportamente, între colegi şi prieteni, el a devenit “o banală părere a lui”. Rând pe rând se văzu părăsit de ei, unul câte unul.
De unde era să ştie prietenii şi colegii lui, că asemenea “personalitate marcantă” va face impresie foarte bună la femei ?
Prin cartierul lui trăia şi o familie de intelectuali, la vreo 35-37 de ani. Soţul inginer de mină, ea profesoară. Pe acest inginer eu personal l-am văzut un om “etalon”, în ceea ce-l priveşte, fiind un “gentleman”, de tipul unui englez. Îi lipsea doar sarcasmul şi infatuarea de “om superior”… Cu alte cuvinte acest om – inginerul de mină – având în plus, faţă de gentileţea britanică, bunăvoinţa şi amabilitatea românului… Cu toate că în societatea minerilor este greu să te păstrezi “om cu vocabular ales”, politicos şi îngrijit în folosirea cuvintelor, inginerul nostru era de neschimbat în maniere. Acest fapt i-a făcut pe mineri, care obişnuiesc să boteze lumea pentru “a doua oară”, să-i zică “fată mare”.