El nu avea asemenea părinţi şi, dacă ar fi fost aşa, ar fi ştiut cum să se ”apere” de aceste impuneri. Nu era cazul. El avea altfel de părinţi. Părinţii lui îi erau ca nişte tovarăşi, care îl ajutau şi-i susţineau activităţile lui. Ceea ce l-a făcut să “tragă” în aceşti ani – în aşa fel că nu a avut nici un fel de probleme nici la bacalaureat şi nici la admitere – se datora unei întâmplări petrecută cu câţiva ani în urmă …
Poate era prin clasa a IX-a… sau a X-a… Nici nu dorea să-şi mai aducă aminte de acele zile, de acele întâmplări care l-au pus în gardă cu multe lucruri deoarece a fost un adevărat cutremur pentru el şi în ce necazuri era să intre.
A fost invitat de o colegă la ziua ei de naştere. Era o colegă cu “veleităţi”… Părinţii ei îi ofereau tot ce-şi dorea, aveau din ce. Ea a cam început să depăşească, “pe ici pe colo”, “activităţile” care fac parte din conduita unei fete de 15-16 ani. Pe scurt, Sandu nimerise în toiul unei petreceri “de marcă”, ce se ţinea în vila părinţilor Mariettei .
Erau prezenţi aproape toţi colegii, dar mai erau şi câţiva “tipi” pe care nu ar fi putut să-i clasifice ca fiind prieteni ai părinţilor… sau ca prieteni ai Mariettei…
Pe el “persoanele” respective nu prea l-au interesat. Era muzică. Era şi cu cine să danseze, erau băuturi… ce mai ? Era tot ce se poate dori la o petrecere. Aşa că, ocupaţii aveau cu toţii până în momentul când unul dintre “tipi” le-a oferit nişte ţigări, nişte ţigări străine. Au servit cu toţii… El, nefiind fumător, nu a vrut să servească, dar tipul a insistat, zicând că aşa ceva n-o să uite niciodată. Să fumeze aceste ţigări chiar dacă nu era fumător!…
În extazul general a aprins şi el o ţigară. După un timp a observat că ceva nu este în ordine… atât în casă, cât şi cu persoana lui. În casă, unii se exaltau, alţii chiar erau “duri”, iar alţii cădeau pe jos şi chiar adormeau !…
El încă se “simţea în putere” şi i-a venit ideea să plece acasă… Aproape fugea. Ce s-a întâmplat acasă cu el ?… asta nu mai ştia…
După ce s-a trezit din beţia de haşiş – că în final s-a dovedit că asta era ţigara care i-a fost oferită – cu atâta largheţe .
Lângă patul lui era un medic, cu faţa trasă, aproape livid, care îl tot pipăia… Prin uşa întredeschisă a dormitorului a zărit-o pe maică-sa, care plângea… Când a venit la el, nu părea să fie plânsă !…
Mama i-a urmărit convalescenţa cu un aer “indiferent”, fără nici o imputare. Ea se purta cu el de parcă ar fi avut o simplă răceală… Niciodată nu i-a reproşat nimic… nimic din câte i-ar fi putut reproşa… Şi ar fi fost destule !…