– N-am uitat, te rog continuă. Te ascult.
– Tu eşti medic, tata este inginer. Fiind numai noi trei, la salariile voastre s-au mai putut face ceva economii, s-a putut ajunge la stadiul de viaţă pe care îl avem şi care este bun, îndestulător. Sunt oameni care lucrează mai greu, sau care au funcţii mai mari, unii inventează ceva, scriu cărţi, sau primesc vreo moştenire, toţi aceştia pot avea un trai mai bun. Maşinuţa se transformă în maşină, apartamentul, în vilă şi aşa pe parcurs, toate se metamorfozează…
Nimeni nu are a le reproşa nimic, ei prin sudoarea frunţii şi a trupului şi-au câştigat dreptul la un trai mai bun. Trăiesc mai bine după rodul muncii ce au depus-o. Muncitorii de pretutindeni, lucrează toată viaţa şi de multe ori nu le ajunge salariul, pentru o viaţă mizeră.
La noi în ţară, sub comunişti nu au fost “afaceri grozave”, ca să dea cineva o aşa zisă “lovitură”, să se poată îmbogăţi. Din salarii nu se fac averi, nici aici şi nici aiurea…( afirmaţie făcută de însuşi Iliescu, care atunci era preşedinte) Nu există o lege pentru “a-i dezmoşteni” sau “a-i alinia” pe acei ce au “dobândit” averi. Pe ei “nu trebuie” să-i jecmănească statul, dar, în limitele a ceea ce se numeşte omenesc, înavuţiţi ar trebui să ştie să-şi ajute măcar un seamăn, întrucât se cunoaşte că: “nimeni nu mănâncă cu două guri” şi “nimeni nu-şi cară averea cu el pe lumea cealaltă”…
– Asta, Sandule, nu cred că se va putea face.
– Ştiam şi eu, dar nu ştiu de ce se întâmplă aşa?
– Problema e simplă. Cine face avere, chiar dacă nu fură, prin natura lui este un egoist. Ori el este egoist tocmai prin faptul că se iubeşte numai pe el… Păi cum să dea el şi la altul? …
– Ştii ce, mamă… nu-mi răspunde încă, lasă-mă să-mi termin “firul” început, să-l desfăşor. Tu caută să-mi dai un singur răspuns la toate problemele ce ţi le voi spune. Este adevărat că mie nu mi-au “căzut“ toate problemele acestea deodată pe cap, s-au adunat zi de zi, şi astăzi mă văd capabil să le derulez.
– Bine… bine, nu o să te mai întrerup.
– Colegul meu de la “generală”, Paul, nu a dat admitere la liceu, s-a înscris la o şcoală profesională. Poate îţi mai aduci aminte şi tu de el. Era mic de statură şi noi îl “mângâiam” spunându-i “buricul pământului”, ceea ce îl înfuria deosebit de tare şi sărea ca un cocoşel la bătaie. Mai avea şi nasul cârn, dar era în aşa fel cârn, de parcă i-ar fi prins cineva vârful nasului cu două degete strângându-l şi ridicându-l în sus.