Lucrul acela a pus punct carierei sale la acea unitate unde, n-o să vă vină a crede, a avut într-adevăr un unchi care avea o funcţie importantă, unchi care s-a purtat cu nepotul său exact ca “Boul cu viţelul” din cunoscuta fabulă. Omul nostru a plecat şi s-a angajat, cum s-ar spune, tot în profil, dar i-au fost testate cunoştinţele nu în domeniul lăcătuşăriei, ci în ce-l de instrumentist la fanfară, întrucât minerul care a cântat înainte la acel instrument a murit şi le trebuia un înlocuitor. Aşa s-a văzut angajat “cu probă de lucru”.
Oamenii din secţia unde a fost repartizat se uitau la el ca la unul căruia i-a ”plecat mintea la plimbare”şi a venit să se angajeze în cianuraţie. În timp ce toţi angajaţii acelei secţii căutau s-o părăsească, să fugă de ea, el…se angaja. Lăcătuşii şi electricienii arătau ca nişte salahori. Cărau zilnic zeci de motoare arse şi montau altele în loc… în apă sau spumă. Principala lor grijă era, ca atunci când le porneau să fie cât mai departe de ele. Dacă puşcau sau aveau scurgeri de curent să nu-i electrocuteze. Toate instalaţiile de scurgere, şanţurile erau colmatate, erau pline de acea spumă şi leşie care ieşea din ele deteriorând instalaţiile electrice, motoarele.
Lucra în mizeria aceea fără nici un orizont, fără nici o plăcere. Într-o bună zi, a întâlnit-o pe EA. De atunci parcă şi culoarea mizeriei era mai puţin neagră. Parcă şi Soarele era curios să-i vadă. Astfel au apărut mai multe zile însorite şi pentru fiul tebecistului, cu toate că nu mai avea lângă el: mamă, fraţi, neamuri, cu toată dragostea de care era el capabil o învăluia pe EA, fata de care s-a îndrăgostit. Şi câte vise şi întâmplări frumoase n-are un cuplu de îndrăgostiţi? Toate, dar absolut toate erau numai pentru Ea. A venit şi încorporarea şi zilele petrecute departe de EA “îl uscau” de dorul ei.
S-a trezit destul de repede pentru a-şi da seama că nici aici, în armată, cu toate că se străduia din răsputeri, cu toate că frecvent era citat la bilanţuri, nimeni nu părea că l-ar fi preţuit cât de cât. Întâmplător a auzit că unui soldat cu tensiune arterială mare, i-au dat drumul acasă. Fiul tebecistului gândea atunci că el n-ar fi plecat acasă fără Livret militar. Să fie iar încorporat şi să mai trăiască din nou acele “prime zile” de armată, de umilinţe nenumărate, de neîmpliniri, de restricţii. Niciodată!
Apoi a venit un procuror militar şi le-a citit Codul Justiţiei Militare, unde, printre altele, se spune că: “Insulta superiorului din priviri se pedepseşte cu închisoarea de la un an la cinci ani !…”