Se scoteau zilnic, imediat ce se putea face ceva din ei. Fasolea se punea pe lângă gard. Deh … nu era prea mare “moşia”, dacă doi copii o puteau “răsturna” într-o singură zi cu cazmalele.
Că nevastă-sa era apreciată de consăteni şi de colegii de serviciu, bărbatului îi dădea o stare de gelozie. Oare ce însemna să fii “apreciată”, se gândea el ? Oamenii aceştia la ce se gândeau atunci când vorbeau despre nevastă-sa ? Oare… nu cumva… ea îl înşeală ? Oare nu-şi bate joc de onoarea lui ?… Când aştepţi, zi de zi, opt ore – poate mai mult – să-ţi vină nevasta acasă, gândurile te pot înnebuni… aşa că, nu de puţine ori, accesele de gelozie luau forme din cele mai ciudate. De la muţenie şi refuzul mâncării… la bătăi, unde el care la un drum până la arena de fotbal trebuia să se oprească pentru a putea sufla de 5-6 ori – acum reuşea, cu o botă sau o coadă de mătură, să-şi bată nevasta, după care obosit fiind… veneau accesele de tuse…
Adeseori am văzut-o pe această femeie plângând, dar mi se părea că nu durerea ei o plânge, ci îşi plângea durerea sufletească, îşi plângea soarta. Tocmai pe capul ei a căzut această năpastă şi ea singură nu poate face mai mult pentru bărbatul ei, pentru casa ei… Bărbat care uneori o nedreptăţea. Si ea îşi nedreptăţea într-un fel copiii, deoarece supa grasă era servită doar pentru soţul ei, care avea nevoie de o hrană mai consistentă, iar copiii mâncau ceea ce mai apucau. Să faci zi de zi pentru toţi aceeaşi mâncare, supă de găină, ar fi costat o avere, cel puţin, şi nu putea face mai mult pentru el, pentru ei. Aşa că… a apărut marmelada… la şcoală… la lucru – aceeaşi marmeladă – ce va primi şi alte denumiri, cum ar fi: “şunca tineretului”, ”slănina UTC-istului” sau alte savuroase denumiri.
Se ştie că T.B.C.-ul se poate primi şi din foame şi ea, femeia T.B.C.-istului, ştia asta. Poate că acest lucru exprima plânsul ei, plâns al unei femei chinuite de boala altcuiva, de traiul mizer, de copiii care i se ofileau şi se gândea cu groază ce să mai facă ca să nu i se îmbolnăvească şi ei de aceeaşi boală, boală de nevindecat… T.B.C.
Acum, soţul ei a venit acasă de la sanatoriul Toria. O parte din plămân i-a fost scos, i-a mai rămas un sfert… în locul unde l-au operat, i-au fost luate şi două coaste… Unde lipseau aceste coaste, pielea era băgată mai înăuntru… dacă-ţi venea ideea să-l strângi în braţe, fără să-ţi aduci aminte de asta… îl puteai sparge…
Şi după fiecare ceartă, copiii ”zburau” de acasă. Pe urmă venea împăcarea, care, de cele mai multe ori, se solda cu o nouă sarcină… cu un alt copil…