Îmi reiau din nou derularea întâmplărilor. Maistrul nostru, de câte ori trecea pe lângă noi trei – Hossu, Mărgineanu, Bob – se uita la noi şi parcă nu era mulţumit de ceva.
La ora mesei – dejunului – a venit din nou la noi, am mai discutat de una de alta, până când Mărgineanu scăpă vorba “din el” că el este “şeful brigăzii”.
– Mărginene, tu ştii cine-i azi şeful brigăzii ?
– Nu.
– Pentru mine şi pentru voi toţi, e Bob. El are cele mai mari realizări.
– Dar cum ? Doar am fost ales !
– Pentru mine şeful brigăzii este acel om care conduce brigada. Dacă-i la muncă, e cel mai bun muncitor, dacă-i la dans, e cel mai bun dansator. Tu nu eşti nici pe la mijloc şi dacă-i merge tot aşa o să-i rog pe colegii tăi să-şi aleagă alt şef de brigadă …
Din acea zi Mărgineanu a săpat 15 metri cubi de şanţ pe zi şi niciodată nu a mai fost “sub” normă. Cu alte cuvinte, şi-a intrat în funcţie cu “toate drepturile“.
La staţiile de amplificare se mai dădeau ştiri şi de la alte şantiere. Într-o dimineaţă am auzit despre colegul nostru Mogoş Dorel că bătuse toate recordurile pe şantierul lui, făcând 45 de curse pe zi. Era ceva să “freci” acel dig, de atâtea ori într-o singură zi …
Mi-am adus aminte că noi am fost singura brigada care nu am început de la zero, ci cu 26.000 lei. Era ceva. Era contribuţia lui Dorel la veniturile clasei.
Cei ce veneau din alte părţi (delegaţi, conducători, activişti) ne-au spus că o mare animaţie este în locurile unde mai sunt Ş.N.T.-uri, cu brigăzi din judeţul nostru. Aproape toţi, la “ora de poveşti”, cum am numit noi ştirile din şantiere, sunt prezenţi şi ascultă. Aşa aveam impresia că ne sfătuim unii cu alţii, că ne transmitem bucuria şi plăcerea de a fi alături de ei, de-ai susţine efectiv. Uneori trimiteam şi mesaje de încurajare. Ne plăcea să fim alături, umăr la umăr, şi la bine şi la rău, cu toţi cei ca noi.

* * *

Pe Dorel tot mai mult îl rodea ceva. Trecuseră trei luni de când era pe şantier, aproape două de când n-a mai văzut-o pe Maia, iar pe colegii lui şi de mai multă vreme. Iar acel “ceva” nu prea putea să-l destăinuiască lui Nicu, cu care era prieten, erau colegi la toate, dar nu a simţit nevoia să i se “deşarte”.
A crezut el la început că fata aceia era Maia. Şi-a dat seama că într-adevăr era Dorina Ciornea. A aflat el, fără să-i spună ea. Maia avea o aluniţă. A observat aceasta când i-a mângâiat părul. Dorina n-o avea.