– Discutam şi calculam totul cu elevii. Toate calculele le făceam împreună şi ce era de respectat, lucrul, mergea conform graficului.
Noi eram brigada “Maramureş”, dar eram şi “minerii” şi asta obliga la mai puţine laude şi la mai mult lucru. Dar îl cunoşteam pe fiecare elev, cu toate acestea de două ori până acum, în cele 20 de zile trecute, destinul ne-a pus piciorul în faţă… Era vorba de ultimul tronson săpat, la urcarea dealului, care avea înclinarea apropiată de verticală şi săparea lui ne-a luat foarte mult timp şi muncă. Al doilea tronson, şi poate cel mai greu, a fost tronsonul care era din cărămidă întrepătrunsă. Fiecare târnăcop zdruncina elevul ca un vibrator. Trei zile ne-a trebuit ca să “cioplim” bucată cu bucată aceste cărămizi, ca să realizăm norma unei singure zile. Cu toate acestea, azi scăpam de acest sector deosebit de greu şi ne-ar fi venit şi nouă rândul la un teren mai afânat, urma o porţiune cu nisip chiar. Poate ne-am fi revenit şi noi fizic şi am fi fost din nou în fruntea brigăzii. Cu toate astea, maistrul de la construcţii a luat “porţie dublă” chiar în această fâşie de teren aluvionar, deosebit de uşor de săpat. Practic, pământul îl luau pe lopată şi-l aruncau, nu trebuia săpat. Dar nu a fost să fie aşa şi pentru noi. Cealaltă porţiune la care urma să ne înscriem noi era deja de natură sedimentară. Era un drum pietruit pur şi simplu.
Se pare că ceva nu era în regulă. Până acum nimeni din brigadă nu a îndrăznit să ia o “porţie dublă” peste rând, numai în ordinea în care venea rândul fiecăruia. Aceşti elevi erau buni, dar nu atât de buni ca şi “minerii “ mei. Cu această ocazie am pierdut în cadrul brigăzii locul I. Pentru prima dată de când lucram aici la Vârţ eram pe locul II, asta având un efect demoralizator.
După mutarea pe cealaltă porţiune am trecut la inspectarea locurilor de muncă, nu la verificarea dimensiunii şanţului, care eram sigur că era corespunzătoare, ci pentru cu totul altceva. De 14 zile aici erau 32 grade până la 34 de grade C. Azi, tinerii mei colegi parcă erau mai îmbujoraţi ca de obicei. Dar poftim, nu-ţi vine să crezi, uite colo corpurile delicte, două sticle de Bitter. Deci ceea ce era incredibil de admis s-a săvârşit… La masa de seară i-am informat şi pe ceilalţi colegi. A rămas că e prima şi ultima greşeală a comandantului tehnic, care nu sesizase faptul că elevii lui au băut.