Noi scoteam câte 8-10.000 lopeţi pe zi – ne mai ţinând cont de folosirea târnăcopului, a sapei sau a cazmalei – iar brăilenii, care lucrau la curăţatul benzii, “au ieşit” cu 84lei/zi la circa 3-5.000 de lopeţi pe zi, şi asta fără să le şi sape şi totuşi nouă ni se explica cât de puţine realizări avem.
În dreptul lucrării noastre era şi sfârşitul drumului parcurs cu ARO. Am coborât cu toţii. O primă luare de poziţie …
– Tovarăşe pontator, în cartea dumneavoastră figurează unghiul, înclinarea sub care s-a săpat aici ?
– Nu. Mie mi-e dată numai lungimea şanţului. Exact nu am ştiut pe unde treceţi, aşa că nu puteam să improvizez.
– Poate dacă ne-aţi mai fi căutat mai des … poate …
– Acum văd … văd domnule… e clar … m-am uitat …
– Se observă şi zonele defrişate ?
– Da… da….şi începuse deja să facă calculele lui. Dumneavoastră la ce realizări aţi ajuns ? întreba el pe şeful nostru.
– Aţi calculat şi cele două zile în care nu s-a lucrat din lipsă de scule şi ni le-a trecut tov. director la regie ?
– Acum …. acum… spuneţi-mi cât aţi spus că v-a ieşit vouă ?
– Nouă ne-a ieşit 66 de lei /zi.
– Ştiţi, poate pe undeva s-a greşit, dar mie mi-a ieşit numai 65 de lei şi 40 de bani pe zi …
– Tot ce se poate, dar noi am socotit de mai multe ori şi suntem şi noi mai mulţi. Aşa că…
Am coborât. Nu s-a mai discutat nimic pe tema banilor. A doua zi s-au reafişat rezultatele înregistrate: locul I Brăila cu 84 lei/zi; locul II noi cu 66 lei/zi.
Mult timp m-am gândit la această problemă, să lucrezi pe rupte şi ei îţi înmânează un câştig în bătaie de joc… Ce ne-am fi făcut dacă aveam alţi coordonatori? Ce ne-am fi făcut dacă ei nu se pricepeau la normarea acestor tipuri de lucrări ? După atâta muncă ne râdeau şi copii de aşa realizări. De atunci parcă altfel îi priveam şi pe “responsabilii noştri tehnici “. De fapt, ei erau maiştrii noştri de fiecare zi.
Şi să nu uit, în decada a doua Brăila a avut 72 lei/zi, iar noi 76. Ce ziceţi ? Cu toţii am mai învăţat câte ceva, nu ?
După părerea mea aş fi zis că şantierul mergea bine, cu toate că simţeam în aer plutind ceva ce îmi scăpa. Şi asta, cine-l cunoştea pe maistrul nostru îi observa acea stare de frământare lăuntrică proprie lui (nările parcă i se ridicau în “sus”). Dar să vedem ce părere avea dânsul.