Am plecat şi eu cu maiştrii noştri şi am ajuns la birouri. Din om în om am ajuns să-l găsim pe “scumpul” nostru pontator.
– Bună ziua! Suntem brigada care în această perioadă a lucrat la canalul de aducţiune a apei. Am venit să vedem cum aţi reuşit să ne “scoateţi” cu fabuloasa suma de 11 lei pe zi ?!
– Bine. Foarte bine. Cât şanţ aveţi realizat ? 100 de metri asta face în metri cubi… da… da… şi asta împărţit la o sută… exact 11 lei pe zi şi el, harnic fiind, ne şi calculează în faţa noastră aceste lucruri, fără nici un tupeu.
– Pot să vă întreb ceva ? intervine maistrul nostru.
– Da … desigur …
– Vă rog frumos să-mi arătaţi unde scrie cât costă excavatul – ca să nu zic săpatul – unui metru cub de pământ ?
– Uite aici ! Am cartea… sigur… fără carte nu se poate… nu… uite cartea! Fiţi atenţi, în pământul Olteniei, cel mai bine plătit pământ de “şutăr”, aşa cum zic ai noştri, este de 17 lei/metru cub.
– Domnule ! să stabilim un lucru ! Târgu Jiu este capitala de judeţ a Olteniei sau a Gorjului ?
– Păi … a Gorjului.
– Şi nu s-ar putea să ne arătaţi şi nouă cartea unde scrie normarea săpării pământului Gorjului ?
– Păi … ştiţi, cartea asta este de la cealaltă împărţire administrativă a ţării.
– Voi o să ne plătiţi corect numai atunci când se va face o nouă împărţire teritorială, ca să vă fie bună cartea ?!
– Păi …
– La revedere !
Am ieşit cu toţii şi am rugat pe directorul general al Centralei Cărbunelui să ne primească. Generalul a fost deosebit de înţelegător şi conciliant. Ne-a promis că ne dă cel mai bun normator să ne normeze pe loc toată lucrarea. Între timp a apărut un ARO şi în el, să vezi şi să nu crezi, pontatorul nostru. Am mulţumit generalului şi ne-am dus la “omul nostru”.
Pe drum, din vorbă-n vorbă a reieşit că el, normatorul “fiind reţinut de unele lucrări”, ne-a normat pe hârtie, hârtii ce le primea şi el de la alţii şi că acum se vor lămuri toate, deşi el nu credea că se va putea face mai mult decât i-a ieşit lui pe hârtie, în birou …
Mă tot uitam la maistrul nostru, care cu greu îşi stăpânea mâinile să nu şi le arunce pe acest “îngeraş de birou”, care cu seninătate ne “lămurea” cât de puţin am lucrat noi şi fără nici o jenă ne explica cât de puturoşi suntem.