Acum pentru el totul era clar şi limpede. Rămânea să vadă cine-şi mai băga capul în aşa fel de dragoste…
A basculat stabilopozii şi s-a întors după alţii. Macaragiul Iosif i-a aşezat ca “pe ouă” să nu-i “jeneze” cu macaraua lui şi Dorel a plecat din nou la buza digului.
În drum spre locul de basculare, era o baracă, ceva birouri. Din baracă iese o fată şi de nu se rezema de “Raba lui” ar fi căzut jos. Această fată, fata de la bonuri, muncitoarea, era leit Maia.
– Vă este rău ?
– Da de unde …
– Nu arătaţi prea bine! De fapt, opt curse până la această oră e o activitate! Ar trebui să vă mai gândiţi şi la dumneavoastră!
Pe Dorel îl treceau toate apele. Uite domnule cum face pe nebuna cu mine! Ce, parcă eu nu văd că e ea ? Până acum nu a fost “văzută” pe şantier, ar fi aflat şi el… Deci este ea, e Maia !
– Maia, ce frumoasă eşti !
– Da, azi marea e frumoasă !
– Nu vă supăraţi dacă vă întreb cum vă cheamă ?
– Nu. Mă cheamă Dorina, Dorina Ciornea.
– Vă mulţumesc !
S-a urcat la volan şi a plecat, lăsând un nor de praf în urma lui…. Dorina, Dorina Oare îşi bătea joc de el ? “Dorina, Dorina Ciornea, Ciornea… Dorina !? “

***

Nu totdeauna, cadrele angajate pe şantier erau şi cei mai corecţi oameni. Aşa se face că cele mai grele 10 zile din viaţă le-am petrecut fără nici un personal tehnic de urmărire a lucrărilor de către beneficiari. Ori, raportul se dădea decadal. Brigada noastră putea arăta oricând şi oricui ce a făcut până acum. Imediat după pornirea şantierului, toate oficialităţile care se abăteau la şantier ne făceau şi nouă câte o vizită, în primul rând maramureşenilor, fiindcă aici era ceva de văzut.
Cu toţii ne felicitau. Dealul nostru rămăsese cu mult în urmă, cu teama începutului cu tot. Iar acum, la realizări… eram sigur că nu ghiciţi, ei bine, noi eram pe ultimul loc, cu valoarea zilei muncă de 11 lei… Acest lucru ne-a intrigat tare… cum se putea face o asemenea mârşăvie ?
Comandanţii noştri au plecat în “recunoaştere” la “tovarăşul” care ne-a pontat această “colosală” realizare. Unii dintre colegi plângeau. Dar nici ei nu prea ştiau de ce plâng. Îi dureau palmele, trupul sau palma primită cu necinstea din spatele ei, erau total doborâţi şi această stare era neaşteptat de descurajatoare.