Două zile de acomodare cu “peisajul”, care numai aici în tabără era umbros, plăcut. Predominau praful şi cenuşa termocentralei din zonă. Pe o distanţă de 30-40 de kilometri se găsea cenuşa de la centrala Rogojelu (“vaca”, au denumit-o brigadierii, deoarece la oprirea unui rotor al unei turbine, purjau aburul sub presiune. Această decomprimare a aburului se transforma într-un sunet similar cu răgetul vacii şi se auzea pe zeci de km).
În locul numit Vârţ (unde localnicii susţineau că ar fi existat cândva un conac) era cel mai frumos peisaj. Tabăra întregea acest lucru, dându-ne un tonus în activitatea noastră.
Dacă nu ar fi fost reţeaua de plopi bătrâni, ar fi fost insuportabil de stat în corturi din cauza căldurii.
Astfel, acest peisaj, mai de “acasă”, ne-a uşurat mult în refacerea noastră zilnică.
Aveam un şef de brigadă, un activist U.T.C. (dublat de Mărgineanu), care era comandantul brigăzii, cinci maiştri, fiecare cu “oastea” lui, care era cuprinsă între 20-30 elevi. Din elevii clasei noastre au rămas 26. În cele două zile aproape că ne-am cunoscut cu toţii. Brigada avea 105 elevi de la patru licee din localitate şi unul din judeţ.
Ai noştri erau “electro”, dar îşi ziceau “mineri”, ca să se difere de cei de la “construcţiile de maşini”, “construcţiile civile” şi alte licee care aveau şi ele profilul “electro “.
Comandantul taberei – Lupu – ne-a expus pe scurt (care totuşi a durat o oră) cam care-i situaţia, misiunea noastră acolo, după care ne-a prezentat lucrările ce urmau să fie executate şi parametrii lor.
Specialiştii taberei, maiştrii, îşi “trăgeau” lucrările unul de la altul. Erau scene ce se petreceau cam în felul următor: Eu am pus primul mâna pe ea, e a mea! Sau: Ba e a mea, că eu am fost acolo şi am şi văzut-o! şi uite aşa s-a creat o atmosferă de bâlci infantil.
În brigada noastră situaţia era în contrast cu a celorlalte brigăzi. Ba mai mult, într-o atmosferă de ordine, maistrul nostru comandă: ”la dreapta” şi “înainte marş” şi am făcut o deplasare de vreo două sute de metri ”departe de lumea dezlănţuită”. În formaţia în care ne găseam, un comandant ne-a dat relaţii despre scopul venirii în această tabără, cam ce trebuie să realizăm, ca să nu avem de plătit în final cheltuielile (cum au mai păţit şi alţii); era vorba de cantitatea de muncă ce urma s-o depunem zilnic; valoarea muncii trebuia să acopere cheltuielile, costurile ocazionate de subzistenţa noastră acolo. Dânşii, care au studiat toate lucrările existente pentru membrii celor 13 brigăzi de muncă, ni le-au enumerat pe toate, expunându-ne atât avantajele, cât şi dezavantajele fiecărei lucrări în parte, şi din care ne-am putea scoate şi “consumurile”.