– Domnule, ai început aşa de frumos şi acum îmi laşi un gust amar în gură. Şi vrei să mai ştii ceva?! Cu puţine schimbări, şi eu am dorit să-ţi fac aceste destăinuiri. Să-ţi spun că te iubesc! Mie îmi era şi mai greu, că fetele nu obişnuiesc să facă declaraţii de dragoste, dar şi eu am dorit să-ţi spun asta!
– Îmi dai voie să-ţi sărut mâna ?
– ?!
– Îţi mulţumesc din tot sufletul şi îţi spun a d i o !
– Dorel ! … Dorel ! … Dorel !…

***

Maia se întoarse acasă. A plănuit ea cândva că trebuie să-i pună o întrebare lui Dorel şi el să-i dea un răspuns. Acum le avea pe toate sincere şi sigure. Într-un anumit moment ea a simţit că situaţia o depăşeşte. Apoi toate au fost normale. “Că m-a prins el de braţe”, nu mi-a plăcut. Dar dacă începea cu o scuză, nici nu mă mai uitam la el. E bine să se ştie că, indiferent de preţul sau mărimea faptelor, noi femeile – oare nu mă exprim prea devreme ? – de la bărbaţi dorim ceva ”bărbătesc”. Şi felul lui de a se purta cu mine, când aproape un an “nu m-a văzut“, mi-a umplut sufletul de fericire. S-a purtat aşa cum cred eu că se poartă un bărbat adevărat, care ştie ce vrea şi nu confundă bărbăţia cu vulgaritatea. Şi de ce să nu spun, mi-a fost teamă pentru el, să nu fie şi el unul de ”ăla” pe care nu l-aş mai fi putut suferi niciodată. Câtă stăpânire de sine, să te strângă la piept pentru prima oară. Multe se pot spune, ştiind că acesta a fost scopul şi nu etapa.
Să zic aşa, am mai “vorbit” – pentru că acesta e termenul uzual – şi cu alţi băieţi, dar în braţele lui, în prezenţa sa şi a vorbelor sale, m-am simţit în deplină siguranţă. Să fiu sinceră, puţin mi-e cam necaz pe mine, parcă m-a luat ca pe o fetişcană. Eu acolo nu aveam nici un rol. Cu toate acestea mi-a plăcut de el. Poate o să fiu întrebată, de ce… ?
Un trimestru, apoi încă unul, noi nu am schimbat “priviri”, mă ignora complet. De vorbit nici nu se mai pune problema. Iar acum când ne-am întâlnit, parcă ne cunoşteam din copilărie. Ce-ţi pot da cinci minute ?! Cât de mult … Ce nestemate are viaţa …
Chestia cu “adio”… Eu nu cred că el are asemenea gânduri şi suflet s-o facă. Aici este ceva “reticenţă” bărbătească, un orgoliu al lui…