Se mai întâmplă şi din acestea după cum se observă şi sunt bine primite. De fapt, în ultima perioadă, întreg CLBUL freamătă fără oprire. Este vorba că lunar avem evenimente remarcabile în domeniul pe care noi l-am îndrăgit, al epigramei. Aşa cum am mai arătat şi cu alte prilejuri, în afară de faptul că ne facem serios treaba cenaclieră, am reuşit să-i convingem şi pe alţii că “SPINUL” este un CLUB care trebuie respectat după roadele muncii sale şi dacă se munceşte, după cartea “Săgeţile ritmate” carte a clubului nostru, a urmat: Şiman cu “Descântec de ..răspăr” şi mai nou Domnul Filip cu “Filipicele” sale. Apoi a apărut revista “Spinul”, revistră de cenaclu care a avut un ecou mai puternic decât cele mai optimiste gânduri pe care le-am avut fiecare dintre noi. Era aproape firesc ca să ne resfeţe şi televiziunile locale şi prima care ne-a făcut un colaj de o oră a fost AXA TV, televiziune la care Domnul Micle cunoştea o parte din angajaţi şi a considerat că aşa ar fi bine să ieşim pe post. Şi uite aşa ne-am dat în spectacol timp de-o oră. Materialul urmează a fi transmis pe post. Atât ar mai fi de adăugat că simularea examenelor de bacalaureat, a blocat pe trei colegi în această acţiune. Au fost prezenţi la cenaclu şi în emisiunea AXA TV următorii: Bodnar Mihai, Andreea Nagy, Şiman Ioan, Micle Mircea, Bud Nistor, Filip Romulus, Viorica Găinariu şi Toma G: Rocneanu. A fost o şedinţă frumoasă, cu frumoase realizări, cu o discreţie specifică “actorilor” din club şi această peliculă v-a sta la baza realizărilor noastre având material original care depăşeşte conţinutul a două reviste. Cu alte cuvinte o nouă reuşită a Clubului “Spinul” din Baia Mare.
Acum trecem la altele. Ca să spun aşa, prima întâlnire de “afaceri” cu Domnul Şiman, am avut-o în 1996 cu prilejul “Zilelor Editurii Gutinul” la Sighetu Marmaţiei. Pe umerii dânsului apăsa volumul de versuri PRIN ANOTIMPURI care începe cu o frumoasă CONFESIUNE, eu am scos LĂCĂTUŞĂRIA şi DESTINE CONJUGATE. De atunci, tacit, dar parcă în cunoştinţă de cauză, ne luptam fiecare cu fiecare din noi, pentru a scoate din harul lui o altă carte, evident că fiecare pe specificului său. Concurenţa nu se realiza în acelaşi domeniu. Ne înscriam, cu scrisul, în plane paralele, dar totuşi concurenţiale la setea de muncă, la randament, la menţinerea tonusului la scris la cote cât mai înalte, la care se putea practica. Un timp frecventam împreună Cenaclul scriitorilor din Baia Mare, apoi ca şi Mircea Marian, ca şi alţii, Ion venea mai rar, cu toate că a văzut că o lansare de carte nu se poate face în familie şi prieteni, că sunt buni, sau altfel, în această branşă, tot acolo-i afli. Apoi când Mihai Bodnar a deschis Cenaclul Epigramiştilot la Baia Sprie, m-a rugat să-l însoţesc şi eu. M-am dus cu el deoarece îmi plăcea prezenţa lui. Nu te agasa cu discuţiile. Nu acapara discuţiile. Nu discuta ca să se audă. Discutam puţin, la obiect şi ne respectam, aşa cum ne respectăm şi astăzi, gândurile şi judecăţile fiecăruia, nehazardându-ne în bârfe sau judecăţi pripite, cunoscând că tagma aceasta, meseria aceasta de-a scrie, este una de invidie şi chiar ură, ce nu de puţine ori se revarsă în câte-o cronică a cărţii respective, vorba vine, a celui care a scris-o. S-a ajuns până acolo că pentru a ne sparge prietenia, acel care avea câteva cărţi de versuri scrise, să invoce că-mi scade prestigiul cărţii dacă punpersoane “neconsacrate” pe coperta IV. Şi eu făcusem lucrul acesta deja. M-a supărat acest lucru, dar mi-am dat seama că, intriganţii comit o eroare, deoarece, ceea ce eu scriam, nu mai scria nimeni. Deci era clar că dacă cineva-şi exprimă o părere despre cărţile mele, nu poate fi altfel decât la obiect, deoarece sânt puţini oameni care s-au sărutat cu moartea în mină. Totuşi nu am mai scris citate sau ziceri pe coperta IV. M-am apucat în cărţile mele să-mi fac “comiltoni” vorba Domnului Mihai, pe toţi prietenii mei. Aşa am scris despre fiecare membru al cenaclului, despre oamenii pe care-i cunosc şi unele fapte care ne-au înlănţuit zilele, încheind cu o cronică a unei cărţi de versuri scrisă de Domnul Şiman, cronică ce a fost tipărită în “INFORMAŢIA”, apoi am inclus-o în cartea “CART LA POARTA TRISTEŢII”, care este o componentă a volumului IV din MINERII ARDEALULUI. Am învăţat de la Şiman că nu poţi trăi singur şi fiecare are un confident al propriei lui scriituri. Am parcurs cei 12 ani de prietenie cu îndoielile pe care le-a avut fiecare, cu temerile lui, dar n-aş spune că satisfacţiile n-au fost la fel de mari, uneori ca şi nesiguranţele noastre. Când veneam din Baia Sprie de la cenaclul lui Bodnar, atunci a adus vorba Domnul Şiman despre acest Club al epigramiştilor. Nu numai că nu eram interesat fiind foarte preocupat de ceea ce atunci făceam, de fapt eram în complectarea colecţiei mele de sponsori, persoane deosebit de greu ai scoate la lumină şi care-ţi macină, dacă nu tot timpul şi inspiraţia, dar umilinţa şi starea de cerşetor ţi-o prezintă de câteori pot. Aveam impresia că domniile lor, erau convinşi că acesta era actul cultural, adică de câte ori te puteau umili, uneori între patru ochi, alteori făceau cam aşa cum face şi Gigi Becali când vorbeşte de banii lui. Asta ne rupea dintre ale noastre, dar cu toate acestea n-am rupt niciodată relaţia cu prof. Ioan Şiman şi nici n-am încercat să conducem o ceartă. Seninătatea şi încrederea ce o emana din el Şiman, aducea linişte şi în sufletele mai zbuciumate. Şi această tărie şi dorinţă a Domniei sale a fost atât de mare încât şi domniile voastre aparţineţi acestui crez al domniei sale. Din anul 2000 ne întâlnim mai frecvent şi am petrecut împreună mai mult de 400 de ore, timp în care am înţeles că omul la ori ce vârstă are idealuri dar şi percepte şi că de fapt nimeni nu şi-a terminat niciodată treaba întreagă propusă, dar este minunat să trăieşti într-un cadru intelectual de creaţie decât să bârfeşti viaţa politică: activitatea la care ne-am autobligat, evident cu concursul lui Şiman, ne
permite o detaşare faţă de tarele lumii, ne oferă o viaţă onestă şi corectă şi nu permite lâncezirea cerebelului. Acestui om care ne-a oferit cele câte am înşirat, eu atâta îi doresc viaţă: lungă şi continuitate! Să se bucure de sănătate, să-şi poată împlini cele dorite, cu toate că acum patru, cinci ani, nici nu visam să avem poziţiile pe care le-am obţinut până astăzi şi pe care sperăm să le menţinem.
Sănătate Domnului Şiman şi “La mulţi ani !!!”