Puteau s-o facă şi alţii, poate chiar mai bine. S-a dorit ca eu să fiu cel “de serviciu” deoarece foloseam ambalajul cel mai potrivit pentru prezentarea unor lucruri…mai greu de văzut de alţii. Aşa că m-am văzut omul care poate scrie ceea ce de regulă se numeşte:”verbal” şi care dacă n-am fi fost şi comunişti de la care am preluat şi dus mai departe “procesul lor verbal” scris de un tovarăş, am fi observat că se puteau nota lucrările unor “şedinţe” şi prin “adnotări la şedinţa..” sau “note scrise” cu desfăşurarea cursului şedinţei respective, ori termenul devenit juridic în ultimul timp:”stenografierea şedinţei”. Şi nu se termină aici bogatul vocabular al limbii române. Dar în virtutea inerţiei…am rămas tot acei care am fost. M-a uimit şi impresionat tenacitatea şi acribia cu care a luptat Domnul Şiman pentru înfiinţarea acestui Club epigramistic “SPINUL”. Club care prin excelenţă se vrea epigramistic şi nu umoristic şi spun acest lucru nu pentru că ar fi un defect, dar realizarea epigramelor cere multă muncă, sunt agreate în număr mic, dar inacceptabile în a se impune într-un gen literar foarte vast, dar destul de sărac în acest genul comic. Numai această specie literară, care ori cât ar fi de plăcută, pentru unii, nu umple setea de umor a întregii populaţii. Se cunoaşte de către ori cine, că de multe ori un epigramist a fost indentificat uneori după o singură epigramă luată din toată creaţia sa. În acest context cred că este meritoriu pentru cine observă, că sunt epigrame de fiecare zi, ca şi hrana de altfel, dar tot ca şi hrana, uneori este mai îmbelşugată, alteori mai modestă. In acest caz se pare că “producţia de epigrame” a noastră, este în suferinţă dacă ne gândim la genul literar din care face parte.
Ca să nu jignesc pe cineva o să-mi cer scuze, eu primul, deoarece nu am căutat să aprofundez acest gen literar, să insist cât de cât, dar acest lucru nu a fost numai o scăpare a mea, nici alţii nu-şi văd viitorul “fabricând” epigrame. Este ca o plafonare, o abordare lăturalnică a genului. Scuzele pe care mi le cer se datorează faptului că nu mi-am propus încă să aprofundez, să mă implic mai mult, în scrierea epigramelor. Cu toate acestea, chiar dacă mi s-a spus, că unele
dintre ele nu aveau nici-o hibă, după cum mi-a spus chiar şi domnul Şiman, au rămas cvasi necunoscute, sau cum spunea domnul Micle despre “reacţia” colegilor de club în momentul în care citim epigrame: “Spuneţi şi voi ceva, faceţi măcar o grimasă să avertizaţi cumva omul despre ceea ce a citit, despre împresia pe care v-a făcut-o” M-a uimit această lipsă de interes, deoarece aşa am fost obişnuiţi că Domnul Şiman îşi va da cu părerea, le v-a finisa sau măcar ne va spune că:”Mai este de lucrat pe ele”, deoarece la începuturi nici nu concepea să nu le finiseze dânsul, iar acum şi-a abandonat brusc meteahna. Probabil că şi dânsului îi lipsea timpul necesar. Apoi tot dânsul, n-a mai prezentat interesul ştiut pentru producţia celorlalţi membrii ai Clubului, şi aşa se face că sânt, numai eu, cu mai mult de o sută de epigrame “în lucru”. Sincer să fiu eu m-am bazat mult pe aportul ce ni la dat Domnul Şiman în mustirea acestor epigrame şi credeam că conlucrarea va fi pentru o lungă perioadă de timp şi acum mă văd abandonat de dânsul. De ce îmi cer scuze, pentru că v-am încurcat şi pe Domniile voastre şi pe mine, deoarece în acest interval de timp, în care am participat la acest Club, “Spinul”, o bună parte din timp l-am folosit, ca să spunem aşa, pentru alte activităţi care pe mine mă dureau mai mult. Aici trebuie să luaţi în considerare că în această perioadă am scris şi tipărit opt cărţi de beletristică şi trei de tehnică din care două au fost premiate – 1640 pagini- Ca să pot tipări volumele acestea, era necesar a
afla sponsori pentru materializarea aceastei activităţi. Conform noilor ordine din învăţământ, am fost obligat să-mi “pregătesc” şi aşa numitul portofoliu, care cumulează peste 300 de pagini. Această rememorare a lucrărilor efectuate în cei peste 40 de ani de muncă, invenţii, inovaţii, documente şcolare, concursuri pe meserii, sesiuni de referate şi alte activităţi, care acum însumate mi-au atribuit de două ori consecutiv ”gradaţia de merit” şi dosarul meu a fost clasificat la 75 de puncte, în vederea obţinerii “Diplomei Gheorghe Lazăr” cl I. Am scris aproape 30 de “cronici” la şedinţele clubului “Spinul”. Mi-am încercat forţele la concursul “profesorul anului” unde m-am clasificat între primele 24 de cadre didactice din ţară. În afară de slujbă, examene, două cursuri de perfecţionare, întreţinerea atelierului…din buzunarul propriu, în ceace priveşte lumina, căldura şi materialele strict necesare instruirii practice, am devenit ”independent”. Realizând acest lucru, şcoala noastră a primit dreptul de-a fi numit “Centru de examinare a elevilor claselor a X SAM profil electric”. La acestea s-au mai adunat unele corespondenţe cu personalităţi marcante, miniştrii învăţământului(se schimbau prea des), al comerţului şi industriei, cu Preşedinţia României etc. audienţe la directorii generali ai Remin-ului, Electrosistem, Muzeu, Inspectorate, două inspecţii de fiecare dată după ce trimete-am scrisori “sus”. Inspecţiile s-au materializat inclusiv la orele de dirigenţie, inspecţii făcute de către un psiholog, persoană care nici n-a catadicsit măcar să-mi dea “procesul verbal” de inspecţie. Dacă ne gândim la timpul necesar pentru desfăşurarea acestor activităţi, cred că fizic, un om nu putea face mai multe, în acest scurt interval, ţinând cont că mai sunt şi problemele casei. De aceea aş fi fost bucuros dacă “umărul domnului Şiman “m-ar mai fi susţinut puţin în realizarea epigramelor, concret să mă mai inspecteze încă în acest an, că apoi vom concura unul cu altul, că văd eu că de aşa ceva se teme. Tot ce am realizat în această perioadă, toate aceste lucrări, preocupări şi activităţi, s-au desfăşurat în ritm alert. Pentru realizarea unei epigrame în schimb, este nevoie de linişte, de răbdare şi inspiraţie. Când stai în pioneze la seviciu nu îţi mai arde de nimic. Se pare că liniştea nu se vinde nicăieri…