După ce am făcut de câteva ori turul bibliotecii, fiecare dintre acei care au dorit să fie prezenţi la cenaclu, cu toate că am sosit mai devreme, au avut surpriza să constatăm că Sala Cenaclului au ocupat-o alţii. De fapt era o redirecţionare a cursanţilor acelui fel de curs, redirecţionare ocazionată de sărbătorirea “Zilei bibliotecarului”. Criza de spaţiu era reclamată deoarece biblioteca era închisă. În acest caz, aş fi început acest pasaj al întâlnirilor noastre cu atât de obişnuitul şi ardelenescul -“NO”, numai că deschizând dicţionarul, acesta spune foarte clar că “NO” nu are nimic ardelenesc el fiind denumirea teatrului popular japonez care se joacă în travesti. Dacă n-am putut folosi atât de preţiosul “NO” că şi la acesta s-au întins japonezii, am zis că-l voi folosi pe “DECI”. Nu s-a putut deoarece încă este foarte utilizat de toţi românii. Mi-a mai rămas posibilitatea de-a le folosi pe:“dacă” şi “de ce” de care nu m-am folosit din copilărie. Şi dacă tot ne-am mâncat sărbătorile care au fost Paştele completate cu Festivalul de la Vişeu, eram siguri fiecare că nu se mai dau premii ori diplome numai pentru simpla prezenţă la cenaclu, aşa că mulţi dintre spinişti, nu s-au prezentat în această zi la Club. Acest fenomen ne-a cam stânjenit oarecum, după cât de mult ne lăudăm cu prietenia care ne leagă. Am fost doar şase membri prezenţi, doi motivaţi, în rest, ceilalţi cred că sunt fericiţi că au primit “Carnetul de membru” al clubului SPINUL şi probabil că se uită înc bagăul”. Dacă aşa s-a pus problema, m-am întrebat: De ce? Şi ne-am pus pe lucru. Văd că şi aici e ca la internat. Ca să-l mulţumim pe Şef, din două vorbe am făcut nu o epigramă, ci două, poate aşa nu se va observa că suntem puţini. Şeful a oprit lucru şi ne-a dat cuvântul. Se pare că i-au plăcut deoarece s-a descruntat uşor şi a început doar să strige la noi: Unde sunt epigramele pentru următorul număr al revistei SPINUL ?, (Eu să mă pun bine cu el i-am dat procesul verbal cu “Laudaţio” scris de mine şi epigramele dedicate cu ocazia aniversării sale). Dânsul a continuat: “De ce unii dintre noi îşi iau înapoi epigramele când se ştie că: “manuscrisele nu se înapoiază” de nici-o redacţie? “Vouă va trebuit revistă cu 28 de pagini? acum daţi material pentru ea!” Apoi ni s-a mai impus şi depunerea materialelor pe care le-am trimis “altora”. Dacă aşa s-a pus problema, poate că e mai bine, deoarece unii trimit aceleaşi epigrame în toată ţara şi de mai multe ori. Acum vor munci mai mult şi vor da epigrame noi la fiecare solicitare. Dacă am văzut că şi această problemă s-a pus şi rezolvat, ne-am liniştit şi am plecat frumos spre casă, ca nu cumva să mai “luăm” şi alte sarcini.ântaţi la el. Dacă am fost doar atâţia, ŞEFUL de bună seamă a început cu muştruluitul şi obişnuit, poţi muştrului doar persoanele prezente, cei absenţi nu te aud. Dacă aşa au stat lucrurile, “ne-a aruncat” două “vorbe” pe care să i le facem epigrame. Mi-am adus aminte de vremea când eram la internat, şi un elev de anul III mi-a dat 25 de bani să-i cumpăr un pachet de ţigări şi să-i aduc şi rest. Situaţia era similară şi azi, doar că pe noi, acum, nu ne mai tentează “