Nu-şi putea explica cum le-ar putea domoli, dar nici nu-şi bătea capul. Ar acoperi-o cu sărutări, dar nu dorea să facă nici o greşeală… n-ar supăra-o pentru nimic în lume, sau să-i producă vreo suferinţă. Aşa că mai bine se purta mai “cuminte” decât să piardă plăcerea de-a sta cu ea… lângă ea. Se simţea atras ca de un magnet. Lua o mare hotărâre!… s-o sărute!… Înotă spre ea şi când s-o ia în braţe…
– Maria!…Maria!…Vino la vilă! o strigă o femeie.
– Sandule, eu plec. Mă cheamă tata.
– Din câte văd eu, cine te-a strigat e femeie nu bărbat.
– E vecina noastră… uneori ne mai face mici servicii…
– Păi, să-i spui că mie-mi face invers.
– Nu fi urâcios, mai ales când cineva te ajută. O să mă reîntorc!
După plecarea Mariei, Sandu a rămas mofluz. Această schimbare de situaţie nu-i convenea deloc, dar nu avea altă alternativă. Ieşi din apă… se mai prăji la soare şi plecă încet spre vilă. Era ora mesei. Se schimbă şi se duse la masă. Nu se dezminţi… mănâncă şi el ca toţi îndrăgostiţii… adică… nimic… Foamea lui avea nuanţe. Foamea lui nu-i venea din stomac. Simţea ceva, de parcă din trupul lui ar lipsi ceva. O durere – aşa cum numai cardiacii simt – îi cuprinse pieptul, de unde se vede că dragostea atacă inima, devine bolnavă şi-l oropseşte pe cel în cauză…
Sandu medita la “situaţia lui”, la faptul că în acel moment şi-a propus să fie bărbat, să înveţe temeinic – şi cât de greu îi era atunci – şi în acest moment, când de fapt nu făcea nimic şi totuşi parcă fără Maria nimic nu mai avea sens. E posibil ca să vezi pe cineva de două, trei ori şi să te “ramoleşti” în halul ăsta?… Chiar aşa de repede i-a “cedat” instinctul de apărare în faţa Mariei c-a devenit dependent de ea ?… Uitându-se la mersul Mariei, cum se îndepărta, a ajuns la concluzia, că mersul unei fete privit “din spate” este întotdeauna trist, este o despărţire, un lucru pierdut, în contrast cu mersul din faţă, care este provocator, promiţător, incitant. Stând “cu nasul în blid” se gândea din nou la “imaginea “Mariei. Cu ce l-a cucerit fata asta… ce are-n plus faţă de alte fete… de fetele care nu l-au cucerit?… O vedea! Îi vedea trupul, faţa, la ea toate-i plăceau. Nimic la ea nu era distonant, atât ca fiinţă, cât şi felul cum se purta. Nu era o gâsculiţă care să-l ”doboare” toată ziua cu: ga -ga, ga-ga… şi să râdă din orice inepţie. Nu era nici o “puritană”, să facă “caz” de o anumită costumaţie sau de vorbe neînţelese. Se purta firesc, logic, normal.

În discuţiile avute până acum au putut aborda orice subiect, pe orice temă fără a se lovi de idei preconcepute, simpliste, sau neretuşate încă. Ce stăpânea, conducea cu pricepere, nu abandona, lăsând pe alţii “mai pricepuţi” să conducă ei discuţiile doar fiindcă-s mai “grozavi”
Ieşi din restaurant şi “plimbându-şi “ochii în jurul său observă, că de fapt mai sunt şi alte fete la mare. Curios că nu şi-a dat seama până acuma, că nu le-a observat, dar în acelaşi timp îşi punea întrebarea: cum de ele nu l-au observat încă? Era la mare de vreo nouă zile ca numai cu o zi înainte să-l “vadă” Maria, şi el, după o zi sau două de când o cunoştea pe ea, să-şi dea seama că, într-adevăr era destul tineret pe plajă în afara lor. Acest gând, gândul că se uită după “altele” l-a făcut să roşească, parcă ar fi greşit ceva faţă de Maria!… Iar Maria!
A plecat spre cameră cu gândul să se culce. Se trânti pe pat (nu-i frumos, dar el aşa a făcut), dar somnul nu se subordonează nimănui şi n-are nici-un pact cu îndrăgostiţii,… despre care nu ştia prea multe Sandu. Pe părinţii lui nu i-a apucat aşa de “tineri” şi parcă, la acest capitol, odraslele nu doresc să-şi copieze părinţii (dar la care capitol doresc ei aşa ceva?). Pe colegi n-a prea avut timp să-i spioneze. Cunoştinţe lui erau “subţiri”, vagi, luate “după ureche”, din citit, fragmente de discuţii, atunci când “problema” nu era deloc fierbinte. Pe acest suport “subţire” îşi pune o întrebare: Cum procedez cu Maria e normal? În asemenea situaţii nu ar trebui să facă altceva, sau ceva special ? Chestiile acestea nu prea le ştia… poate că lui îi scapă ceva, pe care poate Maria-l ştie şi el „habarnist”. Dacă ea-i sinceră, o să-i spună, dar el nu crede că ar trebui să procedeze ”altcumva”. Asta cam aşa e, dar s-ar simţi deosebit de neplăcut să fie pe post de “faz”. “Somnului“ i se făcu milă de el şi adormi în pace.
A doua zi, Sandu o întâlni pe Maria cu totul întâmplător, când ea-l conducea pe tatăl-său la fizioterapie. Încercă s-o salute, dar ea îi făcu semn să “dispară”, să nu intervină,… acest lucru l-a bulversat… El aşa a crezut că nu este rău să-l cunoască şi pe tatăl ei. Se pare că Maria era de altă părere… Fluierând a pagubă, îşi trăgea picioarele goale prin nisipul fierbinte al plajei… Nu mai avea nici-un chef. A auzit nenumărate lucruri despre ciudăţeniile de comportament al fetelor, dar n-a crezut o iotă. Acum el este prins în ele. În acest caz trebuie să facă ceva anume? Nu-şi dădea seama…
În ziua următoare n-a văzut-o deloc pe Maria şi a început să se perpelească. Orice făcea, oriunde mergea, gândurile lui o căutau. Maria-l însoţea pretutindeni, îi ocupa mintea şi gândurile. Era iritat că atât de puţin au fost împreună, de fapt nu putea cataloga cunoştinţa lor ca o întâlnire, ca o prietenie.

Cât au pus, amândoi în această “întreprindere”, ce statut are? De fapt unde a ajuns el pe treptele dragostei ? Se “trezi“ brusc din aceste incertitudini. Poimâine mi se termină sejurul. E posibil să n-o mai întâlnească? S-ar putea să n-o mai vadă? Dar e îngrozitor! Şi gândul acesta îi estompă orice sentiment de jenă sau timiditate şi fugi până la hotelul ei. Bătu la uşă… nu-i răspunde nimeni… insistă… nimic. Îşi aduce aminte de vecină… Bate la uşa ei! Nimic.. nimeni. Îi venea să urle. Cum, nimeni nu-l poate ajuta?! Vreau s-o mai văd o dată înainte de-a pleca. Nimeni nu mă ajută? Se poate aşa ceva? Simţea că de această fată are nevoie din ce în ce mai mult, îşi dădea seama că i-a devenit indispensabilă, în sinea lui recunoştea că-i îndrăgostit. Nu ştia mai multe detalii, dar ce simţea ACUM şi mai ales cum SIMŢEA n-a mai simţit niciodată. Pe frunte i-au apărut broboane de sudoare… Doamne !… Dacă a plecat ?… Nu se poate !… S-ar fi putut întâmpla şi asta? Şi pentru ce ?… Să-i fi greşit ceva ? S-o fi jignit fără să-şi dea seama ? Tot ce-au făcut şi tot ce-au vorbit a recapitulat mental şi n-a găsit nimic, nimic care, cât de cât i-ar fi putut provoca vreo greşeală sau jignire… şi atunci… să nu-ţi pierzi minţile? Gândurile l-au chinuit toata ziua, pe un soare torid. Era apatic, moleşit, flasc şi fără nici-un orizont… Îşi târşea paşii spre “locul de cazare”, când aude o voce familiară, dulce.
– Mâine, mâine la 10, la locul ştiut !… pa…
– Pa…a….a….a…a ?!
Era Maria. Ar fi vrut să-i adreseze un potop de vorbe, dar din nou i-a pus “semn” la gură… a vrut să se ia după ea, dar cu un gest hotărât “l-a blocat”… a rămas pironit locului cu gura căscată…
La cuprins dezolarea. Acum parcă era convins că nu ştie “cum să procedeze”, că-i lipseşte “ceva” care-l expune ca pe-un imbecil.
Briza i-a adus aminte că se înserase şi s-a făcut răcoare… S-a retras agale spre hotel şi a adormit, având fel de fel de coşmaruri:… Ba că Maria se plimba cu altul şi lui îi făcea doar semne cu degetul ! … Ba că ea intrase în apă şi era pe cale să se înece şi el nu se putea mişca din loc !…
Când s-a trezit era “lac de apă”. Soarele nu răsărise încă. S-a primenit şi a plecat în lungul plajei să culeagă şi el scoici, scoici aruncate de valurile mării. Culesul lor era la concurenţă. Până acum nu găsise decât una găurită…
“Pensionarii” mării care doreau să găsească scoici, ca suveniruri de la mare, scoici aruncate de valurile mării pe nisipul plajei, trebuiau să se scoale de dimineaţă, altfel, veneau “profesioniştii” şi atunci le găseau numai “ prelucrate”.