Omului îi era ruşine să-i povestească ce-i în casa lui, că de fapt nevastă-sa s-a dat cu Tov-ul şi împreună l-au scos din casă. Recunoştea că Tov-ul era mai tânăr, mai odihnit. O putea călări de mai multe ori pe zi… Apoi, poziţia lui socială!… Deh!… Tov-ul era “cineva”!
Dragostea “porumbeilor” să fi ţinut de vreun an, când “cineva” a aflat că tânărul Tov trăieşte în concubinaj…
Tovarăşul “cineva” l-a chemat la dânsul pe tânărul Tov şi l-a “sfătuit” să se căsătorească, dar morala de partid nu permite ca un Tov să ia o femeie divorţată! De aceea dânsul îi “recomandă” o tânără care ”activează”. Tov-ul, bun executant, în respectul ideologiei, a mulţumit de îndrumări şi s-a căsătorit cu tânăra recomandată. Tov-ul a aflat că şi soţia lui a fost fată… cândva, iar acum era… aşa cum era întrucât a fost “folosită” de tovarăşul “cineva” înainte de-a i-o recomanda şi a i-o “ceda” lui.
Tânărul Tov era un om orgolios şi-şi dorea neapărat un băiat… Trecuse un an şi “încă nimic”. S-a dus la medic. După o minuţioasă investigaţie, aşa cum numai la asemenea şefi se făcea, rezultatul a fost dezastruos pentru Tov… În urma repetatelor avorturi făcute, din “traiul” cu tovarăşul “cineva”, soţia lui devenise stearpă!…
Dacă ar fi aflat acest lucru, tehnicianului nostru nu i-ar mai fi trebuit altă răzbunare pentru umilinţele şi însuşirile de bunuri, mobile şi imobile, de care a fost deposedat de Tov. Dar el nu ştia nimic din intimităţile Tov-ului care i-a fost chiriaş şi ”şogor”.
Tov-ul pe nevasta tehnicianului, pur şi simplu, a dat-o afară din casă, în momentul în care tovarăşul “cineva” i-a pus în vedere să se însoare, aşa cum aţi aflat deja. Femeia, trezită la “mintea romanului de pe urmă”, s-a dus la bărbatul-său, care OM fiind, n-a bătut-o, a primit-o în casă (unde s-a putut aciua şi el că din propria casă a fost ”evacuat”), i-a cumpărat un pat şi dânsei, dar a rugat-o să nu mai aibă pretenţii ca pe vremea când îi era soţie. El, ca orice creştin înţelege să ajute o femeie aruncată-n stradă de un bărbat, femeie care nu are locuinţă că a cedat-o amantului, dar pretenţia ca între ei toate să fie “curate” cum au fost înainte, e deplasată. Când dânsa a făcut ce-a făcut, sufletul lui a fost greu încercat, greu lezat, ca acum să i se pretindă să mai adore persoana “folosită”de altul şi aruncată în stradă. Era încă nevasta lui, poate că, cine ştie, se vor mai împăca, dar să lase lucrurile să se rezolve de la sine, să nu forţeze nimic, că nimic n-ar avea de câştigat, ba dimpotrivă!…

Şi uite aşa s-au văzut din nou sub acelaşi acoperiş. Era mai strâmt, e adevărat, dar din nou împreună… în alt cuib.
Cu toată murdăria dintre ei, au mai locuit împreună şi în alte locuri până anul trecut, când s-au mutat pe strada noastră.
Tov-ul cu a sa nevastă locuiau de mai mult timp pe strada noastră. După ce Tov-ul a făcut o delapidare de aproape o suta de mii (pe atunci), a fost dat afară numai din funcţie. Cu banii, care nu i-au fost ceruţi înapoi, şi-a cumpărat “o căsuţă” pe strada noastră, unde în linişte îşi duc viaţa, fără nici-o asociere cu ceilalţi vecini. De fapt, copii, care să-i împingă la discuţii cu vecinii, n-au. În final s-a dovedit că de fapt amândoi sunt sterpi, şi erau fericiţi în felul lor, fiecare realizându-şi o viaţă separată în afara “căminului”, viaţă proprie… pe unde se găsea… cu cine se putea. Pe atunci lumea nu ştia ce-i SIDA!… să-i “fericească” şi pe ei…
Abia acum, după ce în vecinătatea lor s-a mutat familia tehnicianului, care se pare c-au redevenit soţ şi soţie, cu toate că nici ei nu au copii le-a “transpirat” povestea “cunoaşterii lor”, acum buni vecini de stradă… cândva…
La ele, la aceste familii, se gândea acum Sandu şi medita la dragoste… mai mult la dragostea altora, că despre a lui… nimic nu era cert. Dar ce-i cert în dragoste?
De fapt, de ce gândurile mele-mi zboară la alţii? Nu cumva, vorba Mariei, mi-e dor de mama?…
– E liber lângă domnu’ ?
– Bună Maria ! Poftim ! Te rog frumos să mă ierţi c-ai luat plasă… A fost fără intenţie !… Azi-noapte nu prea am dormit, şi ăsta a fost rezultatul…
– Când termini, îmi spui?
– Realitatea e că mă simt jenat că n-am fost capabil să vin de dimineaţă! Ştiu că-i un lucru inadmisibil… şi mai ales să-l faci unei cunoştinţe noi… unei domnişoare… ţie!
– Poate-mi permiţi şi mie să spun ceva!
– Cum să nu?.. numai că…
– Sandule! Dimineaţa nici eu n-am fost !!!
– O !… Ce mă bucur!… Dar… mă îngrozesc numai la gândul că eu te puteam aştepta şi tu să nu vii !
– În situaţia dată n-aş fi putut fi acuzată. Tata nu s-a simţit bine şi l-am însoţit la tratament. Acum totul a intrat în normalitate.
– Gata nu te mai întreb nimic până nu îmi spui cum te cheamă. Unde te pot găsi atunci când nu eşti aici?
– Cum dracu stai pe prostia asta înclinată atâta timp? Hai pe plajă!

– Nu mă duc de pe stabilopodul ăsta până nu primesc răspunsurile la întrebările mele !
– Bine, bine. Sunt din România, mă cheamă Nacu, şi aici locuiesc la “Cocor”, camera 142. Domnul e mulţumit?
– Mulţumesc mult Maria. De vrei îţi spun şi eu.
– Dacă tot am început.
– Sandu Voinea din Bucureşti. Stau la “Scoica” 416.
– Ei, şi acum, pentru că ne putem întâlni şi fără să ne dăm întâlnire, hai pe nisip!
Ea sări prima, el “se luă” după ea. Hârjoneala ţinuse câteva minute, când el o prinse în braţe strâns, să n-o scape… Inima-i bătea ca a unei turturele… se zbătea şi ea şi inimioara din piept. Apropierea trupurilor tinere îi zăpăci pe amândoi, erau nepregătiţi, îşi desfăcură strânsoarea jenaţi…
Un timp s-au mai plimbat pe plajă, mai mult tăcând decât vorbind. Se sfiiau unul de altul. Parcă, îmbrăţişându-se, le-a pierit graiul şi în “faţă” aveau acest prezent arzător. S-au aşezat. Sandu o privea pe furiş. Îi admira formele… Nu prea ştia cum arăta o ”cadră”, dar el credea că aşa era şi Maria… Trupul ei rivaliza cu orice sculptură, dar era viu şi aproape. Simţea dorinţa s-o atingă, s-o mângâie. Nu ştia dacă-i va permite, dacă n-o va supăra, nu cumva să înţeleagă altceva decât ar dori el. Se simţea robit. Maria nu-i spunea nimic, nu făcea nici un gest şi el se simţea dominat… subjugat… libertatea lui era periclitată !
Maria nu-i cunoştea frământările interioare ale lui Sandu şi, pentru a nu-l forţa în gândire, a nu-i deranja meditaţiile, îl lăsă în pace. În definitiv aşa l-a şi cunoscut, meditând… mai poate medita încă… până va ajunge la rezultatul dorit… E un băiat frumos, liniştit, politicos. Pe ea n-o deranjează că nu-i “meliţa” toata ziua vrute şi nevrute!
– Mergem în apă?… întrebă Sandu.
– Cu plăcere.
Se iau de mână şi se dau plăcerii… valurilor. Au înotat, s-au jucat, joacă în care Sandu, mai din viteză mai din “nepricepere”, căuta continuu să fie cu mâinile pe ea, s-o simtă, să-i pipăie formele, s-o strângă, şi toate acestea aşa să le facă să nu-i dea impresia Mariei de vulgar, de necioplit, s-o jignească. Greu este să aliniezi plăcerile cu morala. Şi totuşi… toate aceste atingeri în locuri permise şi mai puţin permise îi dădeau furnicături de plăcere. Simţea că ceva nu-i bine… prea se ambalează… dar fiinţa asta, Maria, era prea frumoasă şi drăguţă, ca să stai lângă ea “ca de lemn”! Stările acestea îi dădeau o senzaţie de plăcere ireală.