– Când ?…
– Azi dimineaţă ! Nu tu erai pe un stabilopod, pe malul mării ?
– Ba… eu eram ! Dar eu… eu nu am văzut pe nimeni !…
– Ce-ţi spuneam eu ?
– Te rog să mă ierţi !… Este o greşeală de neiertat ! Dar aşa a fost. Mi-am dat timpul înapoi cu vreo doi ani şi în mod sigur că nu puteai fi acolo dacă eu eram cu doi ani mai mic !… aşa că nu eram nici aici !…
– Înţeleg !… Ţi-e dor de mămica !…
– Poţi s-o iei şi aşa!… Că tot la dânsa mă gândeam, dar ceea ce mă frământa era altceva.
– Domnul poate să facă destăinuiri complete, sau ne oprim aici cu secretele?!
– Cred că nu ar fi aşa de interesant să ştii de unde îmi vin amneziile! Dar dacă ţii, eu o să-ţi derulez povestea. Ceea ce am intenţionat să aflu de la tine şi pentru care m-am apropiat este faptul că am văzut că eşti singură… Ai tăi te-au lăsat să străbaţi “valurile vieţii” şi ale mării singură ? …
– Da, aici şi acum sunt singură ! Şi azi dimineaţă am fost tot singură, fiindcă erau orele de tratament ale tatei. Deci sunt cu tata şi peste câteva clipe te părăsesc, că tata termină tratamentul la “diadinamice” şi mergem la vilă…
– Şi eu… eu ce să fac ?…
– Bravo, domnule !… O jumătate de zi stau lângă tine şi tu “nu mă vezi”, iar acum deodată… mă iei de mămică ? Aşa-s bărbaţii… trebuie conduşi, că altfel se pierd… Acum te las… Ne vedem mâine, la “popasul doi muţi“. Sper că-ţi vei aduce aminte, nu ?… Noapte bună !
– Cum ?… Chiar pleci aşa ?…
– Păi ! Cum ai vrea ?…
– Maria !… Eu…
– Lasă că-mi spui mâine ! Somn uşor !
Maria plecă… Sandu aplică un picior unei cutii, moment în care realiză că era desculţ… Apăsa mâna pe gură să nu urle ca în desenele animate şi plecă la vilă. Somnul s-a lipit greu de el. Cearşaful s-a făcut frânghie sub el. Spre dimineaţă a aţipit şi el “ceva”… când alţii se trezeau ca să privească extaziaţi cum marea “naşte” soarele, sau să-şi poată completa “colecţia“ de scoici scoase de valuri la ţărm, pe nisipul fin şi umed.
Cu aşa odihnă, Sandu a depăşit cu mult “sfertul academic”. Rezultatul era previzibil. Unde trebuia să se afle cea mai frumoasă fată de pe plajă era pustiu. Degeaba-şi holba ochii cârpiţi de somn, eforturile-i erau tardive. Cine te aşteaptă la întâlnire o jumătate de zi? Sau, altfel spus, cui îi poţi pretinde acest lucru?

Gestul lui era incalificabil la nişte tineri îndrăgostiţi. Cu toate acestea, ce putea să facă? N-a fost nici o intenţie, o întâmplare nefericită, plauzibilă! Fata-i plăcea. Când a văzut-o prima dată a fost ca o revelaţie, i-a intrat în suflet, altfel ce rost mai avea faptul c-au dansat împreună, şi-au mai dat şi întâlnirea aceasta la care el s-a comportat neaşteptat de copilăros, dacă a ratat… întâlnirea. Ori te porţi ca un bărbat ori, ţine-te în continuare de copilării.
Maria a “venit” parcă prea repede şi a pus stăpânire pe inima lui, inimă care nu s-a dezmeticit de la ultimele examene, dar, “liberă” fiind, i-a ocupat-o Maria. Acum nu mai era nimic de făcut. Trebuia să se comporte civilizat.
Cum se gândea la toate acestea, cu ochii minţii recapitula atât frumuseţea comportării Mariei, cât şi frumuseţea ei, preţuită de orice bărbat. Cu cât o vedea mai frumoasă cu atât inima i se strângea în piept şi teama că o s-o piardă devenea înfricoşătoare. Ce zăpăcit, să nu fie capabil să se prezinte la o întâlnire! În suflet îl rodea o îndoială. Dacă are un alt băiat cu care discută? A venit el, şi ce-i cu asta? Ea putea discuta cu oricine. Mai mult, el nici nu putea lua legătura cu ea. Nu ştia nimic despre ea, nici măcar unde-i cazată. E la începutul sejurului, e la finele lui? Habar n-are. Şi cu toate acestea, din cauza sa a pierdut o întâlnire, nu-i capabil să-şi lămurească nici un punct dintre atâtea neştiute. În această situaţie e imposibil de abordat. Tot ce mai putea face era să aştepte ca prostul, poate… va apărea de undeva.
El n-a dorit să facă nici o cunoştinţă, dar se vede că s-a întâmplat, s-a înfiripat ceva între el şi această Marie. Măcar să dureze puţin, să ştie şi el cum se “duce” o prietenie, să dureze măcar o zi!
Doi ani de zile s-a autoînrobit cu învăţătura pentru ca alături de el să nu sufere şi părinţii (ştiţi voi de ce). Nu şi-a permis nimic din ceea ce făceau tinerii de vârsta lui… să discute cu vreo fată, ceaiuri dansante, disco, filme, nimic, absolut nimic… Şi acum?… Când totul era firesc, când nimic nu era în plus, nimic ce ar fi trebuit înlăturat, un altcineva sau altceva, el să rateze ocazia ca orice “faz”?! De necrezut… i-a mai rămas o speranţă, ca această întârziere să nu fi avut prea mare ecou în sufletul Mariei, să fie cât de cât tolerantă cu unul care nici nu-şi dă seama de ce se poate întâmpla dacă ratezi o întâlnire. În acest caz, ce altceva mai poate face decât să aştepte… să stea unde ea va bănui că-i aşteptată. Atât i-a mai rămas, să aştepte. Pe de altă parte, bărbatul din el îşi punea fel de fel de întrebări: e posibil ca EL să se fi îndrăgostit, El care…?

Pentru o scurtă perioadă, gândurile-i “fugeau” spre casă, către vecinii lui de stradă, vecini mai apropiaţi ca distanţă şi care oarecum aveau istorii conjugate…
Unul dintre bărbaţii respectivelor familii avea profesia de tehnician mecanic, priceput în meserie (aprecieri făcute de persoane competente, nu de mine), dar îşi făcea această meserie cu foarte multe delegaţii şi plecări de acasă. Nevastă-sa, femeie frumoasă, tânără, casnică şi fără copii, îi întreţinea gospodăria. Problema cu lipsa copiilor era materializarea faptului că ea nu era aptă de procreare. Într-una dintre lipsurile soţului de acasă i s-a prezentat un ins, spilcuit, aranjat la “şapte ace” cu o dicţie perfectă, înalt, frumos şi impozant, care căuta o cameră de închiriat. Tipul era noul tovarăş de la UTC – noul BOSS. Femeia nu-şi explica de ce a procedat în acel fel, dar i-a cedat o cameră din cele două pe care le aveau. La întoarcerea soţului, un tip înţelegător de altfel, nu s-a opus ca tânărul BOSS să-i fie chiriaş. De fapt, necunoscând detaliile, nu a intervenit, nedorindu-şi-l duşman chiar pe el. În rest, în nevastă-sa avea încredere, camera tot era goală şi nu strica un ban în plus. O bună perioadă de timp, treburile se derulau firesc; ceea ce-a omis tehnicianul nostru era faptul că BOSS-ul era de la propagandă… şi sarcina lui expresă era “lămurirea” oamenilor să intre în “colective”. Şi tipul era foarte convingător, iar după puţine zile nevasta tehnicianului îi devenise amantă…
Femeia şi-a dat seama că a făcut un lucru îngrozitor. În casa soţului său, pe banii lui, ea îşi ţinea amant care bineînţeles că era scutit de orice contribuţie la întreţinere. I-a propus Tov-ului că va divorţa de soţ şi o să se căsătorească cu el. Tov-ul a fost de acord cu prima propunere, dar cea de-a doua a respins-o, până la clarificarea primei propuneri…
Aşadar, la reîntoarcerea soţului, “porumbeii” i-au explicat că ei de fapt se iubesc… că nu pot trăi unul fără altul… şi că, în final, el, fostul soţ al respectivei femei, este-n plus… în propria-i casă!…
Vestea aceasta, care te poate trimite pe lumea cealaltă,… care te duce la pierderea minţii, care te poate împinge la crimă!… i-a fost adusă la cunoştinţa soţului de către tovarăşul Tov., explicându-i, ca “unui om civilizat”, că acestea toate sunt lucruri fireşti… etc… etc.
Omul nostru, din om însurat… cu locuinţă… cu nevastă,… a ajuns ca după privaţiunile unei delegaţii să n-aibă unde face o baie… să n-aibă unde-şi pune capul jos… să nu se poată bucura de căsnicie. A plecat la hotel şi fiindcă nici cu banii nu stătea prea bine (cumpărase cadouri soţiei), a rugat-o pe recepţioneră să-l lase să-şi pună undeva jos capul că femeia s-a dus la părinţi şi nu vrea să-şi deranjeze vecinii.