Această viitoare “pereche” a copilului, părinţii ştiu că nu-l va mai mângâia niciodată aşa cum au făcut-o ei, nu vor fi sărutaţi pe locuri unde ţi-e şi ruşine să spui. Nu-l vor gresa cu fel de fel de unguente ce conţin cel mai mult cortizon… Nu se va uita cu ochii galeşi după el când va ieşi din casă…
Pentru părinţi, copilul este cel mai preţios avut… cel pe care l-au cocoloşit… apărat… au muncit în locul lui, l-au hrănit… îmbrăcat, crescut, iar acum vine “cineva”, cineva care nu are nici un drept asupra lui, acel cineva vine şi-ţi ia copilul, fără să-l ceară, apoi îţi întoarce spatele fără nici o jenă… Ba mai mult, are şi impresia că ţi-a făcut un hatâr… când ţi-a luat progenitura ! …
Şi atunci, ca părinte, ce să faci ?… Cu toată forţa de care dispui, fizică şi intelectuală, cu relaţiile ce le ai, cauţi să împiedici… ce ?… De fapt te pui în faţa destinului, pe care încă nimeni nu s-a lăudat că ar fi reuşit să-l „dea înapoi”… Dacă până atunci nu ai încărunţit… nu aveai riduri… luai toată lumea în răspăr, să fii sigur – Domnule Părinte – că de acum nu de puţine ori te vei trezi plângând, fără să ai un motiv, te vei resemna, fără să fi pornit o acţiune, ba mai mult, te vei înjosi şi mai profund şi la cel ce îţi va lua urmaşul, sau la propriul copil. Tu ca părinte vei fi fericit dacă le vei putea face un cadou, cadou care să valoreze măcar atât cât să merite un “mulţumesc !” şi atunci, când vor fi în toane bune, să te mai şi sărute… pe obraz.
Cea mai mare fericire a ta va fi însă să te lase pe un scaun – nu pe fotoliu – unde erau ţinuţi ei când îţi erau copii, să fii lăsat să-i priveşti, fără să le vorbeşti, ca să nu-i deranjezi… ca să nu fie observată prezenţa ta acolo… Suflet chinuit de părinte…

* * *

La astea se gândea Sandu atunci când şi-a văzut mama plângând. Această “prelegere” a auzit-o de la bunicu-său, într-o vară, atunci când un unchi, care era catalogat de “oaia neagră” a familiei, i-a făcut o vizită şi, fiindcă mirosea a “Piteşti”, bunicul i-a ţinut un logos despre ceea ce o să primească unchiul de la copiii lui dacă continuă să se închine la “stele” şi nu în biserică !
Toate acestea se învălmăşeau în capul lui Sandu şi s-a gândit că e cazul să-şi arate lui însuşi dacă este sau nu este… bărbat !
Asta probabil se poate înţelege în mai multe feluri. El şi-a propus ca, în cei doi ani ce i-au rămas, să înveţe cât se poate mai bine, ca să-şi “spele ruşinea” de pe obrazul lui.

Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi ascultat de sfatul maică-si, care, cu alte cuvinte, i-a descris exact ceea ce s-a petrecut în casa Mariettei… Bineînţeles că Sandu i-a replicat :
– Hai !… mamă !… Doar nu ai spionat la geamul ei ?! Pe toate le ştii ?! Omul nu mai poate să iasă din casă ?!
– De ce nu mergi la Ioana ? Este şi ziua ei ! Suntem şi vecini, avem relaţii bune .. este şi frumoasă… părinţii ei sunt nişte oameni oneşti şi cumsecade…
– Hai mamiii !… Că doar nu mă însor azi !…
– Tu de însurat nu te însori, dar nici nu te duci într-un loc de laudă !
– Bineeee ! Nu mă mai duc !
– “Din lac în puţ”, dacă omul încearcă să converseze cu tine, tu foloseşti orice mijloace să pui punct discuţiei !…
– Acum ce să fac ?
– Asta tu şti mai bine !… Eu am încredere în tine, cu ceva mai multă decât acuzi tu şi mai multă decât pui tu în aplicare ceea ce eu îţi spun… faţă de ceea ce tu mă “rogi”!
– Hai … mamiii !
– Cum ? Mă chemi şi pe mine să mă duc ?
– Nu!… Da… nu terminăm ?!
– Ai vrut să întrebi dacă eu… nu termin ? Am terminat ! Distracţie plăcută !
– Ciau !…
– Şi acum, dacă măcar mi-ar fi imputat ceva, mi-ar fi
venit mai uşor !… Dar aşa? Rămâne să mă amorsez singur !…
Sandu, după această întâmplare, n-a promis nimănui nimic. A făcut un pact în el însuşi şi greu i-a mai fost în aceşti doi ani… acum este fericit că a reuşit.
Doi ani… să nu vezi un film… să nu participi la excursii… să nu urmăreşti un program la televizor şi în general cam: “să nu faci nimic din tot ce înseamnă tinereţe”… toate să le “pui deoparte “… pentru mai târziu ?… Şi acum parcă-i pare rău că s-a terminat ! Zâmbea şăgalnic acestui gând. Îşi zâmbea lui însuşi !
Mai jos de stabilopodul “lui”, pe o piatră, o fetişcană se uita şi ea la mare, dar din când în când mai trăgea cu ochiul şi la “absentul de sus”. Îl vedea ba îndurerat, ba zâmbind… Îi plăcea de el… când deodată, brusc, se ridică şi plecă… fără să aibă impresia că a văzut-o măcar…

Pe Maria acest lucru a durut-o. Poate că ea nu era ruptă din Soare… Dar nici o “ciumă” nu era… ca îngâmfatul ăsta să treacă pe lângă ea fără măcar s-o observe!…
Sandu constată că, după plajă, somn şi masă, se făcuse seară. De la un “Night-bar” venea o muzică plăcută, antrenantă, care-l atrăgea ca un magnet. Părăsi vila şi luă direcţia barului de noapte. Ajuns în apropierea barului constată că nu numai el a fost “răscolit” de melodie, aici fiind mai mulţi, şi nu numai tineri, ci şi mai vârstnici. Din cei ce audiau muzica, unii au început să fredoneze melodia, iar alţii chiar să se “zbenguiască “ în ritmul ei.
Şi Sandu, aproape fără să-şi dea seama, a început să-şi mişte picioarele şi corpul în ritmul muzicii. După ce ochii lui se obişnuiseră cu lumina slabă, ce era primită de la diferite spoturi, de la diferite jocuri de lumini, a început să deosebească şi feţele celor care dansau, sau ascultau muzica, lângă acel bar. Dintre figurile de acolo una parcă nu-i era străină!… Era o fetişcană cu ochii mari, galeşi, promiţători. Era îmbrăcată într-o rochie subţire de vară şi bineînţeles că şi ea îşi mişca trupul în ritmul muzicii.
Sandu se uită să vadă dacă era cu cineva… După cum se mişca şi faptul că nu se întorcea la un loc dinainte stabilit, de fiecare dată,… şi-a dat seama că era singură.
Atunci, un fulger i-a străpuns inima… Cum poţi să laşi o fată atât de tânără, atât de frumoasă şi care are atâta candoare în ochi… să fie singură?… noaptea !… pe plajă… lângă un bar de noapte !… unde umblă atâta lume !…
În sufletul lui Sandu s-a născut un sentiment de protecţie faţă de această făptură. O urmărea din priviri, urmărea tot ce făcea, dar mai ales era atent să nu se apropie nimeni de ea; şi, mai cu dansul, mai cu pasul, se apropie de ea. La un moment dat, s-au văzut faţă-n faţă…
– Domnişoară !… dansaţi?…
– Cum ? …”Măria Sa” îşi pleacă ochii şi la muritorii de rând ?… Îi observă şi pe ei ?…
Sandu, parcă înghiţise o găluşcă. Îi părea cunoscută! Da!…dar acum o vedea pentru prima oară, şi ea îl lua “pe sus” ?
– Nu vă supăraţi, domnişoară !… Domnişoara ?…
– Maria.
– Domnişoara Maria, dar eu… eu vă văd pentru prima oară în viaţă !
– Ai perfectă dreptate!…
– Sandu.
– Sandule! Aici ai perfectă dreptate, dar azi… toată ziua am stat lângă tine, însă ochii tăi nu au coborât asupra umilei mele făpturi !…