Compresorul nu mai baga aer pe conducte, trimitea in loc de aer curat, gaz, la toate locurile de munca. De cand asta? Cat rau a facut? S-o fi intamplat ceva?!…
Puterile-l lasau. Fumul era gros. Dorea sa opreasca masina, compresorul…nu mai stia nimic, nu mai vedea nimic. Durerea, spaima l-au facut sa urle ca un animal. A fugit spre deal. Intuia ca nu-i bine. A plecat urland in jos; urla de spaima, de durere…Fugea si urla…A trecut si de casa Evei…Andrei i-a recunoscut vocea. N-a fugit dupa Nelu, pericolul era “in sus”. N-avea lampa. A intrat in mina pe intuneric. N-avea casca. A observat acest lucru dupa ce si-a lovit capul de-o lira de dilatatie. Respira greu, sacadat…Cu mainile pipaia teava compresorului sa nu se mai zdrobeasca si de altceva. Se zarea un bec rosiatic…se auzeau zbaterile ultime ale unui fost compresor care ardea. L-a decuplat, l-a stins constatand ca nu mai era nici o lumina. Gazul strangea de gat, in galerie s-a stabilit din nou linistea. A inchis hala si a plecat. Pe drum se intalni cu Ianos – barbatul Evei- care se intorcea acasa. A fost la deszapezit cu un tractor KD si acum cobora din munti.
– Sarbatori fericite, Andrei!…
– Sarbatori fericite!

Masina cu minereu, cu minerii deasupra minereului, a intrat in sat. Minerii aveau lampasele aprinse si trupurile lor formau un salas pentru trupurile fostilor ortaci, salas care-i cuprindea pe Stet si Alexandru, care, cu toate ca “priveau” spre inaltimi, lumina lor apusese dupa cum a apus si bucuria sufletului pentru cerul senin si nu le mai pasa nici de gerul Craciunului…. Masina a franat usor, cu un geamat lung. Copiii lui Stet si a lui Alexandru, parca teleghidati s-au urcat in masina in care cei ce i-au zamislit zaceau fara viata… Cei care s-au luptat din greu, ca ei, copiii lor, sa nu aibe numai vise desarte pe lumea asta, sa nu ramana tot ce-si viseaza numai in speranta Domnului….tatii lor, tatii lor pana acuma cand, fara voia lor i-au parasit si cand, la toate rugamintile si dorintele lor nu va mai fi nimeni sa-i mangaie pe cap, sa le promita ca si visele lor se vor realiza candva. Acum, daca bunul Dumnezeu nu va fi atat de solicitat de toti acei care n-au nici o mangaiere, poate, din cand in cand ii va auzi si pe ei. Trupurile inerte nu raspundeau suferintelor si imensei pierderi care golea sufletul copiilor. Era incredibil cata dragoste aveau copiii pentru ei… Si ei parca nici nu-i luau in seama:
-Tatucaaa!….tatucaa!…tata drag, de ce nu ne vorbesti? Mainile lor, ca niste animale cautau sub haine caldura pe care ei o crezusera eterna si acuma n-o mai aveau. Apoi le mangaiau fata si mainile…si nimeni nu spunea nimic…
-Tatuca, te rugam, nu ne parasi!…nu ne lasa tatuca…te rugam, iubeste-ne si tu tatuca…nu ne lasa tatuca! Noi ai cui vom fi de astazi, daca tu ne parasesti? Au inceput sa le descheie hainele, sa ii patrunda caldura care nu mai era…
-Nu ne lasa tatuca!…Nu te-om mai supara…om fi cuminti!…Te rugam numai nu ne lasa, deschide, te rog, ochii…Oamenii, cu noduri in gat si ochii-n lacrimi au luat copiii si trupurile ortacilor si i-au coborat din masina.

Astfel, una dintre cele mai fericite zile a crestinatatii pentru ei a devenit ziua fara de speranta. Pe doua sanii trase de boi, cu canace negre in coarne, cu bocitoare si suflete impietrite, cu ecoul plansetelor sfarsite in imposibila intoarcere, ortacii isi conduceau fostii tovarasi, nu colindand, ci murmurand Imnul minerilor in ajun de Craciun.
-Doamne, ce poveste groaznica!…
-Ai dreptate! zise Andrei. Dupa ce am facut puscaria, am platit, pana mai zilele trecute, pensie…pentru copiii ortacilor. Dar faptul ca au murit, din vina mea…nici azi, cugetul meu nu-i linistit…Si au trecut ceva ani de atunci. Numai pentru faptul ca m-am dus la una, nesatisfacuta. M-am crezut si eu mai barbat. De atunci nu mai sunt miner.
– Nu ti-a fost usor nici tie. nu…hm…
-Asta asa-i… cum zici tu! Dar noi, nici acum nu tragem spre casa?
-Mai, Andrei, de cate ori sa-ti spun ca prietenul meu are nevoie sa se consulte cu tine! Hai pana la el, ne vedem si dupa aceea plecam.
-E tare tarziu, de fapt e devreme…Mai bine ne intalnim alta data.
-Stii ce? Stai, ca-l intreb.
Ramas singur, Andrei saluta invitatii, care deja se dispersau, cand aparu prietenul sau:
-Ei bine, maine dupa amiaza ne asteapta,
-Atunci putem merge si noi catre casa.
-Da, plecam. La revedere la toata lumea!…si au iesit. Pe drum povestind de una, de alta, lui Andrei “ii sari mustarul”:
-Nu stiu ce-i cu tine astazi, il apostrofa Andrei, dar esti aproape ca prima femeie pe care am cunoscut-o…
– Cum? Ce spui? Care femeie? Cum era?
– De fapt n-a fost cea mai fericita experienta, dar daca ai devenit curios, atat de curios, iti spun. Tu meriti sa stii. De fapt n-as vrea s-o lungesc, dar nu stiu cum se intampla…De cate ori ma intalneam cu ea, de fapt de cate ori doream sa ma intalnesc cu ea, neaparat trebuia sa fiu pregatit. Nu doresc sa spun ca si alti barbati, cand se intalnesc cu o femeie, n-ar face pregatiri. Fiecare le stie pe-ale lui, dar pregatirile pentru intalnirea cu ea erau deosebite si lungi. Ma crezi ori nu, dar incepeau cu functionalitatea apartamentului si tineau pana la pregatirile psihologice de care aveam mare nevoie. In apartament instalatiile trebuiau sa fie ireprosabile, zugravit, geamurile, usile, sa se inchida bine si silentios. Ce s-o mai lungesc, la fel cum ai primi o mireasa. Urmau, evident, aranjarea hainelor, le mai scoteam la aerisit, uneori regretam ca nu mi-am putut permite si altele. Aparitia ei imi manca toate economiile si resursele. Poate te umfla rasul, dar la mancare avea pretentii deosebit de …aparte. Cat timp imi statea pe cap, cu ea nu puteai manca o stevie, spanac, o salata, feri Doamne! Numai jambon, carne uscata, carnati, sunca…ce mai, numai scumpeturi si hrana “solida”. Mai avea si alte metehne. Cu ea nu-ti puteai permite sa umbli imbracat mai lejer…sau asa cum se vede in filmele americane, ca dorm in pielea goala. De neimaginat…Era imposibil. Erai gata, numai daca-i faceai propunerea, iti facea viata un calvar. Sa fii indraznit sa ies din casa imbracat asa cum voiam eu, era de neconceput.

Trebuia sa ma imbrac numai asa cum ea dispunea, daca nu, imi lasa urme pe viata. Fara voia ei aceste lucruri nu se puteau rezolva. Odata, crezand ca ea m-a parasit deja, m-am apucat sa sap in gradina. Am vrut sa pun ceva, lasand-o in pace sa faca ce voia, neacordandu-i nici o atentie. Ei bine, ma crezi ori nu, tot ce am lucrat in gradina, tot ce am pus mi-a distrus Doamna in cateva clipe. Imi venea s-o blestem, dar nu mi-am pus mintea cu ea. In sinea mea eram hotarat sa ma scap de ea odata si…asa a si fost…
– Mai, Andrei!…Cine dracu a fost aceasta ticaloasa? Auzit-am atatea despre femei, ca nu mai am atata par pe cap, dar cele spuse de tine le intrece pe toate…Cine-i idioata?
– Faci “misto” de mine?
– Cu asta, tu ce vrei sa zici?
– Pai!…Si tu ai “umblat” cu ea…Si acuma te faci ca n-o mai cunosti?
– Ce spui?.. Care? De ce ma fierbi atata, ca nu stiu de ce sunt capabil sa-ti fac!…Tu imi povestesti toate atrocitatile astea despre o femeie, ca in final sa zici sau poate sa ma si acuzi ca eu ti-am “pasat-o”!…
– Asta …nu eu am spus-o.
– Spune odata…Cine-i? Cine-i curva dracului?
– Nici asta nu am spus! Cum ca ar fi …”curva”.
– Omule!Spune-mi! Cine-i femeia?!Zi odata!
– Pai…nu stii? E iarna, iarna, bobocule!
– Ce?…Cum…Ti-ai gasit sa te joci pe nervii mei?!!!
– Ei! Ti-am povestit si eu de o femeie…Cumva trebuia sa-ti satisfac “curiozitatile”, nu? Ei! Acum te-ai linistit?
– Iarna! O femeie? Hai, ca-i buna! Ha…Ha…Ha…Buna!… Iarna!… Femeie!
– Acum ca ai cunoscut prima femeie, pentru care an de an am emotii, la intalnirea cu ea si pe care n-o poti “pasa” nimanui…Fiecare are iarna lui. Tu nu poti sa umbli mai repede? Ca vor trece 2-3 luni si iar am “intalnire” cu ea.
– Ha, Ha, Ha…Hai ca-i buna! Andrei!…Andrei!
– Da. Ce ganduri iti mai tulbura mintea?
– Mai Andrei!…Femeie, femeie…tu nu ai avut?
– Pai!…Nenorocirea mea de la cine a inceput? …nu de la o femeie?
– Nu asa!…tu nu ai fost insurat?
– Ba da.
– Si?
– Si, ce?
– Si …unde ti-e nevasta?…Copiii…Casa…Ce, nu pricepi? Toate trebuie sa ti le trag cu clestele din gura?
– In primul rand nu inteleg de ce? Din seara asta, si nu numai din aceasta seara, observ ca te preocupa viata mea. Atatia ani, nu te-a interesat nimic. Ori… “se fac din nou dosare”?