Lacrimile au inceput sa-mi umple ochii, plansul imi zdruncina intreaga faptura, pe masura ce aceia pe care I-am crezut ca nu mai sunt vii, ca nu mai sunt printre cei vii, se ridicau in picioare, fumau sau vorbeau… Oamenii, minerii acestia pe care eu “i-am semanat” pe drum, fara alta vorba, m-au batut pe spate si mi-au dat mana…Erau Oameni, langa semenul lor… Maistrul Pintilie s-a dus prin sat, la localnici, de la care a imprumutat cateva sanii trase de cai, cu care si-au continuat drumul catre casa, de-au putut face si ei Craciunul lui ’47. Acum, ca Ilie s-a pensionat, nu face cum fac ceilalti, cand isi mai permite cate un pahar de vinars, sa povesteasca diferite intamplari din razboi sau armata, intamplari neverificate niciodata si acceptate ca atare. Pentru el, pentru Ilie, povestea a ramas la:”pornit-am c-o suta de oameni… de mineri…care iesisera sanatosi din mina si toti doreau, ca niciodata sa ajunga, la neveste, la copii, la familii. Toti stateau in picioare in Praga mea, fara frana…” Micul schimb din seara de ajun plecase de mult spre locurile lor de munca. Cei mai multi prin put, prin “George”, ca sa “faca” scarile pana la orizonturile superioare. Cei care erau mai sus, erau cei din orizontul “Terezia”. Stet cu maistrul lui si cu ortacii au ajuns la “masa de apel” in cumpana noptii, cam tot pe atunci cei din “Galeria Noua” isi golisera traistile de merinde. Compresoarele au fost pornite la ora 23. Nu prea era nevoie de aer. Manometrele “bateau” spre maxim cu toate ca functiona numai “Lang”-ul, cel mai mic compresor pe care il aveau in dotare. Dar ordinul era clar: “sa fie aer tot timpul schimbului, atat cat este nevoie”. In celelalte schimburi functionasera aproape toate compresoarele din dotare, asa ca acum era cald si bine, chiar daca s-ar opri si celalalt compresor care acum functiona in gol. Minerii din “Terezia” au plecat fiecare spre locurile lor de munca. Erau zece mineri, lacatusul, artificierul, maistrul si doi vagonetari. Tot schimbul care trebuia sa faca intretinerea, ca echipele ce vor veni in schimbul de dimineata sa aiba front liber. Echipa lui Stet s-a apucat de lucru. Dupa copturire au facut doua armaturi, le-au batut si s-au apucat sa gaureasca pentru rectificari. Pe la ora doua, dupa miezul noptii, au simtit ca-i ustura ochii si, putin, gatul. Respiratia li se accelera. Se zarea si ceva ceata, dar cum se perfora “pe apa” au crezut ca este din cauza pulverizarii apei. Parca le vajaiau urechile, li se ingreuna corpul, o senzatie de amorteala “il culca” pe ajutorul de miner la talpa frontului. Stet vede cum a cazut ajutorul, cauta traista, ia sticla de ceai si-i arunca pe fata. Tamplele il impung, pune pe Alexandru pe scandura cu care se dadea gaurile la talpa, il trage dupa el, un metru, inca 50 de centimetri si cade peste pireac. Cozorocul castii ii intra in gura, fruntea ii lasa zeci de broboade rosii la contactul cu talpa frontului. Maistrul a controlat toate fronturile la ora 23. Cu artificierul a controlat cererile de explozibil in schimbul lui si a verificat modul de realizare a sarcinilor de catre cei doi vagonetari, iar inaintea celui de-al doilea control, s-a apucat sa manance.

Intrucat apa de baut se gasea numai “la masa”, fiecare echipa venea, in timpul schimbului, sa ia apa sau vreun sfredel. Cu aceasta ocazie mai schimbau cateva impresii cu fiecare. Mancand, si-a adus aminte ca nu a semnat fisa de consum, de explozibil a lui Stet si nici dupa apa nu a vazut pe nimeni de la ei sa vina. Ii trecuse pofta de mancare. Trimise lacatusul sa vada ce-i la inaintarea lui Stet. Lacatusul ii gasi pe cei doi pe jos, masina mergea, o lasa asa si “se inhama” sa-i traga dupa el. Dupa 20 de metri cade si el… Cam in acelasi moment este trimis si vagonetarul spre front. Nici acesta nu se mai intoarce. Maistrul fuge la prima echipa, ia oamenii de acolo si se apropie de front, isi da seama ca nu este aer si mai sunt si gaze, nu reuseste sa recunoasca ce fel de gaze sunt, uda batista, o pune la nas si inainteaza. Un om este lasat cam la distanta de 200 de metri de front cu sarcina ca, daca va fi strigat, sa mearga dupa ajutoare. El a plecat cu minerul, i-au gasit, s-au intors, au adus vreo 2 vagoane si platforma, i-au incarcat si i-au coborat prin put si apoi afara. Lacatusul si vagonetarul si-au revenit…Stet si cu Alexandru nu… Compresoristul Bot, cu ajutorul sau Nelu au pornit la ora 23 compresoarele “Timpuri noi” si “Lang”-ul. Vazand ca cererea de aer este mica, au oprit compresorul “Timpuri noi”, ramanand sa functioneze numai compresorul “Lang”. Bot a verificat personal uleiul, manometrele, a ascultat supapele, a completat registrul de tura, a insistat cu curatenia, a evacuat acumularile de lichide din instalatiile de aer comprimat. Se cam plictisea. De fapt, experienta lui ii spunea ca daca la o ora si jumatate de la inceperea schimbului nu se consuma aer comprimat, mai tarziu consumul va fi foarte mic, nefiind nevoie de mai mult. Cine are de gaurit, acela incepe devreme, ca sa termine repede. Asa ca, daca ar opri si celalalt compresor tot nu ar fi necaz, dar daca s-a hotarat sa se faca schimb, atunci este necesar si aerul comprimat. Gandul lui Bot era la Evi. El, neinsurat fiind, cu butinarii astia care-si cam “neglijau” consoartele, il mai “ajuta” si el pe cate unu…S-a dus aseara la Evi, dar i-a venit o prietena si n-a putut sta, lumea barfeste…
In ajun, Evi l-a chemat la ea si uite, Domnule, ca iar i s-a pus de-un schimb, ca intotdeauna, primii sacrificati, tot cei neinsurati si tot pe noapte. Unul ca el, neinsurat, trebuie sa-si caute o prietena, o tovarasa, pe cand cei insurati intind mana si-o au. Dar poti sa zici ceva? Cui sa-i spui? Cine te ia in seama? Cine ia in serios aceasta problema? Mai e mult pana va fi dreptate… De nu se duce la Evi, ea va crede ca si-a batut joc de dansa si atunci… Daca totusi se duce, ca ea nu stie ca e in schimb? Ce ar fi sa traga totusi o fuga pana la ea? asa, o ora, doua…precis c-ar fi inapoi, n-ar mai stii nimeni, nimic…In “Galeria Noua”, in afara de el si de ajutorul lui, Nelu, nu mai era nimeni. Daca totusi se intampla ceva? Nelu e mai mult un copil!…Ce sa se intample, domnule?!…Lucrez aici de atata timp si nu s-a intamplat niciodata nimic. Nimic nu s-a petrecut in acesti ani… Bot se mai uita odata prin hala, iese putin pe poarta ei, se retrage unde crede ca poate fi si auzit. Ii face semn ajutorului sa-l urmeze si cand crede ca se poate face inteles:
– Nelule! Tu stii unde stau eu?
– Da!

– Mai, Nelutule, cred ca mi-am lasat focul aprins acasa. De fapt nu-s precis nici ca mi-am inchis usa la intrare. Nu ai vrea sa te “arunci” pana la mine sa vezi ce-i acolo? Ce zici? Inima copilului se stranse. Sa mergi noaptea, in crucea noptii, singur prin padure, apoi printr-un catun pustiu … ii era frica!
– Domnule Bot, de ce-i asa mare graba? Ca doar la cinci om termina si-om vedea ce si cum!
– Ce sa zic eu pruncule! Am asa o neliniste, parca ceva nu-i in regula…asta-i problema, intelegi?
– Eu inteleg, dar…
– Nelule! Daca te las pe tine aici, la compresoare, tu esti capabil sa te descurci?! Nu-i face vreo tampenie, ori, Doamne feri, sa dormi cu compresorul mergand?!
– Vai de mine!…Nene Andrei, dar cum va puteti gandi la asa ceva?! Nici n-am stiut ca aveti o parere asa proasta despre mine. Eu…
– Stii cum sa le opresti?…Stii cum sa inchizi ventilele?…Stii in care parte sa stai cand opresti, sa nu te curentezi daca va trebui sa le opresti?!
– Stiiiiuuuu!…
– Atunci pot sa fug… eu… pana acasa?
– Linistit, Bade Andrei!
Andrei parasi “Galeria Noua” si o lua pe drumul canalului turbinei, canal de aductiune al apei si pentru compresoare. Era si paralel cu galeria, era drumul mai scurt, dar si mai ferit de ochii indiscretilor. Mergand pe “buza” canalului a observat ca odata cu zapada au cazut si multe frunze inghetate, frunze care se faceau ca niste cocolosi, ca niste ghemotoace, care intrand unele in altele, se faceau zapod si exista perspectiva infundarii gratarului, blocand canalul.
– Drace!…Trebuia sa fie schimb si la canalul turbinei! Zoaiele astea pot inchide stavilarul! Atunci nu va mai primi apa nici turbina si nici compresoarele…
In acel moment a simtit un fulger pe sira spinarii…
– Nu cred ca si sus e asa! Sunt sigur, am verificat debitul apei la compresoare! Totul era normal!…Cu aceste ganduri a ajuns in sat. La Evi palpaia o luminita. A batut usor in geam, usa s-a deschis fara zgomot. A intrat.
– Sarbatori fericite, Evi, sopti Andrei.
– Multumesc, asemenea. Ma bucur c-ai venit. Intra repede, se raceste casa! Nelu, cand s-a vazut si stiut singur in toata ‘Galeria Noua” a fost cuprins de teama. Cat timp au fost “in doi”, nu s-a gandit niciodata ca i-ar putea fi frica. Acum ii era si frig si frica.
S-a “tras” langa Lang, compresorul care mergea, sa se mai incalzeasca. In partea supapelor de evacuare, era mai cald. Si-a pus spatele pe ele. Era bine, era placut…A atipit. Visa…visa ca si el a fost la balul de Craciun…Era acolo o fata nemaipomenit de frumoasa si parca asa era, ca era logodita cu prietenul lui, Lati, sigur ca si el a dansat cu Ea…Nu stiu ce i-a venit lui Lati si a sarit la bataie cu cutitul. I l-a infipt in spate… De spaima s-a trezit…Durerea din vis continua inca…I s-a aprins pufoaica si-i ardea spatele. Cu haina arzand pe el a sarit in picioare…Supapele compresorului erau rosii. Compresorul lucra fara apa, uleiul s-a aprins.