La asta ma refeream atunci cand am spus “exact ca in minerit”. Modul de abordare a unei zile de lucru se face numai aici si numai acum…asa… Ceea ce a fost valabil in urma cu o ora, acum nu mai este actual. Situatia se schimba neincetat, se schimba metodele, modalitatile de abordare a unei zile de lucru, ceea ce este comparabil cu orice cercetare, la care nu-i vede nimeni sfarsitul. Ca minier esti obligat sa dai decizia potrivita pentru ca lucrul abordat de tine si de ortacii tai sa fie sigur si eficient. Acum sper ca mi-ati inteles vorbele “scapate” aproape fara voie din gura…
– Eu te-am inteles perfect… dar daca nu te superi, daca te rog sa continui…incepe sa fie interesant!
– Nu vad ce? Dar daca doriti?…Toata ramura barbateasca din familia noastra a lucrat in mina…si minele, cel putin cele de minereuri, au existat de cand exista omul om si pana acum… De plumb, de zinc, cupru, aur, argint lumea a avut nevoie totdeauna, fie ca a fost pace, fie ca a fost razboi. Deci minele au “mers” si vor merge in continuare, cu toate astea, politica impune uneori inchiderea minelor, asa cum a fost si in ’24 si in ’96. Ei bine, pentru un miner, aceasta-i echivalent cu suprimarea vietii lui. I-a fost luata mina, i-ai luat viata. Inchiderea minei e similara cu dezradacinarea unui batran si mutarea lui in alta parte. Cu luarea pamantului de la un taran, cu tot ce decurge de aici, descoperind apoi ca sensul vietii pe pamant isi pierde interesul pentru tine, devenind aidoma unui expulzat. Aceasta-i cu atat mai neverosimil cu cat ei, fiind toti calificati, meseriile lor “umbla” si in alte sectoare, nu numai in mina. In mina sunt specialisti, dar mineri se folosesc si in cariere si la redeschideri de drumuri, sunt artificieri la dislocari de roci, la saparea de puturi de mari adancimi, la metrou ca si in multe alte domenii. Un mecanic de mina oricand iti poate demonta un motor Diesel, un lacatus de orizont poate lucra atat la motoare cat si la instalatii, ori de dulgher, ce casa nu are nevoie? si sunt, slava domnului, multe asemenea exemple. Dar astea nu i se spun unui miner. El lucreaza din stramosi in mina. Stramosii lui au pregatit pentru el mina, el o pregateste pentru fecior, acum cui va ramane?! Pentru a cui siguranta si-a risipit el inteligenta si uneori tineretea, viata, sau poate o parte a trupului lui?…
– Interesant mod de a vedea lucrurile! Dar nu mi-ai spus, cum ai fost tu miner?
– De fapt nu am fost miner, ci mecanic…dar nu vreau sa abuzez de dumneavoastra, derularea acestei povesti ar ocupa intreaga seara si zorile ne-ar gasi tot povestind…
– Si nu vrei? intreba savantul
– Stai!…stai! stai putin cu povestea, interveni Mircea, ca de plans te-am gasit plangand mai devreme!
– Ai dreptate …iar m-ai intrerupt. Eu fumam si am terminat tigara, dar atunci cand savantul a inceput sa fumeze, am plecat sa-i gasesc o scrumiera. Atunci m-ai gasit tu, plangand.
– Da. Si ma rog, de ce plangeai?
– Piatra pe care-ai vazut-o tu, este o floare de mina cu continut de zinc. Acest tip de roca cu o asemenea cristalizare se gaseste numai la o singura mina si asta este mina din Rodna… Locul nasterii, inca are sfori destul de puternice si pentru inima mea si m-a impresionat intalnirea cu ea, aici.

– Si ce ai mai povestit cu savantul?
– I-am povestit de ce nu mai sunt miner.
– Si de ce nu mai esti?
– Mai, omule! Chiar vrei sa-ti spun povestea si tie? Inca odata?
– Si de ce nu mi-o spui? Lui i-ai putut-o spune si mie, nu? Ma consideri mai putin inteligent decat el?
– Nu stiu…dar m-a rugat asa de frumos…si totusi, nu e asta.
In vocea lui am simtit ca vrea intr-adevar sa asculte. Ca este curios si interesat de ceea ce povestesc…
– Si eu sunt!
– Tu, ma omori, omule! O sa-ti povestesc tie, alta data. Avem timp…
– Ba nu, ca o schimbi! Spune-mi-o acum!
– Pai…Nu mergem acasa?
– De ce? Hai, mai bine povesteste! Bine?
– Bine…bine! Dar iti atrag atentia ca aceasta “poveste” este de fapt recenzia unui rechizitoriu!
– Cum ai spus? Rechizitoriu? Parchet? Puscarie?
– Exact ce este. Am facut cinci ani de “studii”!
– Si asta abia acum imi spui?
– Vezi…eu nici acuma nu am vrut sa-ti spun, dar daca tu nu-mi dai pace!
– Hai spune…spune repede!
– Hm…repede cand e vorba de o viata de om?
– Spune cum vrei, dar spune odata.
In ziua aceea a nins, isi incepu Andrei povestea, si atunci, ca intotdeauna, ningea frumos. Ningea linistit, ca un om care s-a pus pe treaba pe-ndelete, si-si cunoaste rostul si meseria. Patura pufoasa de zapada crestea continuu. Nu era frig. Ai fi zis ca mai mult era umezeala. Copiii isi “inhamau” saniile la Podul Sfantului Nepomuc. Era o zarva de puteai crede ca s-a aprins satul. Cu toate ca era seara, inca nu-si terminasera joaca. Cate unii, cei ce vor “plimba plugusorul” faceau repetitii cu biciul, lucru ce intetea si mai mult harmalaia din sat. Inspre combinat apareau in crucea drumului, din sus sau din jos, cate un miner, cate un dulgher ori cate un lacatus care se pregateau sa mearga la schimbul de noapte. Schimbul era mic. Era format doar dintre cei care lucrau la intretinere. Rar, cate o echipa in contaschimb la rectificari de galerii, sau sa puste vreun front, care nu s-a putut pusca in schimburile celelalte. Transportul pana la mina se facea cu 2-3 masini acoperite cu o prelata, sub care erau banci de lemn. Pe ele puteau sa stea in jur de 35-40 de oameni. Dar pe vremea asta, asa de umeda si cu cauciucurile care le aveau pe masini, transportul oamenilor era un calvar. Soferii ar fi pus lanturi dar pneurile erau asa de slabe, ca le era teama ca pneurile sa nu fie sparte de lanturi in timpul mersului.

Asa ca totul se baza pe experienta, pe priceperea soferilor si pe ajutorul oamenilor, a oamenilor care erau transportati spre locurile lor de munca. In aceea seara de 23 decembrie, cei doi soferi de serviciu erau Vancea si Deac. Ilie iesise la cumparaturi. S-a mai intalnit cu unul, cu altul, au mai stat de vorba. Mergand spre casa, se auzi un strigat. Se intoarse. Cel ce fugea dupa el era Stet, un miner din “Terezia”.
– Ce s-a intamplat?
– Te cheama seful!
– Ce sef?…
– Seful tau…Pitula.
– Da.’, ce-i trebuie?
– Eu asa gandesc…ca ti-a spune el…
Cu toate ca Ilie avea bagajele la el s-a intors din drum sa vada despre ce este vorba…
– Dar tu!…Tu? nu mergi “in sus”?…- il intreba pe Stet?
– O sa merg…de-oi putea!
– Cum adica?
– Pai…nu este sofer, cu cine sa mergem?
– Dar erau doi de serviciu! Acum nu mai aveti nici unul?
– Vancea s-a imbolnavit si Deac…stii tu cum e…Cand ii merge motorul il desface sa vada de ce merge? Iar cand nu-i merge, il desface sa vada “ce dracu are”? Cam intre frazele astea se afla el cu motorul. Asa ca tu ai ramas singura noastra nadejde de-a ne duce la sut.
S-a dus Ilie la sef, care i-a spus ca iar se poate considera in serviciu… sa-si verifice masina si sa duca schimbul.
– Emil baci, nu prea am “pe ce” merge, stiti, cauciucurile…
– Eu de unde sa-ti cumpar acum? Du schimbul si maine o sa discutam si cu colegii tai si, de se poarta tot asa o sa-i dai tu “opincile” tale si iti vei “incalta” masina cu cauciucurile lor.
– Buna seara!
– Mergi sanatos!
Ilie il intreba pe Stet:
– Mai!…dar asta cum dracu de-i aici, la ora asta?
– E ofiter de serviciu, spre norocul tau!
– A dracu, se brodesc toate…si arunca cu caciula de pamant. Pleca la garaj, puse apa in motor, verifica uleiul, lumina, farurile, prelata…toate erau bune, numai cauciucurile nu… “D-apoi un drum o sa mearga, cum a mers de atatea ori pana acum…” Oamenii s-au urcat in masina – masina era o “Praga”, captura de razboi, care poate ar fi meritat si ea sa treaca la fier vechi, poate peste catva timp…atunci cand se va pensiona si el. Si ea a imbatranit, a mai facut si razboiul… La ora noua seara au pornit. Nu-i venea la indemana sa plece. Si-a lasat bagajele la sediu, a trimis vorba la nevasta-sa, sa trimita pe cineva sa le ia…L-au intors din drum. La ninsoarea asta e o pacoste sa umbli cu o masina rablagita. Apoi si masina era si nu era, il mai suparau si ochii, simte pe zi ce trece ca vede din ce in ce mai slab, cu toate ca, de mult s-ar fi putut pensiona…