– Asa o sa fac ! Numai ca nu-i asa de simplu. Tu m-ai intrebat daca am avut femeie ? Daca am fost insurat ? De fapt nu numai ca am fost insurat dar am si o fiica, si-mi traiesc amandoua … de fapt … traiau cu vreo zece ani in urma … Acum …
– De ce nu mi-ai spus pana acum ?
– Mircea, daca-ti povestesc toata viata mea, nu-mi mai ramane timp de trait ca sa am ce-ti povesti … Eu cred ca daca te intereseaza ceva, ar fi normal sa intrebi, nu sa tot pisezi omul: “De ce nu mi-ai spus ?” Pe de alta parte, cand a trebuit sa dau socoteala, am dat, nu vad de ce trebuie sa-ti dau si tie socoteala … sau altora …
– Nu stiu exact ce se intampla ? Dar constat ca in prezenta ta nu se poate purta o conversatie normala. Parca tot timpul vrei sa ma tii in “socuri electrice” !
– N-ar fi rau sa inmagazinezi curentul, nu numai ca-i bun dar e si scump.
– Acum spune-mi tu, cum trebuie sa ma adresez tie, ca sa-mi termini povestea casniciei tale ? Despre care constat ca nu stiu nimic.
– Si tu cam ce-ai vrea sa stii ?
– De ce te-a lasat nevasta ?
– Pentru SIDA ! …
– Pentru … Simteam ca puterile ma parasesc, ca ultimele mele picaturi de vlaga se scurg din mine si puterile ma lasa. Ma facusem livid la fata, picioarele mi se impleticeau, mainile se balabaneau pe langa mine … Eram terminat ! … Eu prieten la catarama cu un SIDA-ist. Oare am fost infestat deja? Prietenul meu, atractia mea, sfarsitul meu … imi simteam sfarsitul aproape … Asa se intampla cand iti faci prieteni fara sa stii nimic despre ei, despre vietile lor. Sincer sa fiu, cu resemnarea in suflet, cautam sa-mi fac “inventarul” pacatelor, pentru a ma impaca macar cu MANTUITORUL ! Prea am trait vesel si nepasator fata de “aproapele” meu ca sa nu mi se infunde odata ca lumea ! Acum uite si plata, pentru viata pe care am dus-o, intr-o totala indiferenta, fata de acei pe care i-as mai fi putut ajuta, daca as fi fost numai cu putin mai “saritor”, mai indatoritor ! Mergand spre casa, mergeam, vorba vine, ma impleticeam, dar cautam sa am o distanta fata de Andrei … sa nu cumva sa ma atinga … imbecil ce sunt … parca mai conteaza ? Sau o ia el inapoi de la mine?
– Si nevasta te-a lasat pentru ? …
– SIDA …
– Dar tu … de unde ai luat-o ?
– Nevasta sau SIDA ?
– Crezi ca mai trebuie sa ma chinui ? SIDA, desteptule !
– Sa-ti povestesc repede sau acum ai timp ?
– Cum vrei … timpul ? Acum nu mai are valoare … Timpul meu s-a oprit … e nul.

– Vine o vreme, o vreme cand fiecare se indoieste de propria lui judecata. De capacitatea lui de-a discerne, de-a gandi. In viata fiecaruia, aceasta cumpana nu are nici aceleasi cauze, nici aceleasi desfasurari in timp, precum nici nu apare la aceeasi varsta la fiecare. Oameni inteligenti, cu o minte sclipitoare, primesc acest soc psihic, imediat ce au realizat ceva deosebit: o inventie, o descoperire, lucruri inca nerealizate pana atunci. Dupa ce se linistesc si in perioada in care asteapta utilizarea rodului muncii sale, apar indoielile … Cum inca nimeni pana acum nu a realizat acest lucru ?! Oare de ce tocmai el a realizat acel lucru ? Intr-adevar realizarea sa are valoare ? Este cu adevarat un lucru nou ? Este el “mai sus in gandire ca altii ? Care-s oamenii normali, acei care inventeaza ceva sau cei obisnuiti ? Iar sirul intrebarilor ar putea continua, si acest lucru se intampla la toti oamenii obisnuiti, cand au realizat ceva. Cu toate ca populatia globului a depasit sase miliarde, inventiile care s-au realizat nu s-au dublat, n-au fost realizate aceleasi inventii in mai multe locuri din lume doar daca n-a intervenit … spionajul economic. Sunt cazuri cand, pe meridiane diferite, rezultatele au coincis, dar metodele de lucru au fost altele. Deci crearea in paralel a aceluiasi lucru in locuri diferite este aproape imposibila. Acest lucru spune clar ca acolo unde s-a creeat o atmosfera de creatie, de concurenta, inteligenta s-a pus in functie si rezultatele au aparut simplu, firesc, ca niste cerinte economice, tehnice, sociale, reclamate fiind chiar de acesti factori, in acel loc, in acea localitate, in acea tara ! Cunoscand aceste adevaruri, este sigur ca insasi inventatorului i se mai cuibaresc indoieli in gandirea lui de avangarda. Acestea sunt lucruri care privesc uneori intreaga societate, alteori insasi viata de cuplu … viata intre sot si sotie … care pune intrebari, lasa loc de intrebari, se zbuciuma si uneori iti rastoarna toate certitudinile, lasandu-te gol ca o borta de salcie, nemaiandraznind sa cutezi ceva in viata, sa reusesti sã-ti infrangi indoielile, care sa-ti permita un mic impuls, sa poti reveni la vechea ta viata. “Veche” cu unele “amendamente”, care ti s-au strecurat in viata si pe care, oricum, nu le vei mai putea curata, din viata ta atat de incercata. Am auzit despre tot felul de “calitati” ale barbatilor, cum ar fi: prosti, dusi de nas, incornorati, sub papucul nevestei, umili … ce mai, toata paleta de tradusi si sufocati peste care trece viata de familie a unui barbat. Le stie fiecare. Le acceptam fiecare … la altii, nu la noi ! Unul dintre acesti fraieri, care cred in … nu vreau sa spun dragoste, sau iubire, sau alte asemenea nuante, dar cred in puritatea morala si in taria de caracter a neveste-mi, o spun cu tarie … intrucat toate napastele ce vin pe capul barbatilor, vin de la “slabiciunea” femeilor … slabiciune ca un compliment … la vederea unui barbat frumos, sociabil, care-i “admis” intr-o grupare chiar daca nu-i destept … slabiciune la unul cu limba “aurita” … si asa cum am mai spus, si eu sunt unul dintre fraierii care credea in ceva frumos, in casnicie, intr-un cuplu, in viata.
La nevasta-mea, sufletul conlucra cu judecata si credeam ca noi, la capitolul “traducere” am reusit sa “facem fata” fiecare, sa nu ne lasam “furati de val”. Asta a presupus, ca toata viata pe care am dus-o impreuna, sa nu treneze, sa nu cada-n plictis, sa rezolvam toate acestea. Nu a fost cel mai simplu lucru, dar noi ne-am straduit, am facut-o si a si “tinut”. In aceste realizari am avut si trei ajutoare: saracia, care nu ne-a lasat nici sa suflam, dragostea – motivul pentru care ne-am adunat, si “capul limpede”.

Pe parcursul vietii, intr-o casnicie, femeia este partenerul, care pune cele mai multe intrebari. Se intampla acest lucru intrucat, atat la serviciul ei, cit si la intretinerea gospodariei, rareori are probleme care s-o “consume” psihic, sa-i solicite inteligenta. Munca pe care o face acasa o “stie” din copilarie. La serviciu sunt menajate: de-i arhitect, ramane desenatoare, de-i inginer de mina, e uitata la “aeraj” ori la biroul tehnic, si cam asa se intampla peste tot. Obiceiul acesta, de-a pune intrebari, pe unii barbati ii chinue rau. Chinul lor provine din faptul ca, zilnic la intrebarile nevestei, trebuie sa ascunda ceva, intrucat ei sunt stresati de: ce doresc sa afle sotia, sau mai precis, cate a aflat din fostele abateri ? Pana reuseste sa evite anumite confesii, barbatul se baricadeaza si da in “strachini”, evident fara sa vrea.
Un barbat care in viata conjugala nu si-a asumat “obligatii” si fata de alte femei, va observa modul de conducere a discutiilor de catre consoarta sa, si-si va adapta subiectele in limitele inteligentei sale si a preocuparilor lor. Dar barbatul femeii sale, adica el, care a devenit unicul barbat al ei, trebuie sa stie ca plictiseala in doi vine de la faptul ca el, sotul, n-a devenit amantul nevestei lui. El, asumandu-si rolul de sot, sa nu uite ca trebuie sa fie vesnic indragostit de nevasta-sa, s-o curteze, s-o incite la viata in doi, zilnic si fara exagerari … Zilnic sa vina cu vorbe, cu atentii, cu noutati in modul de comportare fata de ea, in asa fel incat s-o surprinda placut, s-o impresioneze intr-un mod placut, ca ea sa-si dea seama ca viata a fericit-o nedandu-i de barbat un tolomac, ci un curtezan rafinat. Toate acestea, dupa unii par cam obositoare, dar se mai poate ajuta daca mai reduc din sprituri, din intalnirile cu prietenii, cu amantele sau nelipsitele “jocuri”. In acest caz, oboseala fiind mai moderata, trebuie sa iti mai umble si mintea. Toate acestea n-au nici o valoare daca trece o singura zi si nevasta-ta n-a zambit!
Cam la vreo opt ani de la casatoria noastra, m-am dus in fata oglinzii si m-am felicitat Dupa a mea parere, putine din cele mai sus pomenite erau realizate, ma pregateam pentru altele, nu ma simteam tare obosit (opt ani) si consideram ca am o familie fericita … dupa parerea mea …
A trecut o luna, a inceput scoala … s-a intrat in ritmurile “ancestrale”, ale fiecarui muritor care munceste. Intr-o zi … mi-e jena sa spun … in urma faptului ca am fost la WC … am simtit o usturime in partea de jos … Eram grabit si am crezut ca m-a ciupit fermoarul (ce idee sa pui fermoar la slit). A mai trecut o zi si usturimile cresteau … Am inceput sa suspectez. Eu, omul care nici nu permiteam cuiva sa rosteasca macar numele nevestei, si nu din orgoliu sau infatuare, ci pur si simplu ca nu aveau ce sa discute, purtarea sotiei mele fiind ireprosabila. Ea a fost si este un exemplu (cine doreste un asa exemplu, ca am aflat, ca unele femei sunt asa de pofticioase, ca renunta la asemenea calitati, daca mai pot “folosi” un alt barbat) in familie, in ochii copiilor. De fapt, problema aceasta nu se cunostea in familia noastra. Atunci de ce ma doare jos? Ce inseamna asta ? Eu eram sigur ca n-am “umblat” cu nimeni si, dupa simptome, parea a fi blenoragie. Ma uitam in ochii nevestei, ori de cate ori ii vorbeam. Pe fata ei nu se ghicea nici cea mai nevinovata grimasa. Nici o banuiala din partea ei. Durerile, in zona respectiva se amplificau si necesitatea continua de-a urina erau exasperante. Au trecut doua zile si era o problema sa mai stau pe scaun. Era evident ca aveam “ceva” jos … Doamne, ce sa ma fac ? … Durerile ma inebuneau …